FOTBAL  »  Superliga  »  CORUPŢIE ÎN FOTBAL

Alex Rădulescu confirmă din penitenciar: "Gheorghe Constantin a vrut să se sinucidă!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 30 octombrie 2009 00:00

Fostul lider al AFAN, Alex Rădulescu, spune că Florin Prunea nu are nici o implicare în scandalul din arbitraj şi dezvăluie că fostul preşedinte al CCA, Gheorghe Constantin, a intenţionat să se sinucidă în penitenciar.

"Florin nu va avea nici un fel de problemă. Eu sunt şi cu Penescu şi cu Costică Vâlcea aici, vorbim mereu, inclusiv despre asta. Dacă era ceva la mijloc, fiţi siguri că şi Prunea ar fi avut de suferit serios. Nu pot spune că nu s-au mai făcut lucruri neortodoxe în fotbal, dar nici chiar aşa! „Blaturile” au cam dispărut de şapte-opt ani, „Cooperativa” s-a stins şi ea.

Dar, ce să-i faci, bănuiala există întotdeauna în fotbal. Deşi nu mă mai miră nimic, nu înţeleg totuşi de ce-l ţin pe Costică Vâlcea aici, mai ales că omul beneficiază încă de prezumpţia de nevinovăţie. La Penescu situaţia e puţin mai complicată, el fiind cercetat şi în alte domenii.Gheorghe Constantin este distrus rău de tot, a încercat să se şi sinucidă la un moment dat!

E bolnav şi nu poate să admită ce i s-a întâmplat. Am încercat să-l îmbărbătez, explicându-i că am o condamnare de 23 de ani şi am puterea să mai râd. Penescu e un caracter puternic şi s-a obiş--nuit mai uşor", a spus Rădulescu.

Sursa: Adevărul

Citește și:
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
Superliga
„E prima dată în istoria Ligii 1” » După 5 etape fără succes, Valeriu Iftime anunță: „Da, mi-e frică!”
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele
„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
Superliga
Scandal uriaș pe gazon, imediat după Craiova - Botoșani » A văzut „roșu” și s-a certat cu Leo Grozavu
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (9)
 •  30 Octombrie 2009, 13:37

23 de ani e inca putin pentru crima pe care ai facut-o. Si inca mai ai puterea sa mai razi?

 •  30 Octombrie 2009, 12:45

Interviu cu chiftele-n gura, trase cu prastia printre zabrele! Povestea asta s-o creada mutu, ca si el e tot din zona unde s-a rasturnat caruta cu escroci!

 •  30 Octombrie 2009, 12:26

Prefer sa cred c-ati transcris "mot a mot" ce-a zis analfabetul ala criminal, altminteri imi imaginez c-ati vrut sa scrieti "prezumtie" in varianta latina sau franceza (praesumptio sau presomption). Mda... mai suntem si pretentiosi, naiba sa ne ia de cititori!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează