FOTBAL  »  Superliga  »  COMISIA DE DISCIPLINĂ

Azi a avut loc un nou termen în scandalul pariurilor » Şumudică vrea să fie judecat după regulamentele FIFA și UEFA

Articol de - Publicat miercuri, 24 februarie 2016 19:18

Azi, Comisia de Disciplină a FRF a avut un nou termen în cazul lui Marius Șumudică, prins cu un cont de pariuri la o casă online.

Deși antrenorul Astrei nu s-a prezentat la Casa Fotbalului, nefiind obligat să facă acest pas după ce a fost audiat săptămâna trecută, surse din FRF au menționat că acesta și-a pregătit apărarea pentru a scăpa de suspendare. Chiar și de cea minimă.

Astfel, tehnicianul a menționat că dorește să fie judecat pe regulamentele FIFA și UEFA, care prevăd pedepse gradate, începând de la avertisment și mustrare scrisă.

"În general, în cazuri de acest gen, prima instanță hotărăște ca pârâtul să scape cu sancțiunea minimă, deci Șumudică are șanse să primească doar un avertisment. Totuși, decizia le aparține celor din Comisie", spun sursele Gazetei.

Aflăm săptămâna viitoare

E posibil ca, săptămâna viitoare, să avem și prima decizie în acest caz. "Probabil, după termenul de azi, Comisia va rămâne în pronunțare, fiindcă s-au prezentat deja înscrisurile în situația de față", conchid vocile de la Casa Fotbalului.

Pe 10 februarie, Gazeta a anunțat, în exclusivitate, că Marius Șumudică a fost prins cu un cont la o casă de pariuri online. În primă fază, existau păreri care punctau că acesta ar putea primi pedeapsa maximă, 2 ani de suspendare. Însă, ulterior, oficiali "federali" au sugerat, fără să-și prezinte identitatea, că Șumi va scăpa cu o suspendare minimă.

"Nu o să comentez subiectul pariurilor și mai știu eu ce. Este un dosar pe rol, se judecă în momentul de față. Veți afla soluția"
Marius Șumudică, Astra, acum o săptămână

14
 echipe a antrenat Marius Șumudică din 2006 încoace: doar Astra în mai multe mandate, 3

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Fotbalistul român de 26 de ani dat dispărut a fost găsit decedat. Omagiat de dinamoviști cu Chindia: „Poe n-a plecat, va fi mereu cu voi!”
Liga 4
Fotbalistul român de 26 de ani dat dispărut a fost găsit decedat. Omagiat de dinamoviști cu Chindia: „Poe n-a plecat, va fi mereu cu voi!”
Suspendat doi ani de FRF, a doua zi după ce a jucat în Corvinul - Rapid!
Superliga
Suspendat doi ani de FRF, a doua zi după ce a jucat în Corvinul - Rapid!
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (12)
479442462207434
Ionut Zamfir  •  25 Februarie 2016, 08:59

O intrebare, daca Sumi scapa cu un avertisment ce-i mai poate opri pe toti ceilalti jucatori sau antrenori sa joace la pariuri ? Fiind creat un precedent ? Poate fi sanctionat altfel, mai sever, unul prins jucand la pariuri cand va exista exemplul Sumudica ?

mixmax
mixmax  •  24 Februarie 2016, 23:03
Postat de nea_vanea.60 pe 24 Februarie 2016, 22:14

sumudica joaca la pariuri. reghewin a participat la vicieri de rezultate (in germania, romania si turcia) pentru obtinerea de avantaje in urma participarii la pariuri sportive! ce a patit reghewin? nimic! nu a putut fi dovedit... probabil, sumi va primi pedeapsa maxima! c-asa-i-n tenis, in romanica!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ioan.h
ioan.h  •  24 Februarie 2016, 22:27
Postat de nea_vanea.60 pe 24 Februarie 2016, 22:14

sumudica joaca la pariuri. reghewin a participat la vicieri de rezultate (in germania, romania si turcia) pentru obtinerea de avantaje in urma participarii la pariuri sportive! ce a patit reghewin? nimic! nu a putut fi dovedit... probabil, sumi va primi pedeapsa maxima! c-asa-i-n tenis, in romanica!

Sumudica a fost gasit ca joaca la pariuri. Reghewin nu. Cine esti si cum poti sa acuzi pe cineva pe vorbe ? Daca aveau o mica dovada,cat de mica, aia il radeau ! Fii sigur ! Restul sunt mizerii dambovitene ! Vorbesti ca sa te afli in treaba !

Vezi toate comentariile (12)
Comentează