FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA - CFR CLUJ, SÎMBĂTĂ, 18:00, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Bărboianu: "Sper ca de data aceasta Tudor să lase jocul mai liber"

Stefan Barboianu
Stefan Barboianu

Articol de GSP - Publicat joi, 22 iulie 2010 00:00

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Ştefan Bărboianu, a declarat că îşi doreşte victoria în partida cu CFR Cluj, programată sîmbătă, la ora 18:00, mai ales după eşecul din sezonul trecut, cînd de la 2-0, oltenii au pierdut cu 2-3.

“Numai noi ştim cât de mult vrem o victorie, având în vedere ce s-a întâmplat sezonul trecut, câte am ratat din cauza acelui meci. Poate că eu îmi doresc cel mai mult să învingem, fiindcă ştiu ce coşmar am trăit când am aflat rezultatul final. Am ieşit lovit de pe teren pe când conduceam şi, când mi-am revenit după acea comoţie, am fost uimit să aud că am pierdut de la 2-0. Avem de răzbunat însă două înfrângeri cu CFR-ul, nu trebuie uitată maniera în care ne-au eliminat din Cupa României.

Trebuie să îi luăm tare din start, să îi sufocăm, să nu le dăm nicio ocazie să-şi desfăşoare jocul lor obişnuit. E nevoie de o atenţie sporită şi la fazele fixe, pentru că sunt foarte periculoşi, au şi executanţi buni. Avem ca învăţătură ultima întâlnire, ştim ce am greşit şi cât de mult contează să-ţi păstrezi concentrarea 90 de minute, nicio secundă mai puţin. Nimeni nu le contestă valoarea sau trofeele din vitrină, dar nu sunt nici ei invincibili.

Sper să nu se mai nască un scandal de proporţii din cauza arbitrajului, ar trebui să fim lăsaţi să jucăm. Nu sunt un admirator al lui Tudor, fiindcă are o tendinţă de a fragmenta jocul. La meciul de atunci din sferturi, cum intram un pic mai dur la un adversar, imediat mă ameninţa cu cartonaş roşu. A fost foarte greu, fiindcă postura de închizător implică o anumită agresivitate, iar noi am fost mereu avertizaţi cu eliminarea, deşi intrările erau regulamentare. Sper ca de data aceasta Tudor să lase jocul mai liber", a declarat Bărboianu conform site-ului oficial al Universităţii Craiova.

Citește și:
În sfârșit! După 5 zile, a venit anunțul mult așteptat de fanii lui FCSB
Superliga
În sfârșit! După 5 zile, a venit anunțul mult așteptat de fanii lui FCSB
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Stiri extrasport
Fosta atletă a devenit ispită: „Nu sunt doar o femeie-trofeu”
Se agită situația la FCSB: „Unii și-ar putea forța plecarea” » Ce-i nemulțumește pe jucători
Superliga
Se agită situația la FCSB: „Unii și-ar putea forța plecarea” » Ce-i nemulțumește pe jucători
Ioan Vermeșan s-a răzgândit și a refuzat-o pe U Cluj » Cu cine semnează: „Ofertă mult mai avantajoasă”
Superliga
Ioan Vermeșan s-a răzgândit și a refuzat-o pe U Cluj » Cu cine semnează: „Ofertă mult mai avantajoasă”
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”
Profit.ro
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (1)
gynos7
gynos7  •  22 Iulie 2010, 14:48

Succes !!! Forzza Stinta !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează