Articol de Eduard Apostol, Ionuţ Iordache, Tudor Belivacă - Publicat miercuri, 07 ianuarie 2026 18:50 / Actualizat miercuri, 07 ianuarie 2026 19:23
Primul meci amical al Universității Craiova, victoria în fața celor de la Konyaspor, scor 1-0, s-a terminat cu o bătaie generală pe teren.
Oltenii au fost nemulțumiți de câteva decizii ale arbitrilor, iar totul a culimnat cu o bătaie între jucătorii celor două echipe.
Amicalul s-a desfășurat, în mod oficial, în spatele porților închise, dar partida s-a desfășurat în vecinătatea terenului pe care Dinamo a învins-o pe Young Boys Berna, scor 2-0, astfel că reporterii GSP au surprins cadre cu încăierarea.
FOTO. Bătaie generală la primul amical al Universității Craiova din Antalya
Totul ar fi pornit de la o intervenție dură a unui jucător al formației din Turcia. Atât jucătorii, cât și ambele bănci tehnice s-au încăierat pe gazonul din Antalya. Arbitrul a încercat să dezamorseze situația, dar nu a avut prea mult succes., astfel că a pus capăt partidei în minutul 88 din cauza conflictului, dorind ca lucrurile să nu degenereze mai rău.
Inclusiv antrenorul principal al Universității Craiova, Filipe Coelho, a intrat pe gazon și a intervenit în conflictul izbucnit între cele două echipe.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Anzor în minutul 52 al partidei, dintr-o lovitură liberă executată foarte bine. Oltenii au mai ratat ocazii mari în prima repriză prin Nsimba în minutul 21 și prin Mora și Screciu înainte de pauză.
În repriza secundă au evoluat: Isenko - Teles, Romanchuk (Fălcușan, min. 59), Stevanovic, Ștefan (Gașpăr, min. 64) - Crețu, Anzor, Houri - Baiaram (Șerban, min. 68), Etim, Muntean.
Universitatea Craiova mai are de disputat un meci în cantonamentul din Antalya. Oltenii pregătiți de Filipe Coelho vor mai juca împotriva echipei secunde a celor de la Stuttgart. Partida a fost programată pe 10 ianuarie, de la ora 15:00.
Universitatea Craiova va avea primul meci în Superliga pe 19 ianuarie. În prima etapă din 2026 liderul se va deplasa pe terenul celor de la Petrolul Ploiești.