FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - POLI IAȘI 2-1

Ce a declarat Flavius Stoican după înfrângerea Iașiului de la Cluj: sare în apărarea lui Dan Petrescu și își ceartă jucătorii

Articol de GSP - Publicat vineri, 09 martie 2018 22:51

Flavius Stoican, 41 de ani, tehnicianul celor de la Poli Iași, a comentat înfrângerea cu CFR Cluj, 1-2, încercând să găsească explicații pentru prima repriză sub așteptări făcută de moldoveni.

"Nu e plăcut când primești gol în ultimul minut. CFR a meritat victoria, a fost echipa care a dominat, care a presat. Am intrat timorați în prima repriză, dar am evoluat mai bine în repriza secundă. E greu să iei puncte pe acest teren, dar am fost foarte foarte aproape.

Putem să jucăm fotbal, putem să arătăm că putem domina adversarul, mă doare cum am jucat în prima repriză. Am fost nervos la pauză, dar am revenit în repriza a doua, egalând pe merit. Am avut o posesie mai bună, un presing mai agresiv. Păcat de acel gol primit pe final!

Sunt echipe foarte bune în play-off, dar putem să ne batem cu ele. Am demonstrat acest lucru și în această seară. Echipa mea vrea să câștige cu oricine. N-avem nevoie de ajutorul nimănui, chiar dacă suntem într-o situație delicată. 

Prea ușor sunt avertizați antrenorii și eliminați. La primul reproș, suntem trimiși în tribune", a declarat Flavius Stoican, la TV Telekom Sport.

"Liderul merită felicitat"

Andrei Cristea, 33 de ani, marcatorul golului lui Poli Iași, a pus înfrângerea cu CFR pe seama lipsei de experiență și le-a răspuns celor care i-au acuzat pe ieșeni de jocuri de culise înaintea meciului.

"Suntem dezamăgiți. Am avut o primă repriză foarte slabă, iar acel moment ne-a costat. Am echilibrat jocul în repriza secundă, dar am pierdut meciul la ultima fază. Liderul merită felicitat, CFR e o echipă foarte bună, merită să câștige campionatul. 

Se vede că suntem debutanți în play-off, dar, dacă vom juca cu personalitate și curaj, vom pune probleme în perioada următoare. Sunt dezamăgit să aud că au fost diverse speculații înainte de meci. Atât timp cât eu voi juca aici vom fi o echipă cu demnitate, iar eu voi da totul pe teren.

Îmi doresc foarte mult să ne refacem fizic și psihic, pentru că avem un obiectiv important, accederea în semifinalele Cupei", a spus Andrei Cristea pentru sursa citată.

Vezi și:

PROGRAMUL PRIMEI ETAPE DIN PLAY-OFF:

  • Vineri, 20:45  CFR Cluj - CSMS Iași 2-1 Detalii AICI
  • Sâmbătă, 20:45 U Craiova - Astra
  • Duminică 20:45 FCSB - Viitorul

PROGRAMUL PRIMEI ETAPE DIN PLAY-OUT:

  • Vineri, 18:00 Botoșani - Juventus 0-0 Detalii AICI
  • Sâmbătă, 18:00 Chiajna - Sepsi
  • Duminică, 18:00 Voluntari - Poli Timișoara
  • Luni, 20:45 Dinamo - Gaz Metan

 

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (11)
132614064213711
Gheorghe Nichita  •  10 Martie 2018, 10:35
Postat de Mecanicacd Srl pe 10 Martie 2018, 10:33

fecesebeeeeeeeeeeeeeeeeeeee locul 3 sigur ,clovnul mm o sa posteze ceva din centrul vechi ,al Galatiului!!!!!!!!!!!!!!!!!

As prefera dela "Rahova" ca i se potriveste mai bine ...

1661261537422411
Mecanicacd Srl  •  10 Martie 2018, 10:33

fecesebeeeeeeeeeeeeeeeeeeee locul 3 sigur ,clovnul mm o sa posteze ceva din centrul vechi ,al Galatiului!!!!!!!!!!!!!!!!!

166519390404871
Cristian Gherasim  •  10 Martie 2018, 09:40

E clar ca Iasi va fi de umplutura in acest play-off.Eu le-am zis ca vor lua maxim 5 puncte .Vom vedea .Si Stoican e dubios in play-off.Imi aduc aminte cum facea istericale in toamna anului trecut tot la un meci cu CFR pentru un aut .Oricum saptamana asta cred ca iar va iesi sa se planga ca jucatorii lui fantastici nu si-au primit salariile de trei luni.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează