FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Cristi Dulca a demisionat de la Gaz Metan şi e favorit să preia Rapidul după refuzul lui Mircea Rednic

Dulca, 42 de ani, a mai antrenat FC Vaslui, U Cluj, Delta Tulcea și Gaz Metan
Dulca, 42 de ani, a mai antrenat FC Vaslui, U Cluj, Delta Tulcea și Gaz Metan

Articol de - Publicat luni, 01 decembrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 30 noiembrie 2014 23:00

"Puriul" a declinat oferta lui "Vamă" şi a anunţat că dacă va reveni în România o va face doar la Dinamo.

Rapidiştii trebuie să-şi caute în continuare antrenor. Răspunsul aşteptat de alb-vişinii a venit aseară din partea lui Mircea Rednic. Din păcate pentru ei, cel care a adus ultimul titlu în Grant a refuzat să se întoarcă pe banca trupei din Grant.

"Am vorbit cu Dinu Gheorghe şi i-am transmis că dacă e să mă întorc în Liga 1, o s-o fac numai la Dinamo. Le urez succes rapidiştilor, dar să îşi caute alt antrenor!", a spus "Puriul" pentru Fanatik. Rednic e al doilea "principal" care nu dă curs propunerii venite din partea lui "Vamă". Primul care a spus "pas" a fost italianul Cristiano Bergodi, motivele acestuia fiind de natură financiară.

Acum, atenţia lui Dinu Gheorghe s-a mutat asupra lui Cristian Dulca, cel care ieri a demisionat de la Gaz Metan Mediaş după ce vineri a pierdut la Chiajna, 0-2. Dulca era cel mai longeviv tehnician din prima divizie, fiind pe banca medieşenilor din iunie 2013.

Preşedintele neoficial din Giuleşti l-a contactat deja pe Cristi şi i-a transmis că-l vrea la Rapid, urmînd ca cei doi să aibă o înîlnire în zilele viitoare pentru a negocia detaliile contractului. Dulca a evoluat pentru alb-vişinii timp de 3 sezoane, 1996 - 1999, şi a cîştigat titlul în 1999 şi Cupa României în 1998.

Îl împrumută pe Ioniţă
Chiar dacă nu are antrenor şi încă nu a semnat contractul cu Rapid, viitorul preşedinte al giuleştenilor, Dinu Gheorghe, caută întăriri pentru primăvară. Primul transfer din pauza de iarnă va fi Alexandru Ioniţă II, cel pe care "Vamă" l-a adus la Giurgiu, pe cînd activa la clubul de pe malul Dunării.

La începutul acestui an, Asta a plătit Rapidului 500.000 de euro în schimbul mijlocaşului ce va împlini 20 de ani peste două săptămîni. Ioniţă n-a reuşit să confirme şi a prins doar 7 partide pentru giurgiuveni, din care a fost titular doar în două, adunînd în total 203 minute.

Dinu Gheorghe a vorbit zilele trecute cu Ioan Niculae şi a obţinut acordul omului de afaceri să-l lase pe Ioniţă în Giuleşti pînă la finalul acestui sezon.

14 cluburi din cele 18 din "A" şi-au schimbat antrenorul cu care au început sezonul. Cele 4 care n-au făcut acest lucru sînt Steaua, Pandurii, Botoşani şi Chiajna

"E dureros să văd echipa pe acest loc, nu mă aşteptam să facem doar 11 puncte pînă acum. Avem nevoie de un antrenor cu experienţă ca să ieşim din situaţia asta" (Daniel Pancu, căpitan Rapid)

"Istoria se repetă. Parcă revăd Rapidul anilor '80. De unde atît blestem pe această echipă atît de iubită de nişte oameni extraordinari, cu atîta suflare şi cu o galerie extraordinară?!" (Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo)

"Îmi pare rău că am plecat după un an şi jumătate de la Mediaş. Sper ca decizia mea să fie bună pentru echipă şi ca băieţii să se salveze de la retrogradare" (Cristian Dulca, la DolceSport)

Citește și:
Prima măsură anunțată „la cald” de Gigi Becali, după rușinea cu CFR Cluj: „La revedere!”
Superliga
Prima măsură anunțată „la cald” de Gigi Becali, după rușinea cu CFR Cluj: „La revedere!”
Transfer confirmat imediat după FCSB - CFR Cluj: semnează, e ca și rezolvat!
Superliga
Transfer confirmat imediat după FCSB - CFR Cluj: semnează, e ca și rezolvat!
Nelu Varga, prima reacție, după lecția de fotbal predată de CFR lui FCSB: „Nu sunt răutăcios”
Superliga
Nelu Varga, prima reacție, după lecția de fotbal predată de CFR lui FCSB: „Nu sunt răutăcios”
Gigi Becali admite în premieră că ia în calcul demiterea lui Elias Charalambous: „Hai să vă spun un lucru!”
Superliga
Gigi Becali admite în premieră că ia în calcul demiterea lui Elias Charalambous: „Hai să vă spun un lucru!”
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Profit.ro
Uriaș rezervor de apă dulce descoperit, poate asigura necesarul pentru New York 800 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (1)
zecs93
zecs93  •  01 Decembrie 2014, 12:50

Exact cum anticipasem eu ieri, daca nu ma credeti se pot cauta stirile respective sa vedeti ca eu am spus ca Dulca se va duce la Rapid, si-asa se va si intampla !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează