FOTBAL  »  Superliga  »  JUVENTUS - FCSB 1-2

Critici dure la adresa tacticii folosite de Dică: "Unul dintre jucători fost complet depășit! În acest moment, niciunul nu este o soluție pentru acel post"

Articol de GSP - Publicat duminica, 20 august 2017 10:47

După Juventus București - FCSB, 1-2, Gabi Balint, fost jucător la Steaua, a criticat extrem de dur prestația celor doi fundași ai roș-albaștrilor, Artur Jorge și Dragoș Nedelcu.

"Au fost doi fundaşi centrali care nu joacă împreună şi care s-au antrenat două zile. Nu au relaţii de joc, dar fiecare post are nişte principii. Ca fundaş central e nevoie să ai nişte calităţi. Trebuie să fii bun la cap, să fii bun în situații unu contra unu, să fii puţin mai rapid, agil. Eu m-am uitat în prima repriză la cei doi fundaşi centrali și am văzut foarte multe greşeli. Asta în afară de autogolul pe care l-a înscris Artur Jorge. I se poate întâmpla oricui şi care, din punct de vedere moral, te poate duce la pământ.

Nu mi-a plăcut nimic la Artur Jorge. Nu mi-a plăcut cum a pasat, în afară de câteva pase laterale simple. Orice pasă pe care a încercat să o dea în profunzime a greşit-o.  A fost depășit și la jocul aerian, cei de la Juventus au mai avut o ocazie, adversarul plecând de lângă el. Măzărache a făcut ce a vrut cu ambii fundași. În acest moment, niciunul dintre ei nu e nicio soluţie. Să nu fim categorici cu Artur Jorge pentru că trebuie să îl mai vedem", a declarat Balint la TV Digi Sport.

3
a fost nota primită de Artur Jorge, în timp ce Nedelcu a primit 4

Citește și:
Universitatea Craiova - Ararat Armenia, pentru grupa Europa League! Ultimele informații din Bănie
Europa League
Universitatea Craiova - Ararat Armenia, pentru grupa Europa League! Ultimele informații din Bănie
Pancu a confirmat transferul fotbalistului de națională: „E la vizita medicală. Ne uităm de o lună la el”
Superliga
Pancu a confirmat transferul fotbalistului de națională: „E la vizita medicală. Ne uităm de o lună la el”
Portarul devenit celebru în timpul Campionatului Mondial se iubește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni
Stiri extrasport
Portarul devenit celebru în timpul Campionatului Mondial se iubește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni
Steaua - Csikszereda și Șelimbăr - Botoșani, ultimele două meciuri din play-off-ul Cupei României Betano » Prelungiri în Ghencea
Cupa Romaniei
Steaua - Csikszereda și Șelimbăr - Botoșani, ultimele două meciuri din play-off-ul Cupei României Betano » Prelungiri în Ghencea
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Profit.ro
Fabrică străină în România, la a doua încercare: Unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Turcia, Europen, aflat la o doua încercare de extindere pe piața românească, ridică o fabrică de uși și ferestre
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (11)
9orthopaedic
9orthopaedic  •  20 August 2017, 16:15

tot ce spune balint e ok si sa spunem ca-i de bun simt ... dar nu -i ok si nu-i de bun simt cum aseaza dica jucatorii.. nu-i de bun simt cum joaca artur jorge, nedelcu, benzar nu romario celalalt care si-a luat-o deja in cap... dar mai ales nedelcu e subtire rau in joc... si nu e ok , e mizerabil sa spui cz asta e blat... majoritatea o spun din oftica dar sunt unii care cred lucrul asta....bine ma , saraciilor , astia de la juve au alergat de ziceai ca acus-acus o sa crape ceva in ei...au jucat pot spune Onorabil !!!! dica ai o problema daca tu asa ai pregatit echipa si meciul...daca ai fost ,, ajutat,, leapada-te dar repede...

khal_37
khal_37  •  20 August 2017, 15:55
Postat de randoom.__ pe 20 August 2017, 15:21

pai si ne da in fiecare an grupele europene. voua va da in fiecare an umilinte si insolventa.

cu *** ***, nu au miscat in front, au avut un sut pe poarta tot meciul si o posesie de 37%, cu Steaua au avut 8 suturi pe poarta si in 10 atacau si alergau in draci de spuneai ca acum acum crapa inima in ei...unde a fost blatul, la ,,statul capra'' sau la lupta pe viata si pe moarte? Calintaru a vrut sa fie vedeta....si a fost, dar negativa.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

randoom.__
randoom.__  •  20 August 2017, 15:21
Postat de chris_bu67 pe 20 August 2017, 13:43

Cap de rumeguș,te vei trezi vreodată din orbirea în care ești,cu siguranță nu,pt. că e nevoie de puțină demnitate.Avram,machedonul Călințaru și jiji,o treime diabolică!Dumnezeu să vă dea după inima voastră,fățarnicilor!

pai si ne da in fiecare an grupele europene. voua va da in fiecare an umilinte si insolventa.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează