FOTBAL  »  Superliga  »  CSU CRAIOVA

De la bal la scandal » Fanii olteni s-au răsculat împotriva clubului!

Articol de , - Publicat joi, 26 octombrie 2017 09:00

CSU joacă împotriva celor de la FCSB tot la Severin, se amână inaugurarea arenei din Bănie, iar suporterii s-au răsculat împotriva clubului.

Marea inaugurare s-a transformat în marea dezamăgire! Iar oltenilor nu le-a luat mult să sară la scandal. La fix jumătate de secol de la inaugurarea "Centralului" din 1967, echipa va juca împotriva FCSB, duminică, tot la Turnu Severin. Nu pe noul "Ion Oblemenco". Ca o paranteză, stadionul este denumit astfel doar de către suporteri și de media, momentan nu s-a ajuns la un acord cu familia "Tunarului" ca noua arenă să se numească astfel!

60 de milioane €s-au investit în noul stadion al Craiovei

O nouă amânare

Pe scurt, "totul e OK, în ceea ce privește stadionul", susțin oltenii și cei ce au ridicat arena, doar că nu a fost predată de constructor către CNI. Nici nu s-a mai ajuns la Primărie. Surse CNI afirmă: "Cel mai devreme, încheierea procesului de recepţie a stadionului din Craiova de către Primărie ar putea să se finalizeze săptămâna viitoare, până miercuri. Apoi, să se obţină avizele de funcţionare de la ISU, de la DSP, de la Ligă, de la FRF. Acestea se pot lua destul de repede, având în vedere că cei de la ISU, de exemplu, sunt prezenţi deja la procesul de recepţie".

14.000de spectatori au fost în medie în cele două meciuri jucate de FCSB la Severin

Aceleași surse explică: "E un obiectiv de 55.000 de metri pătraţi, cu multe sisteme de verificat. S-a început recepţia abia luni, nu se putea face totul în două zile, e nevoie de vreo 10 zile. Pe legea veche se putea încheia recepţia şi să faci o anexă prin care, ulterior, să semnalezi constructorului anumite nereguli depistate, pe care să le remedieze. Pe noua lege, intrată în vigoare acum câteva luni, nu mai e posibil aşa ceva. E normal să să se verifice totul cu foarte mare atenţie, pentru că după aceea nu se mai poate face nimic".

15 leicostă cel mai ieftin bilet, la peluză, pentru duminică. Mai sunt tichete la 30 de lei (tribuna 2), 40 de lei (tribuna 1) și 100 de lei (tribuna 0)

Vocea poporului

Dacă reprezentanții echipei sunt în dubiu - "nu putem ști dacă e mai bine sau mai rău, având presiunea că jucăm tot la Severin, nu în noua casă" -, fanii au luat foc pe internet. I-au contrat dur pe cei de la club vizavi de situație, acuzându-i că au forțat nota ca să sporească vânzarea abonamentelor. Apoi, au fost plângeri că s-au batjocorit sentimentele suporterilor, în special de către microbiștii care și-au cumpărat bilete de avion să vină din străinătate la marea inaugurare. Ca să mai calmeze spiritele, clubul a anunțat că jocul cu FCSB este ultimul disputat de craioveni la Severin, dar iritarea persistă în rândul fanilor. 

"Anunțăm cu regret, dar și cu un strop de bucurie că nu le vom face onoarea marii inaugurări unor rivali, vom juca încă o dată la Severin. Suntem siguri că oltenii din cele cinci județe vor umple, oricum, stadionul"
Anunțul oficial pe site-ul csuc.ro

PRECEDENTE

Necazuri cu FCSB

Oltenii au avut suferințe pe teren propriu cu FCSB de la revenirea în Liga 1. Ultimul meci jucat pe vechiul "Ion Oblemenco" s-a lăsat cu scandal întrucât oaspeții au marcat unicul gol al victoriei, prin Rusescu, după un penalty contestat. Care sunt meciurile de "acasă" ale alb-albaștrilor după acel eșec:

  • CSU - FCSB 0-0 (21 martie 2015 - stadion Extensiv)
  • CSU - FCSB 1-2 (23 august 2015 - stadion Extensiv, goluri Vătăjelu / Stanciu, Tade)
  • CSU - FCSB 1-2 (18 februarie 2017 - Turnu Severin, goluri Zlatinski / Pintilii, Enache)
  • CSU - FCSB 0-1 (9 aprilie 2017 - Turnu Severin, gol Gnohere)

Apel la calm

Craiovenii speră ca inaugurarea să se facă în pauza competițională, în perioada 8 - 10 noiembrie, în amicalul cu campioana Cehiei, Slavia Praga: "Îi rugăm pe cei cu sufletul alb-albastru să se gândească la faptul că avem cel puțin un secol înainte de mers la meciuri, împreună, pe senzaționala noastră arenă din Craiova. Astfel, meciul de inaugurare va fi un motiv de sărbătoare și bucurie deplină pentru Universitatea și fanii ei, fără încrâncenarea și, în bună măsură, nervii pe care i-ar fi implicat un derby cu atâta semnificație pentru olteni". 

 

Citește și:
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Superliga
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Nationala
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Tenis
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
Volei
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Profit.ro
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (30)
1491297727625013
Daniel Calugaru  •  26 Octombrie 2017, 21:00

Ce sa inaugureze de fapt? Eu nu inteleg de ce nici presa si nimeni nu arata imagini cu exteriorul care e in plin santier...mai e mult de munca...ce dracu sa inaugureze, sunteti idioti?

360281324366695
Trainstation Robertinia  •  26 Octombrie 2017, 18:16

45ooo×5 euro (pret mediu ) = 225.000 euro minim pierduti pt . nimic- niste verificari la oki de tot rasu ! Zici ca fac RMN la structura !Cine plateste acesti bani pierduti din prostia unor *** cu functii ? Ar trebui ca DNA sa se autosesizeze in acest caz si cei responsabili sa plateasca din buzunar ! Si am banuuala ca asa se va intampla ... Si mai se si lauda ca vezi doamne nu inaugureaza ei cu rivalii pe cand suporterii asta voiau ...In locul suporterilor as boicota meciu cu steaua si cel cu slavia sa se invete minte smenarii , da valahii sunt disperati si deloc uniti asa ca de aia ciobanii care conduc le dau la boxo la *** stupide ! Daca le ar fi frica de gandirea lor :))) le ar face pe plac 1-2!!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

sexilian
sexilian  •  26 Octombrie 2017, 16:18
Postat de sexilian pe 26 Octombrie 2017, 16:16

nu merita putinarimea sa joace pe acest STADION la inaugurare,la chiajna DA.........

nu merita putinarimea sa joace pe acest STADION la inaugurare,la chiajna DA.........CRAIOVA nu-i pipiera sau mogosoaiele,BRRRRRRRR............

Vezi toate comentariile (30)
Comentează