FOTBAL  »  Superliga  »  

Dimineţile celor înfrînţi » Gabriel Berceanu despre capătul unei competiţii

Articol de GSP - Publicat vineri, 07 martie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 16 iulie 2014 13:00

La capătul fiecărei competiţii se naşte o epocă de amăgire şi de regrete. Înaintea ei însă, nebăgată în seamă de camerele tv şi uitată pentru eternitate de tastele ultimilor jurnalişti, cade dimineaţa.

Indiferent dacă e vorba de un trofeu ratat la mustaţă sau de o campanie de calificare ştrangulată încă din primele meciuri, dimineaţa se înfige abia după ultimul meci. După ultimul fluier şi după prima noapte de după acesta.
“Atunci nici nu mai ţin minte că sunt fotbalist sau că am jucat fotbal vreodată. Pur şi simplu mă trezesc, mă spăl, mă schimb şi mănînc. Aşa cum am făcut-o dintotdeauna, copil fiind, foarte mic, atunci cînd nici nu ştiam ce e aia fotbal”.

Mărturisirea îi aparţine unui jucător cu peste 300 de meciuri în Liga 1. Numele lui nu contează acum pentru că vorbim de o dimineaţă comună. Una revărsată ca o amforă amară, dincolo şi dincoace de generaţii, sisteme de joc, ţări sau religii. E dimineaţa celor înfrînţi.

Poate fi recuperată din tăvălugul cotidian tocmai prin această apropriere. Cei înfrînţi şi-o trag prin viaţă, pînă la capătul-capăt, cu sîrguinţă şi seriozitate crîncenă. E dimineaţa cumulativă, de fapt, care strînge toate aceste dimineţi identice. Tăceri şi presupuneri umane. Pur umane. Doar umane. Fără fotbal.
“Nu te întrebi nici «ce-ar fi fost dacă», nici «cum ar fi trebuit să fie, de fapt». Mintea e un cearceaf şi gata”.

Priveşti golgheterul şi nu poţi să accepţi, cu creierul orientat spre subiectul de presă. Cum să se oprească percepţia fotbalului aşa, dintr-o dată, fără argumente, fie ele şi subiective?

Într-un muzeu al trofeelor construite şleampăt, din lacrimi de bucurie şi erori de portar, militez să se elibereze un loc şi pentru aceste dimineţi. Pentru spaţiul îngust în care toate antrenamentele se reduc la o ceaşcă de cafea banală. Şi pentru spaţiul în care Liga Campionilor nu mai contează, nu mai contează de la fărîma de metal iniţială pînă la primul ei cîştigător.

Citește și:
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Stranieri
Chivu a întârziat la conferință, italienii au ascultat cu răsuflarea tăiată ce a urmat: „Familia pe primul loc, îmi neglijez îndatoririle de soț și tată!”
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează