FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FC BOTOȘANI, DUMINICĂ, 20:00

Dinamo - FC Botoșani // Mircea Rednic are o problemă serioasă înaintea meciului de duminică + Ce se întâmplă cu Hladik

Articol de - Publicat vineri, 15 februarie 2019 12:15

Suspendarea lui Sorescu îi dă mari bătăi de cap lui Rednic pentru meciul cu FC Botoșani. Se gândește să joace titular acolo fie cu Mustoe, fie cu Aliji, reprofilați de pe stânga, aceasta și pentru a nu-l expune pe Denis Ciobotariu, fiul adversarului de duminică.

Deian Sorescu este suspendat pentru meciul de duminică împotriva Botoșaniului. Iar acest detaliu îi strică planurile antrenorului Mircea Rednic.

Deși ar fi dorit să mai aducă zilele astea un fundaș dreapta la Dinamo, care să poată intra imediat să joace, tehnicianul nu a găsit ceva care să-i convină. "Nu facem transferuri de dragul de a le face", a comentat "Puriul". Revenind la partida cu moldovenii, Rednic are probleme întrucât nu mai are nicio soluție validă ca fundaș dreapta!

deian sorescu
Deian Sorescu cu mingea la picior 

Cine se bate cu Fabbrini

Tocmai de aceea va fi nevoit să apeleze la o improvizație. Și Sorescu este una, provenit din mijlocaș dreapta, astfel că Rednic mai vrea neapărat un fundaș dreapta. Dinamo va juca împotriva Botoșaniului fie cu Naser Aliji, fie cu Jordan Mustoe pe această parte, amândoi fiind jucători de bandă stângă. Albanezul s-a remarcat în startul lui 2019 în stânga, fiind integralist.

Mustoe a intrat în partea secundă a partidei cu Iașiul (3-0), bifând 37 de minute. Rămâne ca "Puriul" să aleagă soluția pentru Dinamo care să se dueleze cu Fabbrini și cu Golofca pe acea parte, cei doi adversari făcând schimb de locuri pe durata partidelor botoșănenilor.

Ce-l elimină pe Ciobi junior

O altă variantă ar fi Denis Ciobotariu. Doar că roș-albii nu consideră că ar fi oportună folosirea tânărului de 20 de ani la meciul cu moldovenii.

1. Poate fi dezavantajat în duelurile cu aripi mai rapide decât el, așa cum sunt Fabbrini și Golofca.

2. Dinamoviștii nu vor să-l expună într-un meci cu miză, ce poate fi capital pentru club în perspectiva play-off-ului, având în vedere că roș-albii vor întâlni chiar formația antrenată de tatăl lui Denis, Liviu Ciobotariu!

Dussaut e rupt

Dinamo mai are un fundaș dreapta în lot, adus în această iarnă la echipă, doar că el nu a făcut parte până acum din calculele echipei. Și aceasta întrucât Damien Dussaut s-a accidentat la unul dintre antrenamentele de la finele lunii trecute și s-a rupt. Are probleme medicale, va mai sta câteva săptămâni departe de pregătirile normale ale formației.

Francezul de 24 de ani i-a oferit și mai mari bătăi de cap lui Rednic, care se baza că jucătorul cu 60 de meciuri în prima divizie belgiană la Standard Liege și St. Truiden îl va ajuta în această perioadă.

La un moment dat, "câinii" chiar luaseră în calcul să rezilieze cu Dussaut, doar că acum așteaptă să vadă cum se va derula programul de recuperare al fostului internațional de juniori al "cocoșilor".

2 fundași dreapta a dat afară Rednic de când a revenit în Ștefan cel Mare: Corbu și Delorge

4 meciuri a strâns Ciobi în ediția de toamnă în campionat, plus alte două în Cupa României

Ce este cu Hladik

Dinamoviștii l-au adus la începutul săptămânii pe Ivan Hladik, fundaș central slovac de 26 de ani, care a efectuat deja vizita medicală. Rednic și-a dat acordul pentru transfer, doar că se mai așteaptă niște rezultate ale unor teste medicale pe care le-a mai solicitat clubul pentru apărător.

Jucătorul încă nu a fost prezentat, cu toate că s-a ajuns la un acord financiar cu el. El a acuzat câteva probleme musculare, iar Dinamo așteaptă rezultatul final al analizelor.

Citește și:

Dinamo - FC Botoșani // EXCLUSIV Ionel Dănciulescu încinge spiritele înaintea meciului de duminică: „Nu-mi trebuie aprobarea lui Iftime ca să comentez. Cine se scuză se acuză”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
1455370071422773
Mihaela Racu  •  15 Februarie 2019, 16:41

Asta nui problema Problema ca Dinamo ia batae Bus le baga mortul in casa

1455370071422773
Mihaela Racu  •  15 Februarie 2019, 16:41

Asta nui problema Problema ca Dinamo ia batae Bus le baga mortul in casa

555765317912259
Alexandru Cristea  •  15 Februarie 2019, 14:59

Am mai spus-o ca REDNIC a facut o mare, mare prostie atunci cand a cedat un jucator ca L CORBU , ce jucase constant cat de cat si cu evolutii cel putin in defensiva f bune, creand mari batai de cap adversarilor---Consider ca, pana in vara EL TREBUIA PASTRAT LA ECHIPA si se vede ca IN SITUATIA DE ACUM ERA O SOLUTIE F BUNA --asa vom avea mari probleme in continuare....---dar nu stiu de ce s-a renuntat la el?..aa, ca nu are un apetit ofensiv prea mare, ...pai MUSTOE e mai defensiv, si nici ALIJI nu mi-a aratat mai mare apetit ofensiv ca a lui CORBU--De ex ST FILIP pe care voi f multi il blamati in frunte cu IONUT ZAINEA era mult mai ok din acest punct de vedere...la el se spunea ca nu stie centra!--sa ma scuzati, dar nici SORESCU n-o face cu nimic mai bine !!!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează