FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Dezvăluiri incredibile din interiorul clubului Dinamo: echipa a stat fără preparator fizic, deşi avea unul angajat! „E un mare semn de întrebare!”

Articol de - Publicat vineri, 01 aprilie 2022 13:56 / Actualizat vineri, 01 aprilie 2022 14:24

Cristi Sandu a fost în două etape, nu foarte lungi, preparatorul fizic al roș-albilor în actuala ediție, iar acum vorbește despre experiența la Dinamo.

Angajat de către club la sosirea lui Dario Bonetti, în vară, Cristi s-a ocupat direct de pregătirea echipei pe durata mandatului italianului. Cu toate că a lucrat, în mare parte, cu tinerii și cu juniorii ce mai rămăseseră la echipă. 

A sosit Mircea Rednic, a fost nevoit să dispară din peisaj, „Puriul" și-a adus propriul preparator. A plecat Rednic, a sosit Flavius Stoican, iar „câinii" nu au avut preparator fizic! Cu toate că Sandu se ocupa de meseria lui cu fotbaliștii care nu intrau în planurile formației, gen Nica, Țîră, Nunic sau Kainourgios.

Adică prima echipă nu avea preparator, ci doar cei de prisos, care urmau să plece! A venit Uhrin, a cerut preparator, Cristi s-a prezentat la treabă, doar că nu a ajuns la un numitor comun cu conducerea, așa cum are să explice el într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor. 

El a inițiat convorbirea dorind să-și exprime punctul de vedere după ce au apărut acuze publice vizavi de ratarea pregătirii fizice și a frecventelor accidentări.

Semne de întrebare ridicate după anunțul de la Dinamo: „Al cui e terenul din Adunații Copăceni pe care a pus ochii Mureșan?”
DINAMO
Semne de întrebare ridicate după anunțul de la Dinamo: „Al cui e terenul din Adunații Copăceni pe care a pus ochii Mureșan?”

Fostul preparator fizic de la Dinamo a dat cărțile pe față: „Nu eu sunt vinovatul”

- Cristi, cum ai cataloga tu experiența personală la Dinamo?
- În primul rând, vreau să clarific situația. S-au declarat multe, s-a vehiculat că sunt mulți accidentați și de aceea am fost demis. Eu n-am venit cu niciun antrenor, n-am venit cu Dario Bonetti. Am fost contactat de club, am negociat prin intermediul clubului. 

Apoi, el a plecat, a venit Mircea Rednic, cu propriul preparator. După ce Rednic a părăsit echipa, n-am mai fost preparator principal la echipă. De fapt, din iarnă nu a mai fost niciunul la Dinamo! Mă refer la mandatul lui Flavius Stoican. S-a vehiculat că eu aș fi de vină și n-am cum! N-am fost acolo, la antrenamente.

- Cine e vinovat?
- Nu vreau să acuz pe nimeni de anumite greșeli, fiecare e responsabil de ceea ce face. Vizavi de experiență, cu toții am fost conștienți că e vorba de o situație cum nu a mai fost de-a lungul istoriei. Am luat-o de la început ca pe o provocare. Ne-am și mi-am asumat, am dat tot ceea ce am putut mai bine. N-am ce să reproșez, dar nu mi s-a părut corect ca eu să plec atunci când a venit Mircea Rednic, după doar două luni, pentru că aveam contract până la 30 iunie.

Ce se întâmplă la Dinamo: „E un mare semn de întrebare"

- Și ce-ai făcut în toată această perioadă la Dinamo?
- M-am ocupat de jucătorii care nu prindeau lotul. Rednic a plecat cu staff, preparator, dar în iarnă nu s-a apelat la serviciile mele! Înțeleg că înainte era Rednic cu preparator, dar apoi? 

Nu e treaba mea, dar e un semn de întrebare pe care îl ridic. Eu nu sunt responsabil de situația actuală a jucătorilor! Nu sunt eu vinovatul. Să răspundă cine e în măsură, nu pot răspunde de niște fapte care nu sunt în curtea mea.

- Hai să clarificăm! Nu te-a căutat nimeni în decembrie 2021, în ianuarie 2022, după plecarea lui Rednic și instalarea lui Stoican?
- Nu m-a căutat nimeni.

- Dar erai sub contract, erai plătit, din câte pricep.
- Deși am fost plătit, oarecum... Mă ocupam de anumiți jucători, care erau în afara lotului, în afara programului.

„Poate atât pot oamenii, nu au fonduri, nu mai puteam să-mi asum"

- Apoi, după plecarea lui Stoican, a sosit Uhrin și ai fost rechemat?
- Da. Am fost, am evaluat situația, am prezentat o strategie, dar n-am ajuns la un numitor comun. „Atunci nu mă mai expun mai mult de atât", am transmis. Dacă, Doamne ferește, se degradează și mai mult situația, ce fac eu?! Mă expun mai mult decât am fost deja! Nu vreau să-mi deteriorez și mai mult cariera.

- Ce strategie ai propus?
- Chestii interne, de pregătire, de strategie, de refacere. Nu știu de ce, poate atât pot oamenii, nu au fonduri, buget etc. Dar nu mai puteam să-mi asum. Ne-am strâns mâna frumos, prietenește, asta a fost.

- Lipsa pregătirii fizice, a haosului de la echipă în privința acestui detaliu, este componenta principală pentru care Dinamo suferă la retrogradare?
- Unul dintre factorii pentru care s-a ajuns aici. Schimbându-se antrenorii, se modifică metodologia de antrenament. Pregătirea fizică actuală este integrată în partea tehnico-tactică. 

Preparatorul lucrează mult și pe prevenție, pe tonus, trebuie să lucrezi specific. Musculatura este într-o continuă schimbare, adaptare, mai ales cum a zis și Gabi Torje, când treci de la sintetic la iarbă.

Dezăluiri despre jucătorii de la Dinamo: „Nu ține, săracii, doar de ei"

- Jucătorii cum ți s-au părut? Unii au lăsat impresia că nu le pasă, suporterii îi acuză pe foarte mulți.
- Sunt profesioniști, deși sunt afectați de știrile negative despre ei, despre Dinamo. Își doresc enorm să facă treabă bună, sunt la fel de profesioniști ca și jucătorii ce se bat la titlu. Vin înainte și fac sală, fac și după, se îngrijesc, sunt conștiincioși, profesioniști! Serios. 

Chiar nu-și bat joc! Că e vreunul care e mai puțin conștiincios... Cei mai mulți sunt profesioniști. Ei vor, dar nu pot! Factori externi au erodat situația lor, schimbări în lot, de antrenori, nu a fost pregătire. Nu ține, săracii, doar de ei, sunt oameni!

- Ți se pare că Dinamo este un club profesionist sau neprofesionist?
- Este un cumul de factori, o situație delicată, s-a intrat pe o pantă descendentă. Oamenii fac ce pot, lucrurile sunt înfrânate...

- Cine le înfrânează?
- Situația. Oamenii vor să ajute, dar situația de-a lungul timpul a erodat atât de mult încât s-a ajuns la ce este acum. E clar că lucrurile nu se desfășoară profesionist, dar nu e o persoană anume vinovată.

- Are șanse Dinamo să se salveze de la retrogradare?
- Cred, sper, Dinamo trebuie să fie impulsionată de istorie, de cei mai frumoși suporteri. Eu am vrut doar să clarific, nu să acuz pe cineva, totul e un cumul de factori externi.

Am făcut școală, inclusiv masterat, am plătit și cursuri de specializare proprii, mă afectează orice. Mă provoacă orice ca să fiu mai bun, în primul rând vreau să-mi demonstrez mie că pot fi mai bun
 - Cristi Sandu

VIDEO Totul despre Chindia - Dinamo

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Gata cu rivalitatea! » Dinamo susține reprezentantul FCSB-ului pentru un loc în Comitetul Executiv: „Are toate calitățile!”

Cristi Borcea, la 20 de ani de la momentul „Lăsați-ne să ne pregătim de Champions League”: „Eu nu am spus că intrăm”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (6)
creeperno115
creeperno115  •  01 Aprilie 2022, 22:35

Se pare ca pauza competitionala ne-a ajutat din punct de vedere fizic

mzm1
mzm1  •  01 Aprilie 2022, 17:44
Postat de emil1986 pe 01 Aprilie 2022, 15:18

Pai cand esti mort de foame, de unde preparator fizic????!!!!

Așa este! Dinamo este in situația personajului aceluia din Povestirile lui Ion Creangă: „Țață, dă-mi și mie o cană cu apă, că nu am mâncat de trei zile și nu am unde dormi la noapte”!

flick2020
flick2020  •  01 Aprilie 2022, 16:24

Cloaca e in deriva de mult...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează