LIGA 1  ·  DINAMO - STEAUA 3-3

DINAMO - STEAUA 3-3 // VIDEO + FOTO Derby de România, varianta old school » Fotbaliștii adevărați ai României au făcut spectacol într-un Dinamo - Steaua ca pe vremuri: goluri, caterincă și nostalgie

Articol de - Publicat duminica, 24 martie 2019 10:43

Legendele lui Dinamo și cele ale Stelei au remizat, scor 3-3, într-un meci demonstrativ caritabil organizat de Ioan Andone. 

  • Intrarea la meci a fost gratuită. La final, sportivii vor scoate la licitație tricourile purtate iar banii vor merge către Kassandra Rotariu, fiica lui Iosif Rotariu, și către alte 3 cazuri de copiii cu probleme din Voluntari. 

La 40 de ani de la debutul pe marea scenă a fotbalului, Ioan Andone a organizat un eveniment care a strâns gloriile ultimelor decenii de la Dinamo și Steaua

Pe arena „Anghel Iordănescu” din Voluntari, în fața a aproape o mie de spectatori, rivalitatea s-a reaprins pentru aproape 80 de minute. Într-un fair-play desăvârșit, cele două au căzut la pace, într-un eveniment cu o mulțime de momente memorabile. 

Belodedici, omul meciului

Mai tinerii Florin Cernat și Nicolae Dică au ieșit la rampă cu goluri și pase decisive, dar părerea unanimă a fost că Miodrag Belodedici a fost cel mai în formă fotbalist de pe teren.

„Lăsând gluma la o parte, au aceeași dorință de a câștiga. Din punct de vedere al respectului vorbim de o altă generație. Cel mai bun de la Steaua este Belodedici”Cristi Balaj, arbitrul înfruntării

DINAMO - STEAUA, OLD-BOYS // Mircea Lucescu a fost în mare formă la Voluntari! Discurs în vestiarul Stelei + cele mai tari poante: „Dacă mă asculta, era milionar”

Kiriță și Lupu au băgat material :) 

Dacă intrările „durului” Giani Kiriță erau așteptate, alunecarea făcută de virtuosul Dănuț Lupu în prima parte i-a surprins pe toți. 

„Am vrut să mușc puțin din Cobra Adrian Ilie. Nu puteam să îl las așa. Nu prea mi-a ieșit”Giani Kiriță

Primul gol acordat cu VAR 

Meciul a mai stabilit o premieră în fotbalul românesc. Până Gino Iorgulescu și Kyros Vassaras cad de acord asupra implementării arbitrajului video în Liga 1, Cristi Balaj a inovat. La golul de 3-1 al dinamovișitilor, marcat de Florin Cernat, „centralul” a oprit jocul pentru a merge a se consulta cu un „VAR” improvizat: invitații de la tribuna oficială care au văzut faza.

Deși părerile au fost împărțite, Balaj a dat credit atacului. :)

DINAMO - STEAUA, OLD-BOYS // Giani Kiriță vorbește despre două „construcții” urgente la Dinamo: „Să se implementeze în vestiar”

Dinamo - Steaua 3-3
Au marcat: Andone '7, Cernat '15(II) '21(II)/ Ad. Ilie '16, Goian '22(II), Dică 31(II)

Loturi de gală

Steaua: Bogdan Stelea, Martin Tudor, Florentin Dumitru, Daniel Bălan, Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Dorin Goian, Sorian Ghionea, Iulian Miu, Petre Marin, Tudorel Stoica, Sorin Paraschiv, Ilie Stan, Iosif Rotariu, Mihail Majearu, Basarab Panduru, Bănel Nicoliţă, Adrian Ilie, Adrian Neaga, Sabin Ilie, Marian Aliuţă, Cristi Ciocoiu, Nicolae Dică, Ștefan Iovan, Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă, Ilie Bărbulescu.

Dinamo: Costel Câmpeanu, Cristi Munteanu, Emilian Dolha, Iulian Mihăiescu, Florentin Petre, Gică Mihali, Cosmin Bărcăuan, Giani Kiriţă, Tibor Selymes, Iosif Tâlvan, Cristi Pulhac, Ștefan Grigorie, Claudiu Vaişcovici, Dorin Mateuţ, Dan Alexa, Daniel Iftodi, Dorinel Munteanu, Iulian Tameş, Cătălin Munteanu, Dănuț Lupu, Florin Cernat, Ciprian Marica, Liviu Ganea, Marius Niculae, Ionel Dănciulescu, Ioan Andone.

FINAL S-a terminat! Egal spectaculos, 3-3, între gloriile dinamoviste și cele steliste.

min. 31, repriza secundă: GOL STEAUA! Dică egalează din pasa lui Aliuță.
min. 22, repriza secundă: GOL STEAUA!
Dorin Goian marchează după o acțiune a lui Adrian Ilie. 
min. 21, repriza secundă: GOL DINAMO!
 Cernat marchează, Cristi Balaj cere intervenția VAR: merge și întreabă invitații de la tribuna oficială. 

min. 15, repriza secundă: GOL DINAMO! Cernat înscrie cu o execuție de magician, peste Martin Tudor. 

„Am vrut să mușc puțin din Cobra Adrian Ilie. Nu puteam să îl las așa. Nu prea mi-a ieșit. Asta e plăcerea noastră, să ne reîntâlnim. Mi-ar plăcea să facem asta mai des. Adrian Ilie se mișcă foarte bine. Toți aleargă și de la Dinamo, mai puțin Mihaăescu. Acum e și rândul meu să îl cert”Giani Kiriță

Dănciulescu către Florentin Petre: „Respiră, calează motorul! Vrei și un tub de oxigen”. :) 

Bogdan Stelea explică de ce a evoluat pentru Steaua: „A fost o problemă cu Martin Tudor, care nu a ajuns la timp. Am tras la sorți care intră în poarta Stelei. Puteam să joc la ambele formații. Sunt câțiva care se mișcă bine, în special cei mai tineri. Marica, Cătălin Munteanu, Goian, Bănel”.

A început repriza secundă! 

Cristi Balaj fluieră finalul primei reprize după 34 de minute, la cererea jucătorilor celor două formații. Belodedici, dezamăgit că nu i-a reușit vendetta:Îl așteptam pe Augustin în atac, să îi întorc cotul din '86. Are noroc că nu a intrat pe teren. Încă mai merge.În repriza secundă o să fiu rezervă”.

„Lăsând gluma la o parte, au aceeași dorință de a câștiga. Din punct de vedere al respectului vorbim de o altă generație. Cel mai bun de la Steaua este Belodedici. A fost și un fault la «Exatlon»”Cristi Balaj

min. 25: „Durul” Giani Kiriță îl doboară pe Adrian Ilie, apoi „se ia” și de arbitrul Balaj. Iulian Mihăescu: „Uite ce vână are Giani dacă a mers la Exatlon!”. 

min. 17: Mircea Lucescu își ia rolul de antrenor în serios. Strigă către fundași: „Iar ne-ați făcut!”. Apoi îl motivează pe Alexa: „Hai, Dane, ca pe vremuri. Bagă curent!”.

kirita

min. 16, GOL STEAUA: Adrian Ilie punctează după o incursiune a lui Dică în flancul stâng.
Ionuț Lupescu e înlocuit cu Dan Alexa: „Să intre și cei care chiar pot alerga. Dacă Balaj dă penalty, chiar e! El le vede și de la 100 de km”.

min. 15: Dinamo presează. Spectatorii continuă să vină la Voluntari. Peste 500 de oameni sunt prezenți în acest moment pe stadion.

min. 7, GOL DINAMO: Marica îl lovește pe Miu în mână. Ioan Andone deschide scorul cu o execuție impecabilă: bară gol! Organizatorul galei e schimbat cu Bărcăuan. 

Andone: „A fost penalty! Dacă îl dă arbitrul, este. Ritmul e alert, eu mă așteptam să fie altfel”.

 

UPDATE 14:20

Mircea Lucescu este unul dintre invitații speciali ai lui Ioan Andone. În tribunele arenei din Voluntari mai sunt prezenți și Florin Călinescu, maestrul de ceremonii, Ștefan Bănică Jr., dar și oficiali înalți ai fotbalului românesc. 

„Am venit cu foarte mare plăcere! Pe mulți nu i-am recunoscut. Le-am spus să nu iasă pe teren fără o încălzire normală. Le-am spus să aibă grijă. Toți fac parte dintr-o categorie de fotbaliști speciali, care au făcut onoare fotbalului românesc. Atunci am avut și o națională care ne-a oferit satisfacție. Steliștii sunt organizați, la Dinamo e multă veselie”Mircea Lucescu

 

UPDATE 14:10

Invitații au oferit pronosticuri înaintea partidei. Marian Aliuță a fost printre protagoniști. În momentul ieșirii de la vestiare și-a mobilizat colegii: „Hai, să îi mâncăm!”. 

Replica a fost una savuroasă: „Ți-e foame, mă? Se vede că ai fost la regim”.

 

 

La 40 de ani de la debutul ca fotbalist în Liga 1, Ioan Andone, actualul manager sportiv de la FC Voluntari, organinează o reunire de gală.

„Se împlinesc 40 de ani de când am debutat în Liga I şi, sincer, mă temeam să organizez un eveniment atât de mare. Sper că va fi unul reuşit. M-am consultat cu Victor Piţurcă asupra loturilor, iar la eveniment va participa şi Mircea Lucescu, pentru că este antrenorul alături de care am debutat şi care m-a ajutat în cariera mea de jucător”, a explicat Andone.

 



Au trecut 6 ani de când Olga a dispărut, acum poliția a rezolvat misterul. Este cutremurător ce a pățit tânăra de 25 de ani
Libertatea
Comentarii (25)
talpanzilla  •  24 Martie 2019, 23:01

UNICA STEAUA se afla in L4 Fcsb este o inventie bazata pe furt, coruptie si talharie pasiva.

mordi  •  24 Martie 2019, 22:52
Postat de mihai1987 pe 24 Martie 2019, 16:19

FCSB sau Steaua...ca nu mai inteleg...Dica, Paraschiv, Ghionea, Goian, Banel...astia parca au jucat la FCSB....dar vad ca Piti, Stoica, Lacatus... nu mai comenteaza nici unul acum...de ce nu i-au exclus din lot pe pretextul ca nu au evoluat la Steaua - echipa armatei...ci la FCSB-ul lui Jiji

pentru ca esti oaie, de aia nu pricepi.

vasy86le  •  24 Martie 2019, 22:18
Postat de mihai1987 pe 24 Martie 2019, 16:19

FCSB sau Steaua...ca nu mai inteleg...Dica, Paraschiv, Ghionea, Goian, Banel...astia parca au jucat la FCSB....dar vad ca Piti, Stoica, Lacatus... nu mai comenteaza nici unul acum...de ce nu i-au exclus din lot pe pretextul ca nu au evoluat la Steaua - echipa armatei...ci la FCSB-ul lui Jiji

Fobalistii nu au nici o vina, ei cand jucau scria Steaua pe tricouri, toti stiau ca joaca pentru Steaua. De vina e jiji ca a luat cu japca Steaua si a facut-o afacere personala, din cauza asta echipa din liga 1 se numeste fcsb si adevarata Steaua a ajuns sa se bata in liga a IV-a pentru promovare, asta e, cand ceva bun ajunge pe mana unui hot, nu te astepta la lucruri frumoase.

Vezi toate comentariile (25 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
13:00 Tenis, WTA
Turneul din Roma
Digi 3
14:00 Fotbal, Ligue 1
Nice - PSG
Digi 4, Telekom 4
15:00 Handbal F, Liga Campionilor
Team Esbjerg - CSM București
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
16:30 Fotbal, Bundesliga
Leipzig - Mainz
Digi 3, Telekom 3
16:30 Fotbal, Liga 1
FC Botoșani - Clinceni
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
18:45 Fotbal, Liga 1
UTA - Poli Iași
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
19:00 Fotbal, Serie A
Sassuolo - Cagliari
Digi 2, Telekom 2
19:00 Fotbal, Bundesliga
Wolfsburg - Leverkusen
Digi 3
19:30 Fotbal, Ligue 1
Granada - Alaves
Digi 4
21:30 Fotbal, Liga 1
FCSB - FC Argeș
Digi 1, Telekom 1, Look Plus
21:45 Fotbal, Serie A
Juventus - Sampdoria
Digi 3
22:00 Fotbal, La Liga
Real Sociedad - Real Madrid
Digi 2, Telekom 2
22:00 Fotbal, Ligue 1
Marseille - Lille
Digi 4, Telekom 4
Program TV complet

Liga 1