FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Dinu: "Nu avem de unde să aducem jucători miraculoşi, unde să-i găsim?!"

Articol de - Publicat luni, 11 ianuarie 2010 00:00

Prezent la reunirea lotului dinamovist, directorul tehnic Cornel Dinu a vorbit despre posibilitatea ca Ioan Andone să-i ia locul lui Cornel Ţălnar în funcţia de antrenor al grupării din Ştefan cel Mare.

"Andone s-a dovedit un dinamovist incontestabil, a fost o soluţie pentru club şi poate fi oricînd. A fost schimbat cînd echipa era pe primul loc, iar această decizie este discutabilă. După ce a plecat Bonetti am avut doar cîteva ore să găsim un antrenor, iar Ando era deja sub contract. Am văzut că ar fi pus 3 condiţii pentru a veni, cum ar fi 3 jucători, bani şi linişte.

Cel puţin ultimele două e imposibil să existe în fotbalul românesc, iar despre jucători pot să spun că avem deja o strategie. Mergem pe creşterea jucătorilor din propria curte pentru că multe transferuri pe care le-am efectuat din străinătate s-au dovedit a fi ratate. Am readus fotbalişti de la Astra, vom mai avea şi în probe cîţiva. Trebuie să reabilităm unii dintre jucătorii pe care îi avem deja", a spus Dinu.

"Mister" s-a referit şi la criticile care i-au fost aduse în legătură cu lipsa de implicare la echipă:

"Am fost mereu aproape de grup, am avut un contact direct cu antrenorul, conştiinţa mea e satisfăcută, am acţionat ca un director tehnic occidental.
Am avut atît probleme medicale, cît şi unele de altă natură, pe care le mai am şi în prezent, dar asta nu m-a împiedicat să fiu lîngă echipă în momentele delicate", a explicat Dinu, după care a vorbit despre componenţa lotului prezent la reunire:

"Bărcăuan se va antrena cu noi, dar încă nu s-a luat o decizie finală în ceea ce-l priveşte. Nu cred că mai pleacă nimeni, iar la capitolul achiziţii cred că nu putem aduce jucători miraculoşi, nu avem unde să-i găsim. N'Doye a venit la timp, e prima oară cînd se întîmplă asta la o echipă din România şi acest fapt spune multe despre evoluţia lui din punct de vedere al profesionalismului".

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga

Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”

Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate

Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”

Încă o revoluție la Horse, companie cu fabrică în România: primul motor axial pe un range-extender
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea

Comentarii (6)
redshadow
redshadow  •  12 Ianuarie 2010, 15:57
Postat de redshadow pe 12 Ianuarie 2010, 15:55

"Nu avem de unde să aducem jucători miraculoşi, unde să-i găsim?!" La echipa a II-a, pe la juniori...gasiti voi jucatori talentati in propria "pepiniera". Acoradatile mai multa incredere tinerilor si nu mai aduceti jucatori care au fost ceva pt Dinamo dar acum stau pe banca sau nu mai joaca.

*acordati-le...m-am grabit; scuze!;)

redshadow
redshadow  •  12 Ianuarie 2010, 15:55

"Nu avem de unde să aducem jucători miraculoşi, unde să-i găsim?!" La echipa a II-a, pe la juniori...gasiti voi jucatori talentati in propria "pepiniera". Acoradatile mai multa incredere tinerilor si nu mai aduceti jucatori care au fost ceva pt Dinamo dar acum stau pe banca sau nu mai joaca.

 •  11 Ianuarie 2010, 22:29

TOT DIN FOTOLIU VORBESTE DOMNUL DINU? SI IN CE CALITATE?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează