FOTBAL  »  Superliga  »  VAR ÎN LIGA 1

Continuă înțepăturile între FRF și LPF pe tema VAR: „Să nu facem din asta o discuție politică” + „Nu e ca și cum am lua o mașină de spălat”

Federația Română de Fotbal ar urma să plătească pregătirea arbitrilor
Federația Română de Fotbal ar urma să plătească pregătirea arbitrilor

Articol de GSP - Publicat duminica, 07 martie 2021 09:49 / Actualizat duminica, 07 martie 2021 10:08

Mihai Stoichiță (66 de ani), directorul tehnic al FRF, a oferit noi declarații despre implementarea sistemului de videoarbitraj în Liga 1.

  • Federația Română de Fotbal ar urma să plătească pregătirea arbitrilor, caz în care vom avea VAR în cel mai bun caz în 6 luni. 
  • Stoichiță a continuat războiul de la distanță cu LPF, for pe care îl acuză că duce subiectul VAR într-o direcție politică.

„Federația organizează 52 de competiții, avem 18 echipe naționale. Suntem singura Federație care nu primește bani de la stat, ne autofinanțăm. Nu mai spun ce proiecte dezvoltăm. 

Se face o mare confuzie. Toți vrem să finanțăm proiectul VAR-ului. Probabil că prima beneficiară a VAR-ului va fi Cupa României. Dacă ne-am apuca să implementăm VAR, nu va putea fi introdus mai devreme de 8-10 luni. Nu e ca și cum am lua o mașină de spălat. Să nu facem din această problemă o discuție politică. Noi vrem să rezolvăm această problemă, dar să fie echitabil pentru toate părțile.

Dacă se va ajunge la o soluție între cele două foruri, implementarea acestui sistem va dura ceva”, a declarat Stoichiță, la emisiunea „Digi Sport Matinal”. 

Toate detaliile despre VAR în Liga 1: un nou episod al conflictului LPF - FRF

Oficialii LPF Gino Iorgulescu, Justin Ștefan și fostul arbitru FIFA Marius Avram au susținut zilele trecute o conferință de presă la sediul LPF, imediat după întâlnirea avută cu președinții cluburilor din Liga 1, în care s-a discutat despre implementarea arbitrajului video. 

Concluzia trasă de șeful LPF este că Federația Română de Fotbal va trebui să acopere costurile pentru implementarea video-arbitrajului în Liga 1. Pentru ca discuțiile să fie deblocate, Gino Iorgulescu a solicitat o întâlnire lămuritoare pentru săptămâna viitoare cu Răzvan Burleanu (președinte FRF) și Orlando Nicoară (reprezentantul eAD, firma care deține drepturile de televizare ale meciurilor de Liga 1). 

LPF exclude varianta de a contribui financiar la pregătirea arbitrilor, întrucât acest lucru s-ar afla în afara legii. Iar în cazul în care FRF va refuza să achite costurile pentru introducerea VAR, Gino Iorgulescu amenință cu reclamații la Tribunalul de Arbitraj Sportiv!

Varianta optimistă: VAR peste 6 luni! 

Dacă FRF va accepta să plătească pentru pregătirea arbitrilor, Liga 1 ar avea VAR în cel mai bun caz în 6 luni, după cum spune președintele Ligii: „Școlarizarea arbitrilor durează cel puțin 6 luni. Dacă deblocăm situația, peste 6 luni, poate 8, abia atunci vom putea avea VAR”.

LPF exclude varianta de a contribui financiar la pregătirea arbitrilor, întrucât acest lucru s-ar afla în afara legii. Iar în cazul în care FRF va refuza să achite costurile pentru introducerea VAR, Gino Iorgulescu amenință cu reclamații la Tribunalul de Arbitraj Sportiv!

VIDEO Cristian Bivolaru, semnal de alarmă: "Gino Iorgulescu și Răzvan Burleanu trebuie să se întâlnească. Vrem VAR!"

Citește și alte știri despre subiectul „VAR în Liga 1”: 

UPDATE Gino Iorgulescu amenință cu TAS, după întâlnirea cu șefii cluburilor: „Burleanu să-și păstreze arbitrii, dar să plătească pentru VAR”

Un conducător din Liga 1 se revoltă: „Cum să plătim noi?! Vine ANAF-ul și te arde!”

EXCLUSIV Mario Nicolae, manager Dinamo: „VAR-ul nu e o prioritate, avem alte probleme mai mari”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
zorrozabal
zorrozabal  •  07 Martie 2021, 11:33

Ma rog,sa fim politicosi si sa nu sarim in sus de indignare, cand il auzim pe Becali ca (nici mai mult,nici mai putin),echipa lui...este furata de arbitri!!!Tocmai fcsb!Omul vrea VAR!Poa sa zica cineva ceva?!Daar,ochii in patru,pentru ca Becali nu face nimic care sa nu-i aduca lui, profit!Pentru ca... ceva nu „se pupa”!Pai la VAR nu sunt tot arbitri?Chiar daca le zice...„arbitri judecatori”?Dar pe aia cine ii deleaga?Nu tot Deaconu-pardon Vassaras?Nu cumvaa vine iar Becali cu vreo„IDEE”?De ex.ca sa fie delegati de...„reprezentantii DELEGATI(adica nu de toti),ai cluburilor”?Adica de... Argaseala si de reprezentantul (sa zicem), al Botosanilor?(Aici chiar nu conteaza,pentru ca cooperativa e mare)!Iata ca Becali ne arata (inca odata),ca ii merge mintea!Chiar daca numai la„strambatati”,dar cu d-astea a ajuns el, ce a ajuns!Si ca nu degeaba si-a facut el cata mai cooperativa?!Care sa voteze toate„ideile”lui?!Si ce pot sa faca CEILALTI,care nu sunt in cooperativa si sunt in minoritate?Sa mearga la...TAS?!Ce sa faca la TAS?!Bani,avocati!Si atunci?Ce-i de facut?Sa ne rugam sa fie serviciile„pe faza”?

1125608161288282
Cristi Barbu  •  07 Martie 2021, 11:01

Stai linistit, in afara de matraguna de Ambrozie, nu te vrea nimeni la Iasi!

hannah.robinson
hannah.robinson  •  07 Martie 2021, 10:57

LPF = Săgeata

Vezi toate comentariile (3)
Comentează