FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Drama lui Marko Momcilovic la FCSB » Nici să alerge nu mai poate!

Articol de , , - Publicat vineri, 20 septembrie 2019 09:00

Marko Momcilovic, 32 de ani, și-a șocat colegii și pe cei din staff-ul tehnic: la ședințele de stretching are dificultăți în a executa și cele mai simple alergări, pe care le efectuează doar în linii drepte, în încercarea de a-și proteja coloana vertebrală, unde a suferit o operație de hernie.

Cazul Marko Momcilovic va avea, cel mai probabil, un final dramatic pentru actualul fotbalist de la FCSB. Chiar dacă a revenit de câteva zile pe teren și a reluat pregătirile, sârbul are șanse mici să mai evolueze vreodată! Problemele majore pe care le-a avut la spate și care au necesitat inclusiv intervenții chirugicale au lăsat urme.

Colegii, dar și cei din staff au rămas șocați văzând că Momcilovic are dificultăți majore în a executa până și turele de teren la alergările ușoare pe care preparatorul le cere la diverse exerciții. „Din cauza problemelor la spate, unde a avut hernie, el aleargă foarte drept, probabil din dorința de a se proteja, iar când trebuie să alerge în curbă, el nu se apleacă stânga sau dreapta, ci face unghiuri drepte ca să nu-și solicite coloana”, a spus un membru al staff-ului vicecampioanei. În aceste condiții, e foarte puțin probabil ca Momcilovic să mai revină vreodată și chiar să poată juca, oriunde, la nivel profesionist.

Totuși, din perspectivă medicală, sârbul nu are motive să-și facă griji că nu se va reface total și ar putea rămâne cu sechele. „Din punct de vedere medical, sunt convins că Momcilovic poate reveni. El a avut o hernie de disc și, evident, tot felul de dureri tipice sau chiar atipice. Din cauza acestei hernii și a mișcărilor pe care le făcea, pentru că el încerca să își protejeze involuntar coloana, a făcut alte rupturi musculare. După care au apărut și alte dureri la spate, pe care el a încercat să le trateze nechirurgical”, a declarat Ion Codorean, fost medic al Stelei la începutul anilor 2000, în prezent un renumit ortoped, fost șef al Secției de ortopedie și traumatologie de la Spitalul Militar.

407 zile de la ultimul meci! 

Momcilovic n-a mai jucat fotbal din august 2018. Mai precis din 9 august, de la meciul tur cu Hajduk Split, din Europa League, când antrenor la FCSB era Nicolae Dică. N-a mai apărut nici măcar un singur minut în vreo partidă, fie ea amicală sau oficială. Atunci a suferit o ruptură musculară, după care s-a ales cu hernie de disc și a avut nevoie de intervenții chirurgicale la spate!

Mai are contract 8 luni!

Cu mai puțin de un an înainte de a se accidenta, Momcilovici și-a prelungit contractul cu FCSB, care inițial era scadent în ianuarie 2019. Sârbul a semnat în toamna lui 2017, după ce avusese prestații remarcabile în tricoul roș-albastru, extinderea până în iunie 2020. În plus, Marko a primit și o mărire de salariu de 25% și a ajuns să câștige 150.000 de euro pe an.

91 de meciuria disputat Momcilovic pentru FCSB în toate competițiile, în perioada februarie 2016 - august 2018

250.000 de euroa fost suma achitată de Gigi Becali celor de la Pandurii pentru a-l transfera pe Momcilovic

Citește și:

Situație inedită la FCSB! Ovidiu Petre a participat azi la antrenament, dar nu ca „secund”

VIDEO Marian Lupu, dat afară degeaba! Narcis Răducan a găsit cauza accidentărilor în serie: „Problema a fost una singură”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (9)
hermannstadtul
hermannstadtul  •  20 Septembrie 2019, 16:59
Postat de ares.123 pe 20 Septembrie 2019, 16:43

De vitan barzesti nu vrei ma sa se scrie ? Te-ai facut si ceferist mai nou ?

o fi un os de ros :)

hermannstadtul
hermannstadtul  •  20 Septembrie 2019, 16:55

Desigur in asemenea situatii doctorii ar recomanda ruperi de ritm si schimbari bruste de directie, nu bah "ziaristi"?

ares.123
ares.123  •  20 Septembrie 2019, 16:43
Postat de 1745flo pe 20 Septembrie 2019, 13:53

Scrieti mai bine de victoria cfreului, lăsați loserii ăștia provinciali!

De vitan barzesti nu vrei ma sa se scrie ? Te-ai facut si ceferist mai nou ?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează