FOTBAL  »  Superliga  »  NOUL STADION DINAMO

EXCLUSIV 10 reacții ale marilor jucători dinamoviști, după propunerea ca noul stadion să poarte numele "Cornel Dinu": "Serios! Asta mă interesează pe mine acum?!"

Foto: Cristi Preda
Foto: Cristi Preda

Articol de - Publicat joi, 03 mai 2018 09:00

Majoritatea gloriilor dinamoviste aderă la inițiativa PCH de a numi noul stadion al roș-albilor ”Cornel Dinu”.

Ultrașii PCH au propus ca noua arenă ce se va construi în locul Velodromului să poarte numele " Cornel Dinu". Gazeta Sporturilor a contactat mai mulți jucători emblematici ai lui Dinamo pentru a le solicita un punct de vedere.

Părerea generală este că lui Mister i se cuvine această onoare, dar unii dintre aceștia consideră nepotrivit un asemenea gest atât timp cât cel ce trebuie să dea numele arenei este în viață. Ioan Ovidiu Sabău îl aduce în discuție și pe Mircea Lucescu.

PRO

Ionel Augustin (62 de ani)
"Mi se pare absolut normal pentru că Dinu este un jucător emblematic pentru Dinamo. A deținut funcții în cadrul clubului, e cel mai indicat. Nu văd altă variantă. E cel mai reprezentativ din punctul meu de vedere: a venit în 1965 de la Târgoviște și de atunci a reprezentat clubul la toate nivelurile, fără pauză"

Costel Orac (59 de ani)
"Dinu e, dacă vrei, adevăratul câine și adevăratul simbol al lui Dinamo. Este și cel mai longeviv și cel mai emblematic om din istoria echipei. Să nu uităm că e și dinamovistul cu cele mai multe selecții la națională, are cele mai multe meciuri în Liga 1 doar pentru Dinamo. Vorbim, doar, de cel mai și cel mai. Câinii de pe ecuson înseamnă dăruire totală, atașament și credință. Ăsta e Dinu pentru Dinamo. A mai fost Nunweiller cu același spirit, Dinu a preluat de la el și a dus totul până la un cu totul alt nivel, până în vremurile noastre"

Marius Cheregi (50 de ani)
"Are tot dreptul pentru această onoare pentru că a jucat atâția ani la Dinamo și la echipa națională. A fost și selecționer. Dar la fel de bine s-ar putea numi stadionul Ionel Dănciulescu, de exemplu. Nu avem stadioane suficiente câte mari glorii avem, nu-i așa?"

Florin Prunea (49 de ani)
"Vorbim de unul dintre cei mai mari jucători pe care i-a avut această țară. Antrenor campion cu Dinamo și selecționer al echipei naționale. Dinu e unul dintre cei doi câini de pe emblema lui Dinamo. Se indentifică cu clubul din toate punctele de vedere"

Tibor Selymes (49 de ani)
"Normal că sunt de acord. Cornel Dinu a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști de la Dinamo și e, poate, cel mai potrivit pentru această onoare. E o inițiativă foarte bună a suporterilor"

Ianis Zicu (34 de ani)
"Cornel Dinu reprezintă enorm pentru istoria lui Dinamo și e printre puținii care ar putea să poarte numele acestui stadion. Deci da, sunt de acord cu această inițiativă!"

CONTRA

Iulian Mihăescu (56 de ani)
"Mie nu mi-a plăcut niciodată să numești un stadion după cineva cât acea persoană e vie. Înțeleg să avem Nicolae Dobrin la Pitești, Ion Oblemenco la Craiova, dar ei nu mai sunt printre noi. Eu zic că cel mai important este să facem odată stadionul ăla și mai vedem după ce nume îi dăm! E mare păcat să nu avem un stadion modern în centrul Bucureștiului"

Ioan Ovidiu Sabău (50 de ani)
"Cornel Dinu e potrivit, da. Jos pălăria pentru această inițiativă! Totuși, să nu uităm și de Mircea Lucescu! Mi-e foarte greu să aleg un nume. Nu mă pot împărți între domnii Dinu și Lucescu. Mai bine să se numească jumătate de stadion «Cornel Dinu» și cealaltă jumătate «Mircea Lucescu»"

Viorel Moldovan (45 de ani)
"De asta mă sunați?! Serios! Am lucruri mult mai importante pe cap decât numele stadionului. Asta mă interesează pe mine acum?!"

Ciprian Marica (32 de ani)
"De obicei, recunoștința e o povară grea, iar asta, de regulă, se face după ce omul nu mai e printre noi. Dacă fanii s-au gândit să facă asta acum pentru Cornel Dinu, recunoștința este cu atât mai mare. În străinătate, numele stadionului ține de marketing, e ceva comercial. Se vinde sponsorilor cam peste tot în lume. Mai există și varianta unei statui lângă arenă"

70 de aniîmplinește Cornel Dinu pe 2 august

CE ÎNSEAMNĂ CORNEL DINU ÎN FOTBALUL ROMÂNESC

1. A jucat 13 ani în echipa naţională: 1968-1981
2. A bifat 67 de selecţii şi a marcat 4 goluri
3. A jucat la Campionatul Mondial din Mexic 1970
4. E al 4-lea în topul celor care au purtat de cele mai multe ori banderola la naţională:

5. A câştigat de nu mai puţin de 3 ori titlul de cel mai bun fotbalist român al anului: 1970, 1972 şi 1974. E pe locul 4 în topul all-time:

6. A jucat la Dinamo vreme de 17 ani: 1966-1983
7. A fost campion cu Dinamo de nu mai puţin de 6 ori: '71, '73, '75, '77, '82 şi '83
8. E al 8-lea în topul fotbaliştilor cu cele mai multe meciuri jucate în Liga 1. Toate în tricoul lui Dinamo:

9. A fost secund la Dinamo când s-a jucat semifinala de Cupa Campionilor Europeni, 0-1 şi 1-2 cu Liverpool, în 1984
10. Ca "principal", a repurtat o mare victorie în 1988, când era pe banca Oţelului, 1-0 cu Juventus, la care evoluau, printre alţii, Tacconi, Cabrini, Michael Laudrup, Altobelli, Rui Barros, iar antrenor era Dino Zoff
11. Ca tehnician al lui Dinamo a cucerit titlul de 2 ori, în 2000 și 2002, şi Cupa României în 2000 şi 2001
12. A antrenat naţionala în 1992-1993

Citește și:
După Inter - Liverpool, Chivu a ajuns în direct cu antrenorul adversarei din Serie A: „Fără comentarii...”
Liga Campionilor
După Inter - Liverpool, Chivu a ajuns în direct cu antrenorul adversarei din Serie A: „Fără comentarii...”
Jucătoarea de la Australian Open a postat o poză cu ea nud, de pe platforma pentru adulți: „Sunt șocată de câți bani am făcut în două zile!”
Tenis
Jucătoarea de la Australian Open a postat o poză cu ea nud, de pe platforma pentru adulți: „Sunt șocată de câți bani am făcut în două zile!”
„Penalty de Oscar! De trei ori Oscar!” » Ridică semne de întrebare privind faza decisivă din Inter - Liverpool: „Neamț pentru neamț”
Liga Campionilor
„Penalty de Oscar! De trei ori Oscar!” » Ridică semne de întrebare privind faza decisivă din Inter - Liverpool: „Neamț pentru neamț”
Numit analfabet de Varga, antrenorul român a răspuns dur: „Așa i se spune în lumea interlopă”
Superliga
Numit analfabet de Varga, antrenorul român a răspuns dur: „Așa i se spune în lumea interlopă”
Primul blindat românesc, VLAH, va fi prezentat la Moreni. Imagini dezvăluite FOTO
Profit.ro
Primul blindat românesc, VLAH, va fi prezentat la Moreni. Imagini dezvăluite FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Soluția de urgență? Un fost mare internațional, pregătit să-i ia locul lui Arne Slot la Liverpool

Louis Munteanu, INTERZIS la interviu?! » Iuliu Mureșan a intervenit în direct și a explicat ce s-a întâmplat după meci


Comentarii (28)
338541640002502
Lari Dobre  •  03 Mai 2018, 13:56

Numele unei personalități se dă unui spațiu public spre a-i cinsti memoria în urma unor fapte pe care acesta le-a făcut în cursul vieții și, de obicei, post-mortem. Cornel Dinu este cât se poate de viu și activ.

gigelos
gigelos  •  03 Mai 2018, 12:32

Cornel Dinu a distrus Dinamo. Ce naiba , am uitat ? Cine ne-a vândut echipa în 90 , minunea aia a lui Lucescu .cine a tolerat ani de-a rândul praduiala la club ,pentru un salariu de ceva mii de dolari dădea o impresie de dinamovism...cine l -a adus pe Borcea ..cine l-a ținut la distanta de club pe Lucescu...

demolarii
demolarii  •  03 Mai 2018, 12:06

Cel mai potrivit nume ar fi "Groapa". Are tradiție că și porecla. Cat privește recompensarea gloriilor, se pot numii după ele sectoare ale tribunei, barurile din interioare, sau alte moduri. Cat, despre imaginea de cel mai mare dinamovist a lui Dinu, sunt multe argumente contra.Performanta din meciul Otelul-Juventus nu arată că e dinamovist. Că a fost conducător al clubului FC Național, că l-a indepărtat pe Dumitru Nicolae-Nicusor de pe banca lui Dinamo, devenind interimar, cu rezultate pe care Mircea Lucescu s-a chinuit la propriu sa le îndrepte vreo 3 sezoane, sau că a reușit să piardă cu 2-5 că și selecționer in fata Cehoslovacii care juca cu 2 eliminați sunt câteva dintre episoadele trecute sub tăcere de autor, la fel ca și alte legende....dar e un nume bun pentru drogheria clubului ....

Vezi toate comentariile (28)
Comentează