FOTBAL  »  Superliga  »  CORESPONDENȚĂ GSP DIN SPANIA

EXCLUSIV FCSB cazon, Dinamo zen // Reporterii Gazetei prezenți în Spania au făcut o comparație între cele două mari rivale: ce au remarcat

Articol de , - Publicat vineri, 24 ianuarie 2020 12:57

Reporterii Gazetei care le-au urmărit pe marile rivale timp de două săptămâni în cantonamentul din Spania fac o comparație între cele două tabere. Roș-albaștrii au diminuat libertatea echipei la maximum în cantonament. ”Câinii” sunt mai deschiși, dar mai îngrijorați de perspectivele clubului

Cele două vechi rivale istorice, FCSB și Dinamo, au fost din nou în aceeași zonă în cantonamentul de iarnă. Despărțite de 15 kilometri, roș-albaștrii la mare, roș-albii la munte, trupa lui Vintilă la Puerto Banus, cea a lui Uhrin la Benahavis. 

Dacă tot au stat atât de aproape, fără a se spiona absolut deloc - cu toate că în penultima etapă din sezonul regulat va fi Derby de România pe Național Arena! -, aseară, cele două delegații au împărțit aceeași aeronavă la sosirea în țară, așa cum s-a mai întâmplat o dată, în 2014. Ambele grupări au avut condiții de top de cantonament. 

„Terenul unde ne pregătim e mai bun decât al multor stadioane din Liga 1”, a mărturisit Laurențiu Corbu. Singurul impediment la Dinamo a fost în primele două zile, când unii jucători s-au plâns de lipsa căldurii în camere. Dar tot la Benahavis, cu „câinii”, au stat și selecționerii Mirel Rădoi și Adrian Mutu. 

Cei de la FCSB au repetat în 2020 cantonamentul de anul trecut și au de gând să vină la același hotel și în 2021. Ce le aseamănă însă și ce le separă pe cele două mari rivale? 

CONDUCERE

Șefi mai relaxați 

Delegația FCSB a fost condusă de Mihai Stoica, secondat de Marius Ianuli, cea a lui Dinamo de Florin Prunea, secondat de Ionel Dănciulescu. Primii doi au un statut clar la gruparea lui Gigi Becali, „câinii” au prins cantonamentul în ultimele ore dinaintea decolării spre Andaluzia. 

Dacă la București oficialii celor două echipe sunt mai duri, în Spania ei au fost relaxați și au încercat să-i țină pe jucători pe linia de plutire, "ca să rămână concentrați doar la fotbal". 

Cel mai bine a descris situația Ioan Mărginean, președinte la Gaz Metan, 59 de ani, echipă ce-a fost cazată pe malul Mediteranei la Marbella: „Pe copiii ăștia nu-i înțeleg. Îi aduci la Marbella, la cinci stele, de-ți bate marea și traiul bun în geam, dar tot nu sunt mulțumiți și nu joacă mâncând gazonul! Noi făceam cantonamente prin localități ce nu erau pe hartă. Acum, trebuie să-i gâdili, să-i perii, dacă se simt bine, dacă sunt mulțumiți”. 

ANTRENORI 

Atenți la fiecare detaliu 

Vintilă și Uhrin sunt ambii genul de tehnician focusat pe muncă. Având în vedere obiectivul mai clar și presiunea mult mai mare, Vintilă nu a avut deloc chef de glume în Spania, fiind mai încrâncenat, mai taciturn. 

Uhrin ar fi vrut să închidă și mai mult antrenamentele, mai ales că la Dinamo fiecare jurnalist a avut libertatea de a discuta cu orice jucător, doar cu condiția să-i anunțe pe oficiali înainte, iar fotoreporterii și cameramanii au pozat și filmat după bunul plac. 

Cehul a fost preocupat și de timpul petrecut de jurnaliști la antrenamente, mai ales că s-a depășit mereu sfertul de oră prestabilit! 

La FCSB, programul a fost mult mai strict, jumătate de oră, iar presa a avut acces doar într-o anumită zonă, prestabilită. Uhrin a vorbit după fiecare amical, a oferit și interviuri separate jurnaliștilor. Vintilă a vorbit o singură dată, după ultimul amical, un discurs liniar, șablon, fără a lăsa loc de vreo interpretare. 

JUCĂTORI 

Fiecare își joacă rolul său 

Dinamoviștii sunt mult mai relaxați, văd totul de genul „încercăm un miracol, dacă se poate, bine, dacă nu, asta e, ne rămâne Cupa României, vedem și cu aia ce facem”. 

„Câinii” sunt volubili și nu se tem să-și exprime ideile. Și pe considerentul că nu au un stăpân pe care să-l știe de frică! Sunt însă, pe de altă parte, mai preocupați de situația lor financiară, de viitorul incert al lor și al clubului. La FCSB, toate declarațiile și gândurile fotbaliștilor sunt atent alese, pentru a nu se interpreta vreo afirmație, pentru a nu intra în gura patronului. 

+6 FOTO

Chiar dacă între ei mai vorbesc de intruziunea lui Gigi Becali asupra staff-ului tehnic, "la vedere", fotbaliștii afirmă doar supremația staff-ului tehnic în discuțiile cu patronul. Jucătorii de la FCSB, chiar dacă mai tineri decât ai rivalilor, sunt mai copți și cu experiența unor dueluri mai tari, internaționale.

Elevii lui Vintilă sunt focusați pe ideea de titlu, dar dacă în anii trecuți băteau monedă pe acest detaliu, acum vorbesc mai smerit despre asta, însă sunt conștienți că au șanse mai mari, având în vedere coeziunea lotului.

Vezi și: 

LPF a anunțat programul etapelor 24 și 25 din Liga 1 » Când se joacă derby-ul Dinamo - FCSB

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Lupta anului dintre Oleksandr Usyk și Rico Verhoeven s-a încheiat în runda cu numărul 11, după o decizie contestată a arbitrului
Box
Lupta anului dintre Oleksandr Usyk și Rico Verhoeven s-a încheiat în runda cu numărul 11, după o decizie contestată a arbitrului
Gigantul auto lansează mașina cu 7 locuri care este mai ieftină decât Dacia
Noutati auto
Gigantul auto lansează mașina cu 7 locuri care este mai ieftină decât Dacia
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Superliga
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
Superliga
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
FOTO Bolojan a deschis primul complex balnear din România construit de la zero în ultimii 30 ani. Stațiune distrusă în al Doilea Război Mondial. Prețurile pentru primul weekend
Profit.ro
FOTO Bolojan a deschis primul complex balnear din România construit de la zero în ultimii 30 ani. Stațiune distrusă în al Doilea Război Mondial. Prețurile pentru primul weekend
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (29)
1726246054337933
Cosmin Petru Ardelean  •  24 Ianuarie 2020, 15:23

Fcsb se indreapta inevitabil catre faliment si desfiintare

steaua_vs_fc_fcsb
steaua_vs_fc_fcsb  •  24 Ianuarie 2020, 15:08
Postat de valeri_gazzaev_is_back pe 24 Ianuarie 2020, 14:13

Ros-albastrii e gresit spus. Clona fc fcsb, care nu e steaua,e multicolora. Rosu albastru galben. Maine poimaine pot fi si violeti :)))) ce sa te astepti de la un club fara identitate,fara istorie,fara palmares

Clonatii lui Gigi au jucat și în galben albastru și în verde... N-au nicio treaba, n-au nicio rădăcină... dezorganizare totală la clona impostoare Fotbal Club FCSB (se citește FîCîSîBî pt că nu e abreviere).

1726246054337933
Cosmin Petru Ardelean  •  24 Ianuarie 2020, 14:53

Abia astept sa dea faliment clona fc fcsb din popesti leordeni sa vad cu cine mai tin infocatii astia fara identitate, cu satelitul clinceni? Voluntari? Botosani? Asa face fc fcsb puncte ca la inceputul campionatului era varza rau, s a dus jiji cu valiza la toti iar

Vezi toate comentariile (29)
Comentează