FOTBAL  »  Superliga  »  FUZIUNE

EXCLUSIV Informații-bombă! Plan secret deconspirat: vor să FUZIONEZE ca să rămână în Liga 1! + încă o echipă merge la TAS și atacă omologarea clasamentului

Articol de - Publicat miercuri, 07 iunie 2017 15:38

Pandurii Târgu Jiu ar putea continua și din sezonul următor în Liga 1. Gorjenii joacă la două capete. GSP.RO a aflat că omul de afaceri Nicolae Sarcină vrea să preia clubul Juventus București și să îi schimbe numele în Pandurii Juventus Tg.Jiu! Condescu nu e de acord cu acest plan, dar speră să anuleze la TAS retrogradarea din campionat! 

Fuziune pentru 2,5 milioane de euro!

Pandurii ar urma să cumpere, practic, locul lui Juventus București și să redenumească echipa Pandurii Juventus Târgu Jiu. Nicolae Sarcină a oferit 2 milioane de euro pentru această afacere, însă șefii lui Juventus cer 2,5 milioane!

CHIVORCHIAN: "Habar n-am!" / Condescu: "Așa este, sunt discuții"

Aflat în vacanță, președintele bucureștenilor, Gheorghe Chivochian,  nu a dorit să detalieze prea mult subiectul. 

"Probabil! Eu sunt la Timișoara momentan, nu știu nimic. Vorbim săptămâna următoare. Nu știu despre asta acum. Dacă se întâmpla ceva, bănuiesc că știam. Așa sunt foarte mulți binevoitori. M-au sunat și unii de prin Anglia, că vor să fie investitori.

La câte am auzit la viața mea, sunt sătul. Toți vor să fie patroni, investitori, numai că atunci când trebuie să scoată banii... E și legea asta cu 5% acum, spune-mi și mie ce entitate locală a făcut vreo mișcare? Până acum toți spuneau că nu au voie, că dacă ar avea cadrul legal ar băga. Nu a dat nimeni, nimic", a zis Chivorchian pentru GSP.RO. 

În schimb, Marin Condescu a confirmat informațiile GSP.ro și a ieșit la atac: "Vor să ne fraierească, dar nu le merge"!

"Există niște discuții. Vor să facă o altă echipă. Dar nu are cine să fie acționar. Dacă vor să-i pună pe cei care sunt acum membri fondatori, înseamnă că ei au băgat intenționat echipa asta în insolvență. Iar stadionul, terenurile și tot ce deține acest club, sunt pe numele celor de la Pandurii. Sunt în patrimoniu.

Ei vor să lase aici toți jucătorii neplătiți, să lase totul și să plece! Dar nu are cum să funcționeze așa. Nu mai sunt fraierii de acum 10-15 ani. Programul de reorganizare s-a făcut pe structura asta. Acum ei ce zic, că scapă așa? Am auzit de posibilitatea asta", a zis Condescu pentru GSP.RO. 

ȘI CONDESCU SE DUCE LA TAS!

Pandurii Târgu Jiu a pierdut la "masa verde" partida cu ASA Târgu Mureș din 18 decembrie, după ce jucătorii au refuzat să mai iasă pe teren în a doua repriză. Comisia de Disciplină a depunctat atunci formația gorjeană cu 3 puncte. 

Marin Condescu anunță că acele 3 puncte nu trebuiau scăzute, iar în acest sens va merge la TAS și va ataca inclusiv decizia CEx de omologare a clasamentului. Este al doilea club după FCSB care se adresează Tribunalului de la Lausanne:

"Există șanse ca Pandurii să rămână în Liga 1. Știți că eu vă tot ziceam pe la conferințe de cele 3 puncte care au fost luate la Târgu Mureș. S-a dat 3-0 pierderea meciului, s-au mai luat încă 3 puncte și amendă. Pentru aceeași faptă, 3 penalități. Treaba lor! Problema e că abia pe 22 mai ne-au comunicat soluția la recurs invocând o excepție că nu l-am făcut la timp. Cum că noi trebuia să facem recursul în 2 zile.

Ori legislația românească spune că sunt 5 zile. Iar dacă la mijloc este sâmbătă și duminică, adică zile în care nu se lucrează, ele nu sunt luate în calcul. N-au vrut să mă judece pe fond, au refuzat că e tardiv.

Am terminat azi acțiunile și mâine contestăm decizia CEx de omologare a rezultatelor și clasamentului, contestăm decizia Comisiei de Recurs care e ilegală și atacăm și la TAS. Atacăm și în civil să suspendăm deciziile, asta din partea creditorilor, pentru a nu pune clubul în culpă".

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (35)
ray51
ray51  •  08 Iunie 2017, 10:51

O 'echipa' la varf atat de ignoranta n-am vazut de mult timp. Litigii peste litigii, termene scurse alaltaieri, reguli si regulamente incalcate sau inconsistent formulate... O vraiste dezonoranta!

ion.ionescu
ion.ionescu  •  08 Iunie 2017, 04:45

1. GSP nu explică situaţia (nici faptic, nici regulamentar), doar incitând pentru a avea accesări...Ia să văd, îmi daţi şi al 3-lea cartonaş galben pt. că vă învăţ presă ?! 2. Ca de obicei, necunoscătorii sar primii cu "sentinţele"...3. Condescu e hârşâit în legislaţie de când era lider sindical. Mai cu directorii, mai cu proteste sau contestaţii legale, a obţinut mai multe pentru ortaci ca M. Cosma. Că i s-a urcat apoi la cap e altceva. 4. Pe 18.12.16, cei de la Pandurii n-au mai vrut să joace pt. că terenul şi vremea atentau la securitatea lor corporală. Probabil erau îndreptăţiţi dar GSP nu ne spune nimic despre Regulament...5. " S-a dat 3-0 pierderea meciului, s-au mai luat încă 3 puncte și amendă. Pentru aceeași faptă, 3 penalități." Principiu de Drept : pt. o faptă, o singură sancţiune. Încălcat şi de Instanţe dar nu e o acoperire....6. "...abia pe 22 mai ne-au comunicat soluția la recurs" - fapta s-a petrecut pe 18.12.16 iar până la începerea returului trebuia totul clarificat, inclusiv recursul. Cum să comunici Sentinţa (ignorând dreptul de recurs) cu câteva zile înainte de termninarea campionatului ?! Pt. că GSP şi-a uitat menirea de ziar de sport (nu de ziar de can-can şi erotic), să informeze CORECT ŞI LA TIMP cititorii, analizez informaţiile oferite...În concluzie, s-ar putea ca blatul Voluntari-Chiajna să fi fost inutil !...

gabiprossi
gabiprossi  •  07 Iunie 2017, 23:47

Ce magarie JOSNICA! Nu cred sa existe vreo caracterizare pentru asa ceva!?!

Vezi toate comentariile (35)
Comentează