FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV Se leapădă de Steaua și Dinamo: "Sunt fan U Cluj" + Își dorește să lucreze din nou cu MM Stoica

Articol de GSP - Publicat marti, 27 decembrie 2016 10:07

Gabriel Boștină (39 de ani) a povestit într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor care a fost echipa unde s-a simțit cel mai bine.

- Ai jucat la Oțelul, la Steaua, la Dinamo, la U Cluj. Cine ți-a rămas în suflet?
- Am câștigat trofee și bani și de la Steaua, și de la Dinamo, dar e greu și nu ar fi corect să spun că țin doar cu una sau cu alta. Eu am trăit momente frumoase la ambele rivale. Poftim, sunt cu U Cluj! Cel mai bine m-am simțit acolo, serios. Eram pe final de carieră, dar am fost liniștit. Lumea voia să învețe de la mine. A fost o perioadă relaxantă. La Steaua m-am maturizat și am câștigat trofee. La Steaua am învățat ce înseamnă tactică și să fii fotbalist. La Galați m-am format, având norocul de a fi lângă o generație extraordinară de titani.

- Cu cine țineai când erai copil?
- Tata era cu Craiova, dar eu nu eram fan Știința. Am avut mereu o simpatie, ca puști, pentru FC Național. Eram fan al lui Olăroiu. Chiar îi ziceam lui MM Stoica atunci când eram la Oțelul că m-aș duce să joc pentru "bancari", iar el îmi zicea că sunt nebun.

MM Stoica și spiritul din junglă

- Dacă va fi să revii în fotbal, ce-ai vrea?
- Mi-ar plăcea să lucrez cu MM Stoica. Debutul în fotbal l-am făcut tot cu el, în Divizia A, așa aș face și în cariera de conducător.

- Ți se pare un model de șef de club?
- E greu când ai ajuns la nivelul lui să te iubească toată lumea. Apar și dușmani, și ură, și invidie. Important e ceea ce face el pentru echipa lui, pentru jucătorii din curtea lui. Am lucrat cu el 3 ani la Galați, aproape 6 ani la Steaua, era să lucrăm și la Urziceni. E o psihologie a lui.

- Ai putea fi ca el, e un model de urmat?
- Eu n-aș putea avea temperamentul lui, dar lui i-a folosit. România n-are mulți diplomați, iar când ești în junglă, trebuie să te comporți ca atare. Nu cred că MM face tot ceea ce face pentru că-i place. A devenit cu timpul vulcanic. Eu îl știu din perioada Galați, când avea o ironie frumoasă, dar în jungla de acum sau la Steaua viața te duce spre ceea ce e el.

Citește interviul integral cu Gabriel Boștină în Gazeta Sporturilor de azi, dar și în Ediția Digitală.

Citește și:
Cum arată avionul „Mircea Lucescu”, primul Boeing 737 MAX 8 intrat în flota TAROM » GSP a zburat la bordul aeronavei
Special
Cum arată avionul „Mircea Lucescu”, primul Boeing 737 MAX 8 intrat în flota TAROM » GSP a zburat la bordul aeronavei
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Stiri extrasport
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A
Campionate
Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A
Veste majoră: ce se întâmplă cu transferul lui Tavi Popescu!
Superliga
Veste majoră: ce se întâmplă cu transferul lui Tavi Popescu!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează