FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”

Karlo Muhar a renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB // foto: Imago Images
Karlo Muhar a renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB // foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 07 septembrie 2026, 10:03 / Actualizat luni, 07 septembrie 2026 10:08

Karlo Muhar a ajuns la un acord cu FCSB și urmează să fie prezentat în curând. Mijlocașul va sosi din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de CFR Cluj. Iar pentru a ajunge la roș-albaștri a renunțat la o sumă impresionantă.

Mijlocașul croat de 31 de ani a denunțat unilateral contractul cu CFR Cluj din cauza salariilor restante. A primit acordul de a semna cu altă echipă, dar urma un litigiu cu ardelenii, care l-a împiedicat să semneze cu FCSB, deși cele două părți au ajuns la un acord.

Însă problemele dintre Muhar și CFR Cluj s-au rezolvat recent, așa cum a spus și Gigi Becali, patronul FCSB.

Iar acum Mihai Stoica a dezvăluit că jucătorul a renunțat la restanțe pentru ca litigiul să se încheie și să poată semna cu FCSB.

Karlo Muhar a renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB

„Este o surpriză foarte plăcută. Foarte puțini jucători aleg să renunțe la o sumă importantă pentru a rezolva mai repede cu câteva săptămâni sau zile o problemă de genul «Sunt sau nu eligibil. Am sau nu drept de joc». Propunerea a venit de la el. De regulă, jucătorii spun «Mai costă ca să rezolvăm asta».

El a zis «Nu mă mai interesează, plătesc eu. Scad de la mine doar ca să pot juca mai devreme». E mare lucru”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Fanatik.

A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Karlo Muhar // Foto: Instagram

Cât avea Karlo Muhar de primit de la CFR Cluj

După ce a jucat la CFR în perioada 2022-2024, Muhar a revenit în 2025, după un sezon la Al Orobah. Anul trecut, el a semnat cu ardelenii un contract valabil până în 2027. Muhar susținea că trebuie să primească și banii aferenți sezonului 2026-2027.

Recent, fotbalistul a dezvăluit ce datorii avea CFR Cluj față de el:

„Este o reziliere unilaterală a contractului, doar din partea mea, din cauza restanțelor financiare. Deci mi-am reziliat contractul pentru că nu au plătit banii, nu au bani și nu este vorba doar de o lună sau două, ci de aproximativ patru luni, plus niște bonusuri neîncasate. E vorba de aproximativ 300.000 de euro, dar asta e doar până acum. Deci mai mult, trebuie să primesc și pentru al doilea an, deci e o sumă mai mare de atât. Nu e vorba doar de ce e până acum... Trebuie să primesc și pentru anul viitor, dar acum trebuie să merg la FIFA și să cer acești bani, ce am de primit acum”, spunea Muhar.

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Culisele haosului de la FCSB » Gigi Becali a mințit în direct la TV ca să-și impună noul favorit pe bancă
Superliga
Culisele haosului de la FCSB » Gigi Becali a mințit în direct la TV ca să-și impună noul favorit pe bancă
Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”
Superliga
Vlad Chiricheș, despre două momente în care a fost umilit public de Gigi Becali: „Apăsător. Mă gândeam că nu poate să mi se întâmple”
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close