LIGA 1  ·  RAPID - STEAUA, JOI, 20:45, PROTV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Gardoş e dorit în Serie A de Palermo

Articol de , - Publicat miercuri, 10 noiembrie 2010 00:00

Gardoş e monitorizat de gruparea la care activează şi Goian.

Potrivit site-ului mediagol.it, fundaşul Florin Gardoş (22 de ani) a intrat în atenţia clubului italian Palermo. "Are 1,93 metri şi 84 de kilograme, deci nu vorbim de un jucător rapid, dar e suveran în jocul aerian şi a demonstrat că ştie să facă un marcaj excelent. Idolul lui e Mirel Rădoi, însă ar vrea o carieră precum cea a lui Cristi Chivu", scrie site-ul din Peninsulă.

"Există interes pentru Gardoş de la Palermo, dar şi pentru alţi fotbalişti de la alte echipe", a comentat directorul sportiv Narcis Răducan. Gardoş a fost adus în vară din liga secundă, Concordia Chiajna.

"Gardoş joacă senzaţional şi mă gîndesc, că de fapt, a costat de 5 ori mai puţin decît Galamaz, pe care îl ţine rezervă la Steaua"
Gigi Becali, patron Steaua

"Aş pleca dacă n-aş crede în titlu"
Lăcătuş a comentat faptul că Steaua a mai pierdut două puncte faţă de Oţelul: "Noi ne mai gîndim la titlu chiar dacă sîntem la 10 <lungimi> de lider. Dacă n-aş spera, ar trebui să plec. Vom lupta pînă la capăt. Nu mă pot baza că Oţelul va cădea în tur pentru că ipoteza asta o aud de 5 etape, timp în care cred că ei au pierdut doar vreo două puncte".

Arbitrează Tudor
CCA l-a delegat pentru ultimul "sfert" al Cupei României pe Alexandru Tudor. Va fi al 4-lea derby între cele două echipe pe care îl va oficia "centralul" bucureştean, precedentele 3 terminîndu-se la egalitate. Cei doi asistenţi vor fi Miklos Nagy şi Mircea Orbuleţ.

Fanii nu vin nici mîine
După ce au boicotat partida de campionat de luni seară, suporterii din Ghencea au anunţat că nu vor însoţi echipa nici la întîlnirea de Cupă. "Nici joi seară nu vom fi prezenţi pe Giuleşti deoarece ni s-au propus tot 400 de bilete", a declarat unul dintre reprezentanţii ultraşilor stelişti.

- Becali despre relaţia Lăcătuş-jucători: "Am înţeles că acum cîteva zile, Lăcă a avut un discurs mai dur în faţa jucătorilor. Foarte bine, pentru că asta i-am cerut mereu, să nu mai fie băiat bun cu ei".
- Apostol, Szekely şi Bonfim nu s-au antrenat ieri alături de echipă, toţi fiind accidentaţi. Nici unul n-are şanse să fie apt de joc pentru meciul cu Rapid, de mîine seară.
- Steliştii au intrat aseară în cantonament pentru partida cu Rapid, de Cupa României. Ei n-au avut liber decît mai puţin de 24 de ore, de luni seară, după joc, pînă aseară la ora 18:00.



Florin Salam a chemat toate televiziunile să facă un anunț important în fața spitalului: 'Pur și simplu suntem disperați'
Libertatea
Comentarii (7)
gazistu  •  10 Noiembrie 2010, 11:06

in serie a va juca precum moti sau goian, asa cand si cand.... singurul care e sigur pe el e radu stefan, ca chivu joaca fundas stanga si inter nu are unul mai bun pe postul lui, ca si chivu e depasit in multe meciuri pe stanga.... asa ca se cam vede valoarea noastra...

forzzasteaua  •  10 Noiembrie 2010, 10:03

Nu trebuie sa plece momentan. Mai are de jucat la Steaua cel putin 3 ani de zile. Iar daca totusi s-ar ivi o ocazie buna sa plece trebuie so faca la o echipa de top pe un salariu de top. Iar Gigi nu ar trebui sa-l dea mai ieftin de 10 milioane. Este un tanar de viitor va fi stalpul Nationalei.

biiii  •  10 Noiembrie 2010, 09:17

Romanii fac greu fata presiunii din Serie A. Mai bine sta pe fundul lui in tara

Vezi toate comentariile (7 )
Comentează
Agenda
Oră Competiție / Post TV
Program TV complet

Liga 1