FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA

Motivul pentru care „Mititelu de Brazilia” a semnat doar pe 4 luni în Superliga: „Am vrut să mă las de fotbal”

Giovanni Piccolomo, în stânga // sursă foto: Instagram
Giovanni Piccolomo, în stânga // sursă foto: Instagram

Articol de - Publicat miercuri, 08 februarie 2023 09:04 / Actualizat miercuri, 08 februarie 2023 09:35

FCU Craiova a anunțat că mijlocașul ofensiv Giovanni Piccolomo (28 de ani), care are în palmares Cupa Mondială a Cluburilor, cu Corinthians, în 2012, a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire pentru încă doi ani. 

„Este diferit de Bauza. Dă de la distanţă, şutează. Este ceva de genul lui Budescu”, l-a caracterizat Adrian Mititelu pe fotbalistul cariocas. Atunci de ce a semnat brazilianul de origine italiană în primă fază, doar până în iunie?

Impact instant » A fost vitezistul numărul 1 în Gruia și luptă pentru un salariu mai mare din partea lui Becali
FCSB
Impact instant » A fost vitezistul numărul 1 în Gruia și luptă pentru un salariu mai mare din partea lui Becali

Încă un „Mititelu” la FCU Craiova

Oficialii clubului știu că Giovanni Piccolomo (n.r. - Tradus din limba italiană, numele fotbalistului, „Piccolomo” înseamnă „om mititel”, „băiețel”), care are și cetățenie italiană, a suferit o accidentare gravă la tendonului lui Ahile de la piciorul drept și vor să se convingă în această perioadă că poate da randament.

Potrivit presei din Brazilia, Giovanni Piccolomo și-a rupt tendonul pe 13 ianuarie 2020, în timpul unui antrenament la Coritiba, și a fost supus unei intervenții chirurgicale. 

Giovanni Piccolomo a stat 8 luni pe tușă: „Am vrut să mă las de fotbal”

Fotbalistul a stat aproape opt luni în afara gazonului. Tendonul lui Ahile face legătura dintre gambă și călcâi, permițând mișcarea piciorului în timpul mersului, alegărilor, săriturilor. Tocmai de aceea, dacă acest tendon este rănit în vreun fel, poate fi afectată capacitatea de mișcare.

„Am vrut să mă las de fotbal”, le-a dezvăluit fotbalistul jurnaliștilor brazilieni.

După ce s-a recuperat, Giovanni Piccolomo a mai jucat pe finalul a două partide pentru Coritiba, în septembrie 2020, liga secundă, după care a făcut naveta pe ruta Cruzeiro - Avai - Cruzeiro - Sport Recife - Cruzerio. 

În 2021, Giovanni a jucat 45 de meciuri, dintre care numai 12 ca integralist, iar în 2022 a fost pe teren în 35 de partide, doar trei jucate cap-coadă. 

În cele 80 de jocuri bifate după accidentarea la tendon, Giovanni Piccolomo și-a trecut în cont 10 goluri și 5 pase decisive.

Giovanni Piccolomo a lucrat cu antrenori mari brazilieni, precum Vanderlei Luxemburgo (Cruzeiro), Luiz Felipe Scolari (Cruzeiro) sau Tite (Corinthians).

500.000de euro este cota de piață a mijlocașului brazilian Giovanni Piccolomo, conform transfermarkt.com

VIDEO. În clipurile de prezentare, Piccolomo pare că ține „dieta” lui Budescu

În fazele de joc prezentate pe youtube, brazilianul aduce într-adevăr cu Budescu. Static, lent, cu probleme de greutate, dar iscusit la faze fixe. 

Eșecul Kyriakos Papadopoulos

FCU a avut o experiență nefericită cu fundașul central Kyriakos Papadopoulos (30 de ani). Elenul a fost adus în Bănie ca un superstar, dar genunchiul șubrezit în cei 10 ani jucați în Germania, n-a rezistat mult.

Fostul stoper al naționalei Greciei a semnat cu FCU Craiova pe 22 iulie 2022 un contract valabil pe doi ani, dar mariajul s-a rupt după 6 luni, perioadă în care „Papa” a jucat doar 9 meciuri. De șapte ori a fost titular și de cinci ori integralist.

„Papadopoulos a reziliat contractul după o discuție cu patronul. El a avut și niște probleme la genunchi, dar a decis cu patronul de comun acord să rezilieze contractul”, a spus antrenorul lui FCU Craiova, Napoli Napoli.

În total, Papadopoulos l-a costat pe Adrian Mititelu 194.000 de euro. Din informațiile GSP, fundașul central elen a încasat 60.000 de euro la semnătură, 84.000 de euro din salarii (14.000 euro/lună), plus 50.000 de euro pentru a accepta rezilierea contractului.

Mai multe știri din Liga 1:

Șumudică a văzut CFR Cluj - FCSB și a rămas uimit: „Are tot ce-i trebuie ca să joace la o echipă mare din Europa!”

Vă mai amintiți de el? L-am găsit pe ivorianul venit în Liga 1 acum 15 ani: „Nu credeam că voi da peste o țară atât de primitoare”

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
george.br
george.br  •  08 Februarie 2023, 13:07
Postat de doriansky pe 08 Februarie 2023, 10:17

Buna ziua, In ce dictionar a-ti gasit aceasta traducere?? Ar fi interesant sa aflam care este sursa dvs. sau translatorul care a zis ca: Tradus din limba italiană, numele fotbalistului, „Piccolomo” înseamnă „om mititel”, „băiețel”. Parerea mea este ca va aflati in eroare, dar poate ne lamureste cineva care stie limba italiana foarte bine. Multumesc.

Buna ziua! Dupa ce manual de gramatica ai studiat modul de folosire a cratimei? Poate e vreo editie mai noua...

doriansky
doriansky  •  08 Februarie 2023, 10:17

Buna ziua, In ce dictionar a-ti gasit aceasta traducere?? Ar fi interesant sa aflam care este sursa dvs. sau translatorul care a zis ca: Tradus din limba italiană, numele fotbalistului, „Piccolomo” înseamnă „om mititel”, „băiețel”. Parerea mea este ca va aflati in eroare, dar poate ne lamureste cineva care stie limba italiana foarte bine. Multumesc.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează