FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

VIDEO GSP LIVE // EXCLUSIV Acuzații grave în Liga 1: „Îmi sună jucătorii pe ascuns! E ilegal!” » Reacția clubului vizat: „A rămas cu sechele”

În direct la GSP Live, Marius Croitoru (39 de ani) a lansat un atac dur la adresa lui Sepsi, club despre care spune că îi sună pe ascuns jucătorii, fapt interzis de regulament
În direct la GSP Live, Marius Croitoru (39 de ani) a lansat un atac dur la adresa lui Sepsi, club despre care spune că îi sună pe ascuns jucătorii, fapt interzis de regulament

Articol de GSP - Publicat vineri, 04 septembrie 2020 10:30 / Actualizat vineri, 04 septembrie 2020 13:54

În direct la GSP Live, Marius Croitoru (39 de ani) a lansat un atac dur la adresa lui Sepsi, club despre care spune că îi sună pe ascuns jucătorii, fapt interzis de regulament.

Totul a pornit de la un comentariu citit în direct de moderatorul Costin Ștucan, care cita o declarație a lui Leo Grozavu, fostul antrenor al lui Croitoru de la Botoșani și ACS Poli Timișoara: „FC Botoșani e praf la infrastructură. Cotează fotbaliștii superficial, cere foarte mulți bani pe ei și îi vinde doar să supraviețuiască”. 

Croitoru a fost iritat de aceste cuvinte, despre care spune că: „Eu am auzit ceva și la Look, mi-a spus cineva. Dacă ar fi adevărat... El a fost antrenor de 3 ori aici. Cum să vii la un club fără infrastructură?”. 

VIDEO Marius Croitoru: „Cei de la Sepsi îmi sună pe ascuns jucătorii”

Ulterior, tehnicianul moldovenilor a lansat o acuzație gravă: „Dacă sunt atât de slabi jucătorii mei, de ce îi sună? Chiar cei de la Sepsi îi sună pe ascuns. E o mare problemă! E pe-acolo un băiat, al 8-lea pitic din Albă ca Zăpada. A sunat jucători care nu sunt în ultimele 6 luni de contract să le ofere salarii duble, ceea ce e ilegal”.

Un club care dorește să încheie un contract cu un jucător profesionist trebuie să informeze în prealabil, în scris, clubul actual al jucătorului, înainte de a începe negocierile cu acesta. Un jucător profesionist are dreptul să încheie un contract cu un alt club în cazul în care contractul cu clubul său actual a expirat sau va expira în termen de șase luni. Orice încălcare a acestor dispoziții atrage aplicarea sancțiunilor corespunzătoare

PASAJ DIN REGULAMENTUL FRF PRIVIND STATUTUL ȘI TRANSFERUL JUCĂTORILOR DE FOTBAL

Reacția lui Sepsi: „Probabil că despărțirea a lăsat anumite sechele”

Ne surprinde reacția lui Marius Croitoru. Bănuim la cine se referă. Credem că este vorba despre Ovidiu Chiribici, preparatorul fizic care este acum la noi, trecut pe la FC Botoșani. Probabil că despărțirea a lăsat anumite sechele. Cu siguranță că Ovidiu a rămas în relații bune cu mai mulți jucători de la FC Botoșani, cu siguranță că mai vorbesc, dar vă asigur că nu Ovidiu se ocupă de campania de achiziții de la Sepsi. Altele sunt atribuțiunile lui. Poate că a vorbit cu jucătorii de acolo în spirit de glumă și s-a interpretat, dar vă asigur încă o dată că Sepsi nu apelează la astfel de tertipuri. 

N-am contactat și nu vom contacta jucătorii altui club când regulamentele nu permit. Nu cred că există vreun club în Liga 1 care să aibă obiecții la adresa lui Sepsi și a corectitudinii acestui club. Știți bine care sunt principiile patronului nostru. Îl asigurăm pe Marius că nu-i ia nimeni jucătorii. Haideți să încheiem acest subiect. Îi urăm succes lui FC Botoșani și lui Marius Croitoru în cupele europene

Attila Hadnagy, director general Sepsi, fost coleg cu Marius Croitoru la Botoșani

VIDEO GSP LIVE // EXCLUSIV Acuzații grave în Liga 1: „Îmi sună jucătorii pe ascuns! E ilegal!” » Reacția clubului vizat: „A rămas cu sechele”
Ovidiu Chiribici

Recunosc, m-am întristat când am văzut declarația lui Marius, dar reflectând puțin, mi-am adus aminte că el este un tip vesel, și cu siguranță în inima lui nu a vrut să îmi facă rău. Noi chiar am vorbit la telefon pe tema acestui subiect, acum doua săptămâni, deci pentru mine totul este clar. 

Eu nu pot intra în polemici cu nimeni din lumea fotbalului, pentru că ar fi o lipsă de respect față de cei care într-adevăr pot și sunt îndreptățiți să se exprime pe orice subiect în acest fenomen. O știre grozavă, din punctul meu de vedere, e că Marius se va întâlni cu Mourinho, nu că eu sunt «agent». Nu, nu acesta sunt eu, iar eu îmi știu locul și în fotbal, și în viață.

Ovidiu Chiribici

Citește mai multe știri din emisiunea GSP Live:

Probleme mari cu stadionul pentru o echipă din Liga 1: „O altă formație ne va intra în vestiar. Lipsă de respect!”

Viața de film a atacantului care și-a pierdut copilul, soția și picioarele: șantajat de Dinamo, amenințat de Steaua, talent risipit și anecdote cu Dobrin, Lăcătuș, Ceaușescu și Ilie Dumitrescu

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (11)
cordell.hull
cordell.hull  •  04 Septembrie 2020, 16:16
Postat de Ferenc József pe 04 Septembrie 2020, 15:49

Eu am folosit in sensul: 'a luat de sub nas'

Tu susții sepsi pentru ca e echipa ungurilor... eu m-am născut cu Dinamo in sânge...

cordell.hull
cordell.hull  •  04 Septembrie 2020, 16:14
Postat de Ferenc József pe 04 Septembrie 2020, 15:49

Eu am folosit in sensul: 'a luat de sub nas'

Adică Dinamo a dat mai mulți bani?... și ce e rău in asta?... in câțiva ani sepsi se desființează... poate și Dinamo... diferența e ca in 10 ani nimeni nu va msi ști cine a fost sepsi... in schimb Dinamo...

1529889800438003
Ferenc József  •  04 Septembrie 2020, 15:49
Postat de cordell.hull pe 04 Septembrie 2020, 14:26

Unguriene ce înseamnă “a șterpelit”?

Eu am folosit in sensul: 'a luat de sub nas'

Vezi toate comentariile (11)
Comentează