FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII

Ilie Iordache: "Vreau să se termine odată disputa cu Dinamo! Nu mă pot concetra" :X

Articol de GSP - Publicat miercuri, 15 septembrie 2010 00:00

Mijlocaşul Ilie Iordache a declarat, miercuri, că îşi doreşte să se încheie cât mai repede cazul său care a provocat un litigiu între cluburile Pandurii Târgu Jiu şi Dinamo, precizând că se simte prost că echipa gorjeană a riscat neprogramarea în etapa a VII-a din cauza sa.

"Nu vreau să mai comentez acest caz, dar mi-aş dori din tot sufletul să se termine odată pentru că s-a vorbit prea mult de mine, iar evoluţiile mele nu au fost cele mai bune în tot acest timp. Nu-mi convine situaţia în care am adus clubul şi mă simt şi eu puţin prost că s-a ajuns aici.

Neînţelegerile care au fost în trecut au dus la aceste lucruri. Nu are rost să mai dezgropăm morţii, acum sunt la Pandurii. Toţi jucăm pentru Pandurii şi trebuie să ne facem datoria pentru echipă, să o scoatem din zona de jos a clasamentului", a spus mijlocaşul formaţiei gorjene.

Iordache a afirmat că nu a ştiut până în ultimul moment dacă partida Pandurii Târgu Jiu - Universitatea Craiova se va disputa. "Domnul preşedinte Condescu) ne-a asigurat că vom juca în continuare în Liga I şi noi am fost liniştiţi. Dar bineînţeles că nu am ştiut sigur dacă se va juca meciul cu Craiova până în ultimul moment.

Era foarte important ca să jucăm cu ei. Şi cred că nici ei nu doreau să câştige la masa verde. Noi ne-am dorit foarte mult victoria şi am dat totul pe teren pentru a o obţine. Am muncit şi am înscris când a trebuit", a precizat Iordache.

Mediafax

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Fotbalistul român de 26 de ani dat dispărut a fost găsit decedat: „Un ultim AHOE!... pentru tine, Poe!”
Liga 4
Fotbalistul român de 26 de ani dat dispărut a fost găsit decedat: „Un ultim AHOE!... pentru tine, Poe!”
„BOMBA” ZILEI! Ofertă neașteptată pentru Mirel Rădoi: „Discuțiile sunt avansate”
Campionate
„BOMBA” ZILEI! Ofertă neașteptată pentru Mirel Rădoi: „Discuțiile sunt avansate”
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (2)
suiac
suiac  •  18 Septembrie 2010, 18:13

Pai asta nu are cu ce sa se concentreze...saracul. "Zboara"ca porumbelul pe teren degeaba,fara noima...

jhaffy
jhaffy  •  15 Septembrie 2010, 14:13

Un Jucator destul de bun :)

Vezi toate comentariile (2)
Comentează