FOTBAL  »  Superliga  »  ACS POLI TIMIȘOARA - DINAMO 1-3

INTERVIU Bratu îi suflă în ceafă lui Mircea Rednic » Performanța reușită de antrenorul lui Dinamo: "Sunt mândru"

Articol de - Publicat marti, 29 mai 2018 18:56

Dinamo a bătut-o pe Timișoara fără drept de apel, 3-1, iar Florin Bratu a intrat astfel în istoria recentă a "câinilor roșii". Cu 6 victorii consecutive în Liga 1, "Bratone" l-a depășit pe Liviu Ciobotariu care a reușit în 2011/2012 5 victorii la rând.

Astfel, Florin a reușit la prima sa experiență ca antrenor în Liga 1 să bifeze o performanță care nu s-a mai întâlnit din sezonul 2006/2007, sezonul în care "câinii" au ieșit campioni cu Mircea Rednic pe bancă. "Puriul" a fost mult mai bun însă, rămânând pe primul loc în acest clasament, cu 13 victorii la rând. Rednic a fost oprit atunci de CFR, care a învins echipa bucureșteană cu 2-1.

- Domnule Bratu, aveți 6 victorii consecutive în Liga 1 și l-ați depășit pe Ciobotariu care avea 5 succese în 2011/2012. Sunteți mândru de aceast performanță?
- Nu știu dacă e o performanță, mai curând o realizare. Mai importantă e pentru echipă, să capete băieții încredere în ei. Mă bucur că avem 11 victorii din 13 posibile și am arătat un fotbal ofensiv, agresiv și dinamic.

- E cea mai bună serie de victorii din 2006/2007, când Mircea Rednic aduna 13 victorii consecutive.
- Adevărul e că au trecut mulți ani de atunci. L-am avut și eu antrenor pe Rednic și sunt mândru că am fost pregătit de el. Am învățat multe metode de antrenament de la el. Recunosc că statisticile acestea mă onorează, dar mă și responsabilizează pentru ceea ce urmează. Nu am un obiectiv să-l depășesc pe Mircea Rednic. Vreau sa iau meci cu meci și jucătorii să înțeleagă ce le spun. Dacă reușim aceste lucruri, sigur facem performanță.

- În momentul în care ați semnat cu Dinamo vă așteptați la un parcurs bun?
- Sincer să fiu, da! Mă așteptam să fac lucruri bune, d-asta am acceptat oferta lui Dinamo. Am avut încredere în mine că fac lucrurile bine. Normal, încă trebuie să mă perfecționez și lucrez la asta. Știam că pot crea o echipă adevărată și să aduc un stil pe care fanii îl așteptau. Suporterii sunt obișnuiți ca Dinamo să fie o echipă care controlează meciurile și marchează mult.

- Care a fost cel mai dificil meci de până acum?
- Mmm, primul, cu Craiova în Cupă. Nu cunoșteam foarte bine echipa și potențialul jucătorilor. Mi-a fost greu atunci.

- Cât de mult regretați cele două înfrângeri din campionat, cu Juventus și Sepsi?
- Foarte mult! Să știi că după înfrângerea cu Juventus din Ștefan cel Mare am schimbat multe lucruri pentru că am fost foarte supărat și dezamăgit. Am schimbat sistemul de joc și mi-am dat seama că e nevoie de jucători cu poftă de joc, care vor să demonstreze și m-am bazat pe acest aspect. A fost o alegere bună. 

"Dacă jucam acum în Cupă cu Craiova alta era situația. Arătam mult mai bine și cu siguranță ar fi fost un spectacol fotbalistic total" Florin Bratu

"Avem o vacanță scurtă de 12 zile, după care mergem în pregătire în Polonia. E un avantaj pentru că stăm mult împreună și ne cunoaștem mai bine. Sigur nu ne pierdem forma bună"Florin Bratu

Seria victoriilor din 2006/2007 cu Rednic pe bancă

30.07.2006 FC Național - Dinamo 1-2
06.08.2006 Dinamo - Pandurii 1-0
13.08.2006 Jiul - Dinamo 1-0
20.08.2006 Dinamo - Poli Timișoara 3-1
27.08.2006 U Craiova - Dinamo 0-4
10.09.2006 Dinamo - UTA 2-0
17.09.2006 FC Vaslui - Dinamo 1-2
20.09.2006 Dinamo - Steaua 1-0
24.09.2006 FC Argeș - Dinamo 2-3
01.10.2006 Dinamo - Rapid 3-1
14.10.2006 Dinamo - Farul 2-1
21.10.2006 Gloria Bistrița - Dinamo 0-1
28.10.2006 Dinamo - Poli Iași 5-0

Seria victoriilor din 2017/2018 cu Bratu pe bancă

06.05.2018 Gaz Metan - Dinamo 2-3
12.05.2018 Dinamo - FC Botoșani 2-0
15.05.2018 Juventus - Dinamo 0-2
19.05.2018 Chiajna - Dinamo 0-4
23.05.2018 Dinamo - FC Voluntari 2-0
28.05.2018 Poli Timișoara - Dinamo 1-3

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (13)
m3lku
m3lku  •  29 Mai 2018, 21:05

Uitându-te pe lista aia din 2006 nu poți să nu remarci cum s-a distrus fotbalul românesc în ultimii 12 ani. Niciuna din echipele alea 13 învinse de Dinamo nu mai activează în Liga 1 sau nu mai există (sau nu mai există în aceeași formă): FC Național (deființată sau falimentată, acum există vreo 3 echipe care se doresc continuatoarele), Pandurii (aproape retrogradată în C, în pragul desființării), Jiul (nu mai există), Poli Timișoara (desființată, actuala Poli e o nouă echipă), U Craiova (desființată, apoi reînființată, apoi din nou retrasă, momentan prin liga a 4-a, plus noua Craiova din Liga1), UTA (o nouă echipă cu brandul vechi), FC Vaslui (desființată), Steaua (rămasă fără brand, plus o nouă Steaua în liga a 4-a), FC Argeș (falimentată, acum e o nouă echipă cu brandul vechi), Rapid (falimentat, momentan sunt vreo 3 rapiduri care se doresc a fi succesoare), Farul (falimentat, actuala Farul e o echipă nouă care nici nu știu dacă are, legal, brandul Farul sau nu), Gloria (desființată), Poli Iași (falimentată, actuala echipă e o echipă nouă).

florin071
florin071  •  29 Mai 2018, 22:25

Se spune ca bratu are 6 victorii consecutive si mai are putin sa depaseasca un record a lui rednic. Dar nu se spune ca rednic a avut acea serie de victorii cu echipe ca rapid,steaua,fc vaslui,cfr, craiova samd pe cand bratu are 6 victorii consecutive cu juventus BUCURESTI, poli timisoara care sunt in faliment de un an, voluntari,chiajna, gaz metan. De fapt ce comparam??????

demolarii
demolarii  •  29 Mai 2018, 23:58

Cred că Bratu ar fi mai bine sa se tempereze. Nu a realizat , încă, nimic că și antrenor. E sfârșit de sezon. Echipele din play-off sunt echipe cu probleme financiare, fara experiență, sau apendice al politicului. Situații care converg spre o strategie pe termen scurt, cu jucători care sunt pe punctul de a pleca.....fata de inceputul campionatului, când jucătorii vor sa convingă conducerile pentru contrate mai mari, pentru bonusuri.....exemple sunt Astra și Iași....Personal cred că o realizare pentru Bratu ar fi sa fie antrenor la Dinamo 5 ani. Macar. Eu ii doresc.....Cred că nici Rednic in 3 rate nu a strâns 5 ani, de la Lucescu încoace....

Vezi toate comentariile (13)
Comentează