FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Ionuț Lupescu a numit jucătorul preferat de la Dinamo și surprinde: „Nu știu de unde vine ideea asta acum”

Ionuț Lupescu
Ionuț Lupescu

Articol de - Publicat luni, 19 ianuarie 2026 18:14 / Actualizat luni, 19 ianuarie 2026 19:00

Dinamovistul Ionuț Lupescu (57 de ani) a intrat în direct și a comentat victoria obținută de „câini” aseară, în fața lui U Cluj, scor 1-0. „Kaiserul” a explicat că așa trebuie să arate o echipă precum Dinamo și a numit fotbalistul preferat.

Este vorba despre fundașul central Nikita Stoinov (20 de ani). Stoperul israelian a fost transferat în vară de la Netanya, pentru aproximativ 400.000 de euro, iar evoluțiile lui l-au convins pe Lupescu.

Acesta surprinde și susține că Dinamo nu mai are nevoie de transferuri și se poate implica în lupta pentru titlu, cu condiția ca jucătorii să fie feriți de accidentări, iar FCSB și CFR Cluj să nu intre în play-off.

Ionuț Lupescu face radiografia lui Dinamo, după 22 de etape: „De Stoinov mi-a plăcut cel mai mult”

„Dinamo a jucat peste 80% foarte bine din meci. Cred că este ceea ce ne dorim toți dinamoviștii, să vedem o echipă care atacă, controlează jocul, combină frumos și mă bucur că băieții au alergat 90 de minute, au dat totul pe teren, au avut ocazii.

Ca să avem șansa ca FCSB să nu intre în play-off, poate nici CFR, e o șansă mare să te bați la campionat. Toată lumea spune că ai nevoie de jucători. Eu cred că această echipă n-a avut probleme, în afara meciului cu Rapid, unde puteam să facem un egal.

În meciurile cu echipele mari le-am câștigat sau am jucat foarte bine. Am pierdut puncte cu echipe din partea a doua a clasamentului. Dacă vom fi constanți, cred că putem câștiga campionatul.

Nu cred că e nevoie neapărat de transferuri acum. Nu știu de unde vine ideea asta acum. Omogenitatea e mult mai importantă. Dacă nu avem accidentări majore, atunci cred că Dinamo are un lot destul de bun și ieri am văzut anumiți jucători de pe banca de rezerve foarte buni.

E foarte important să găsească în continuare Kopic această omogenitate și jucătorii să își dorească să devină campioni. Asta e cel mai important.

Dintre toți cei care au venit, mi-a plăcut cel mai mult Stoinov, care a fost extrem de constant și, la vârsta lui, emană un calm și o tehnică foarte bună. Deposedează foarte bine, fără faulturi. E foarte bun.

Sunt și alți jucători care au demonstrat că se dezvoltă. Câștigând, capătă încredere și numai așa se pot dezvolta”, a declarat Lupescu, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Primul „11” tip al lui Dinamo (4-3-3): Epassy - Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț - Mărginean, Cîrjan, Gnahore - Soro, Karamoko, Musi

Nikita Stoinov a jucat 21 de meciuri în acest sezon. E cotat la 1 milion de euro de site-ul de specialitate Transfermarkt.

Clasamentul la zi din Superliga

Citește și:
Gabi Tamaș a câștigat Survivor 2026 cu o diferență zdrobitoare » A plecat acasă cu o mică avere
Altele
Gabi Tamaș a câștigat Survivor 2026 cu o diferență zdrobitoare » A plecat acasă cu o mică avere
Denis Alibec s-a căsătorit discret cu fosta gimnastă
Superliga
Denis Alibec s-a căsătorit discret cu fosta gimnastă
FCSB a ratat două transferuri în aceeași zi! MM Stoica explică: „Nu o să fim atât de idioți”
Superliga
FCSB a ratat două transferuri în aceeași zi! MM Stoica explică: „Nu o să fim atât de idioți”
Și Dennis Man s-a căsătorit astăzi: căpitanul Stanciu i-a fost naș
Nationala
Și Dennis Man s-a căsătorit astăzi: căpitanul Stanciu i-a fost naș
VIDEO Investiție majoră în România. Cel mai mare parc fotovoltaic din țară este acum oficial conectat la rețea
Profit.ro
VIDEO Investiție majoră în România. Cel mai mare parc fotovoltaic din țară este acum oficial conectat la rețea
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Expert cardiolog despre colapsul lui Eriksen, salvat de defibrilator: „E ca și cum ai fi lovit în piept de un cal!”

Gabi Tamaș a câștigat Survivor 2026 cu o diferență zdrobitoare » A plecat acasă cu o mică avere


Comentarii (1)
scorpio2808
scorpio2808  •  20 Ianuarie 2026, 11:09

Chiar si-asa, de unde ideea asta ca trebuie transferuri? Ca daca se accidenteaza Stoinov sau Boateng are cine sa joace. Marginean sau poate Patriche reactivat :)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează