FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

exclusiv Iuliu Mureșan: „Banii de pe Sorescu pot debloca transferurile”

Iuliu Mureșan: „Banii de pe Sorescu pot debloca transferurile”
Iuliu Mureșan: „Banii de pe Sorescu pot debloca transferurile”

Articol de - Publicat marti, 24 august 2021 18:01 / Actualizat marti, 24 august 2021 18:15

Iuliu Mureșan a explicat cum poate scăpa Dinamo de interdicția FIFA, având în vedere că are de plătit jumătate de milion de euro lui Isma Lopez și Aleix Garcia, dar până în prezent sunt doar tatonări vizavi de o eventuală tranzacție a golgeterului echipei

Încredere pentru cel mai nesigur dinamovist » Decizia lui Dario Bonetti, după erorile din startul sezonului
DINAMO
Încredere pentru cel mai nesigur dinamovist » Decizia lui Dario Bonetti, după erorile din startul sezonului

- Domnule Mureșan, care mai e situația vizavi de marea problemă pe plan sportiv a clubului, ridicarea interdicției de transferuri?

- Studiem cazul. Sunt două căi, fie plătim cei doi jucători care s-au adresat FIFA, fie găsim o posibilitate de a convinge forul internațional să ridice interdicția. În acest ultim caz, e greu de convins, întrucât FIFA facilitează jucătorilor plata întregii sume din contract, până la finalul lui, vina aparține clubului, celor care au întocmit actele. Vizavi de sume, studiindu-le pe cele pe care au semnat respectivii fotbaliști, anul trecut, eu n-am văzut așa ceva cât am fost la CFR Cluj sau în viața mea! Sunt niște cifre amețitoare.

500.000 de euro pentru doi spanioli

- Care este suma pe care Dinamo va fi obligată s-o achite?

- Ca să-i plătim pe Isma Lopez și Aleix Garcia? În jur de jumătate de milion de euro. Și asta pentru câteva luni cât au stat aici și câteva meciuri. Bună afacere au făcut!

- Practic, aceasta este soluția. Dacă îl vindeți pe Sorescu se poate direcționa suma respectivă către plata penalității?

- Da, facem ce dorim cu suma încasată, putem plăti cei doi jucători, ca să nu periclităm obiectivul echipei și planul de redresare al clubului.

- Și există vreo ofertă concretă pentru Deian?

- Acum, nu, dar așteptăm, mai e ceva timp până la încheierea mercato, pe 5 septembrie. Așa, mai sunt tatonări, mesaje pe care le primim de la diverși agenți.

"O să găsim jucători liberi și după 5 septembrie"

- Dumitru Dragomir afirma zilele trecute că știe de existența unei oferte de 1,7 milioane de euro pentru Sorescu.

- N-am vorbit cu nea Mitică, așteptăm această ofertă la club, la mine sau la altcineva din club nu a apărut așa ceva. Nu există nicio negociere acum. Oferta aceasta este precum faptul că am discuta cu un investitor străin pentru a prelua Dinamo. Noi îl așteptăm cu brațele deschise. Apar tot felul de știri în această perioadă, nu înțeleg de ce unii preferă să le lanseze în media.

- Și dacă se ridică interdicția, puteți face transferuri de jucători liberi și după închiderea mercato, cu condiția ca ei să fie astfel la data la care se închide fereastra de transferuri, corect?

- Exact. Practic, putem face transferuri pe toată perioada anului, ne ajută acest detaliu. Totdeauna se vor găsi jucători foarte utili, o să găsim ceva bun. Avem diverse soluții în vizor. Vom studia în funcție de pretențiile care vor exista, o să găsim jucători, măcar până în iarnă, să te ajute, să ne ajutăm reciproc. Important e să scăpăm de această interdicție la transferuri.

"Dario are o răbdare de fier"

- La Dinamo, după trei eșecuri la rând, și fără gol marcat, apar mereu discuții vizavi de soarta antrenorului, indiferent de nume. Care e situația concretă a lui Dario Bonetti?

- Dario Bonetti lucrează foarte mult cu tinerii jucători, îi ține și după programul de antrenament. Are o răbdare de fier, extraordinar om, un profesor foarte bun. Nu ne gândim la altceva decât la cum să facem cât mai multe puncte și avem speranțe că vom face cât mai repede transferuri, fie înaintea datei de 5 septembrie, fie după. Acum, suntem concentrați doar pe victoria cu FC Argeș, sâmbătă, apoi să ne pregătim bine în pauza competițională, întrucât urmează meciuri tari, inclusiv derby-ul cu FCSB, imediat la reluare.

- Cât de important este duelul cu FC Argeș de sâmbătă?

- Așa cum victoriile aduc o atmosferă bună, dacă legăm înfrângerile, e greu să ieșim din starea asta, care nu ajută pe nimeni ca să construim, iar fotbaliștii tineri sunt vulnerabili.

Program la Săftica, amical cu Clinceni

- Ce program va avea echipa în pauza competițională?

- Antrenamente la Săftica și un amical cu Academica Clinceni, în prima sâmbătă din septembrie. Având în vedere că și Academica va evolua de acum înainte pe stadionul din Ștefan cel Mare, nu știm cine va fi gazdă, dacă ne permitem o glumă.

+27 FOTO

- S-au rezolvat problemele de la Săftica?

- Acum, da. Chiar sunt condiții bune. Așa se întâmplă de obicei, când se înmulțesc problemele. Au fost probleme cu niște puțuri, cu mâl, cu nisip, s-au stricat și mașinile de gheață, și cele de spălat, slavă Domnului, s-au rezolvat toate, pas cu pas.

- Situația lui Paul Anton care mai este?

- El este un fotbalist important pentru noi, este în calculele noastre și ale antrenorului, se antrenează normal, cot la cot cu ceilalți jucători, sperăm să joace încă de la prima etapă, cu FC Argeș, dacă nu, măcar după pauza competițională, cu FCSB. 

Deian Sorescu (5 goluri în actuala ediție) ar putea debloca transferurile la Dinamo prin suma pe care "câinii" o pot obține pentru el

"Din păcate, nu pot estima un termen vizavi de ridicarea interdicției la transferuri, tot încercăm să facem mai multe acțiuni la instanțe din România și în străinătate, vom încerca să mergem chiar și în Elveția, unde vom lua legătura cu niște avocați foarte buni ca să rezolvăm situația"

"Este dificil să vină un acționar în situația din prezent de la Dinamo, dar noi îl așteptăm. Probabil, după ce vom curăța datoriile și vom redresa clubul, atunci vor fi oameni de afaceri interesați" 

Iuliu Mureșan, administrator special Dinamo

600de mii de euro este cea mai mare ofertă scrisă primită de Dinamo pentru Sorescu, de la Gaziantep, variantă pe care "câinii" au respins-o

1milion de euro este suma pe care roș-albii vor s-o încaseze pe Sorescu, plus procente la revânzare

9meciuri a adunat Isma Lopez la Dinamo, fundașul stânga fiind sub contract cu Santander, în liga a treia spaniolă

8partide a strâns Aleix Garcia la Dinamo, mijlocașul evoluând acum la Girona, în liga a doua iberică

1,8milioane de euro este cota actuală pe transfermarkt a lui Garcia, care a trecut și pe la Manchester City, cota sa prăbușindu-se de la 3,2 milioane de euro după ce a fost la Dinamo

Se sfârșesc problemele financiare de la Dinamo? Anunțul lui Florin Prunea: „Sunt în negocieri cu un investitor puternic”

Tratative intense pentru transferul lui Deian Sorescu. Campioana care insistă pentru dinamovist

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
cornelcc
cornelcc  •  24 August 2021, 20:15

Din seria "Muri"-sme: "incercam sa convingem UEFA ... stim ca nu se va lasa convinsa, ca apara jucatorii si drepturile lor, dar noi tot incercam!". Tare, nu?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează