FOTBAL  »  Superliga  »  REVOLTĂ

Liga 1 amenință Federația! 10 cluburi au început protestul faţă de FRF! Ce încurcături pot apărea

Articol de GSP - Publicat luni, 11 iulie 2016 00:00

10 cluburi din primul eșalon cer renunțarea la regula care le obligă să aibă pe teren un fotbalist sub 21 de ani. ”Probabil Federația va amâna cu un an aplicarea acestei obligații”, susține șeful unei echipe.

Regula jucătorului sub 21 de ani periclitează startul noului sezon. Federația a promovat schimbarea ca pe un pas important pentru dezvoltarea fotbalului românesc. În realitate, regula pe care a inventat-o FRF a devenit problema principală înainte de startul sezonului 2016-2017!

Cluburile din primul eșalon au Adunare Generală marți, când se va stabili și programul etapelor din stagiunea următoare. Echipele se folosesc de prilej ca să se organizeze împotriva Federației.

"Zece formații susțin renunțarea la această regulă aberantă a fotbalistului sub 21 de ani!", anunță Florin Prunea. "E posibil să se amâne cu un an implementarea acestei legi", susține un alt manager din campionat.

Le-ar trebui 70 de tineri!

FRF a urmărit să extindă aria de selecție pentru echipele naționale. Folosiți meci de meci, fotbaliștii tineri vor progresa și vor deveni variante pentru selecționerul de la lotul de seniori sau pentru cel de la "tineret". Doar că interesul Federației e în contradicție cu al cluburilor.

Echipele nu găsesc suficienți jucători sub 21 de ani capabili să evolueze meci de meci în prima ligă. Fiecare formație ar avea nevoie de minimum 4-5 tineri în lot, adică spre 70 de fotbaliști U21 pentru toate cele 14 cluburi din Liga 1.

"Eu nici nu mai investesc în transferuri. Nu mai are rost, dacă vine un copil ca Burleanu la FRF și ne obligă să băgăm copii și pe teren!", a protestat Becali.

Două sunt mulțumite

În România nu mai există de peste un deceniu o ligă pentru tineret-rezerve sau tineret-speranțe, cum erau denumite echipele secunde înainte de Revoluție și la începutul anilor '90. E un motiv pentru care echipele din prima ligă nu au de unde să se aprovizioneze cu fotbaliști tineri.

Eșalonul secund nu poate constitui o pepinieră, întrucât nivelul e mult mai slab decât cel din Liga 1. Selecționerul de la "tineret", Cristi Dulca, i s-a plâns lui Burleanu într-o discuție: "Nu mai am suficienți jucători în prima ligă, nu știu pe cine să mai convoc!". "Ia din Liga a 2-a" a fost replica președintelui Federației. Dulca i-a explicat apoi că Divizia B e prea slabă ca să fie furnizor pentru meciuri internaționale, fie ele și de tineret.

Viitorul și Dinamo sunt grupările care s-au axat în ultimii ani pe dezvoltarea centrelor de juniori și promovarea fotbaliștilor tineri. Hagi a procedat așa pentru că acesta e specificul afacerii, el și-a fondat echipa de seniori ca pe o "piață de desfacere" pentru Academia de copii. Iar Dinamo și-a permis să testeze tineri fiindcă s-a aflat în insolvență și nu putea, oricum, să-și propună calificarea în cupele europene.

"Sperăm să rezolvăm marți și să schimbămn regula asta. Dacă nu, nici nu știu ce o să mai facem... Să joace Burleanu, dacă vine cu idei d-astea!"
Florin Prunea, președinte CSMS Iași

Ce încurcături posibile ascunde regula Federației:

  • Cluburile din prima ligă au obligația să păstreze un jucător sub 21 de ani pe teren pe toată durata unui meci. Asta înseamnă că, pe lângă titular, vor trebui să existe câțiva tineri și pe bancă.
  • Steaua a anunțat că va acoperi regula cu portarul Cojocaru în locul titularului de anul trecut, Niță. Dacă se va accidenta sau va fi eliminat Cojocaru, Reghecampf îl va trimite pe Niță în poartă. Cum Florin nu ocupă locul unui jucător sub 21, antrenorul va fi obligat să-și consume două schimbări deodată. Tudorie în locul lui Golubovici ar fi rezolvarea, așa încât echipa să respecte în continuare regulamentul.
  • De două schimbări va fi nevoie și în cazul în care fotbalistul sub 21 nu ar fi portarul. Ca să nu epuizeze două înlocuiri, tehnicienii ar trebui să dețină pe bancă o "copie" a jucătorului tânăr de pe teren. Ai fundaș stânga U21, să ai și o rezervă sub 21 de fundaș stânga.
  • Regula care obligă prezența pe teren a unui fotbalist sub 21 nu mai există în vreun campionat important din Europa. Și nici în competițiile UEFA. Steaua, Astra, Pandurii, Viitorul și Iași nu vor fi forțate să utilizeze tinerii și în Champions sau în Europa League. Doar că folosirea unei formule cu un copil în campionat și înlocuirea lui la mijloc de săptămână în Europa slăbește omogenitatea și aduce pe teren un jucător ieșit din formă, după ce a șomat în Liga 1, unde un copil l-a ținut pe bancă.

Citește și:
„Mai mult decât nenorocit!” » Gigi Becali, rafală de insulte după victoria cu Csikszereda: „A vrut să-mi ia viața! Prin faptele lui, putea muri un om”
Superliga
„Mai mult decât nenorocit!” » Gigi Becali, rafală de insulte după victoria cu Csikszereda: „A vrut să-mi ia viața! Prin faptele lui, putea muri un om”
Noul transfer de la FCSB, „camuflat” pe Arena Națională » Becali dezvăluie cum l-a luat: „Știți ce mi-a zis Mirel Rădoi despre el?”
Superliga
Noul transfer de la FCSB, „camuflat” pe Arena Națională » Becali dezvăluie cum l-a luat: „Știți ce mi-a zis Mirel Rădoi despre el?”
Cristi Chivu, o nouă conferință altfel: „Joi seara am adormit și fiica mea m-a trezit. M-am speriat, am crezut că...”
Campionate
Cristi Chivu, o nouă conferință altfel: „Joi seara am adormit și fiica mea m-a trezit. M-am speriat, am crezut că...”
Verdictul specialistului Marius Avram, după ce Gigi Becali l-a acuzat violent pe arbitrul Cristian Moldoveanu: „Criminal!”
Superliga
Verdictul specialistului Marius Avram, după ce Gigi Becali l-a acuzat violent pe arbitrul Cristian Moldoveanu: „Criminal!”
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Profit.ro
Wizz Air anunță 6 rute noi în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (95)
dr4qul4
dr4qul4  •  11 Iulie 2016, 14:51

Solutia este simpla. Trebuie modificata regula in asa fel incat o echipa sa fie obligata DOAR sa aiba printre titulari un jucator U21. In felul acesta se evita situatiile hilare (mai ai 1 schimbare si tb sa inlocuiesti portarul, dar rezerva are peste 21 de ani). Si nu cred ca vor fi cluburi care isi vor permite sa piarda o schimbare la fiecare meci, incat sa schimbe dupa 10 minute "juniorul"

ottobraun
ottobraun  •  11 Iulie 2016, 13:10

interesant este ca nu romanii contesta regula ci becali si prunea !

sibelius
sibelius  •  11 Iulie 2016, 12:18
Postat de ovidiup. pe 11 Iulie 2016, 12:14

...in orice campionat important din europa. ca orice stelist becalist preluati ideiile sefului. doua lucruri insa in manipularea voastra: 1. romania nu are un campionat important in europa, deci nici bani sa aduca jucatori de valoare. si nici nu va avea in urmatorii 100 de ani. 2. strainii au distrus chiar si marile campionate. italia are cea mai slaba echipa din ultimii 50 de ani. franta are numai importuri. de anglia ce sa mai zicem. chiar si germania, arienii, e plina de importuri. rexceptia de la regula a fost spania care sa cladit pe scheletul barcelona, sau pe academia de la masia. adica exact opusul. alte exceptii mai apropiate de noi sunt croatia sau serbia care au jucatori cum noi nu o sa avem in 25 de ani. dar repet inca o data, manipularea functioneaza perfect pentru o gloata. si inca ceva: ce mari performante face fcsb sau steaua sau cum i o mai zice?

Daca toate echipele din liga I ar avea la fel de multi straini ca "FCSB" in lot/primul 11 regula lui Burleanu nu ar fi necesara.

Vezi toate comentariile (95)
Comentează