Articol de GSP - Publicat joi, 25 septembrie 2008 00:00
Fostul preşedinte al Politehncii Timişoara, Mircea Pascu, a povestit, într-un interviu acordat EVZ, modul în care italianul Claudio Zambon a intrat în posesia palmaresului. - Cum aţi ajuns la Poli?
- M-a adus Ioan Carţiş, care era rector al Universităţ ii Politehnica la acea vreme. El mă cunoştea din perioada în care am fost preşedinte al FRF şi membru al UEFA şi FIFA. Echipa căzuse din prima divizie şi trebuia să se facă ordine. La Poli erau două tabere: cea a lui Carţiş, care mi-a spus să rezolv totul aşa cum trebuie, şi cea a lui Ostaficiuc, de la Consiliul Judeţean. Cojocari era la mijloc, la fel şi Anghel. Pe Boiţ nu l-am prea văzut la faţă, stătea mai mult ascuns. Mai apărea pe la restaurantul Cina, unde se întîlneau membrii fondatori. Cînd a venit italianul Zacchini la club, am atras atenţia că se umblă la echipă!
- Ce s-a întâmplat?
- M-au ascultat doar Carţiş şi autorităţile locale. Membrii fondatori erau obraznici. În speţă Anghel, Giuchici, Vişan, apoi Boiţ şi Zacchini. După plecarea mea, echipa a încăput pe m\na lor. Nu ştiu exact legătura lui Zacchini cu Zambon, dar acest Zacchini era susţinut în afacerea Poli de un italian care era impresar. Zacchini pusese mâna încă de pe atunci pe Politehnica Timişoara, din Italia. Sosirea lui Zambon la Timişoara nu putea fi făcută decât prin Zacchini.
- De ce aţi plecat?
- Am fost „săpat“ de aceşti membri fondatori. Oricum, c\t timp am fost la club, nu era niciun document care să ateste proprietatea imnului, a steagului şi a culorilor Politehnicii Timişoara. Nu exista pur şi simplu. Cred că aceste documente au fost recompuse. Boiţ şi Anghel au v\ndut tot ce avea Timişoara mai bun. C\nd am venit eu la club, vistieria era goală! Le-am cerut documentele, să îmi arate că banii pe jucătorii v\nduţi au intrat în club. Nu au vrut, au venit apoi la şedinţa finală „cu cei trei P“ (n.r. - Primărie, Prefectură, Politehnică) şi au spus că ei s\nt patronii, că trebuie să fie altă conducere. Era haos total. Pe Boiţ, Anghel şi ceilalţi aşa-zişi membri fondatori i-am văzut ca pe nişte oameni de 102 dolari care ciubucăreau. Nu erau bogaţi, ca Mircea Sandu.
- Cum s-a ales Zambon cu palmaresul clubului Poli Timişoara?
- A făcut jongleria pe Legea 21 din 1924. Zambon i-a prins pe proştii de la Timişoara, care i-au v\ndut palmaresul pe 102 dolari, că erau at\t de naivi înc\t puteau să v\ndă şi aerul. Sunt convins sută la sută că asta s-a produs. Acei membri fondatori erau lule, nu erau vedete, n-aveau un chior în buzunare şi dădeau orice dacă era vorba de bani, indiferent de sumă. Zambon n-ar fi făcut însă nimic fără sprijinul Federaţiei, fiindcă documentele membrilor fondatori erau nule. Nu mai ţine vrăjeala lui Sandu. El a eliberat o h\rtie prin care recunoaşte dreptatea lui Zambon.
Timişoara să se adreseze şi la ONU, dacă trebuie. Suporterii trebuie să lupte toată viaţa pentru Poli Timişoara. Ca membru al UEFA, Sandu trebuia să apere palmaresul Timişoarei. Dar la ce să te mai aştepţi? Când eram preşedinte al FRF, l-am avut funcţionar pe Sandu. N-am văzut nicio pagină scrisă de el.
Fostul preşedinte al Politehncii Timişoara, Mircea Pascu, a povestit, într-un interviu acordat EVZ, modul în care italianul Claudio Zambon a intrat în posesia palmaresului. - Cum aţi ajuns la Poli?
- M-a adus Ioan Carţiş, care era rector al Universităţ ii Politehnica la acea vreme. El mă cunoştea din perioada în care am fost preşedinte al FRF şi membru al UEFA şi FIFA. Echipa căzuse din prima divizie şi trebuia să se facă ordine. La Poli erau două tabere: cea a lui Carţiş, care mi-a spus să rezolv totul aşa cum trebuie, şi cea a lui Ostaficiuc, de la Consiliul Judeţean. Cojocari era la mijloc, la fel şi Anghel. Pe Boiţ nu l-am prea văzut la faţă, stătea mai mult ascuns. Mai apărea pe la restaurantul Cina, unde se întîlneau membrii fondatori. Cînd a venit italianul Zacchini la club, am atras atenţia că se umblă la echipă!
- Ce s-a întâmplat?
- M-au ascultat doar Carţiş şi autorităţile locale. Membrii fondatori erau obraznici. În speţă Anghel, Giuchici, Vişan, apoi Boiţ şi Zacchini. După plecarea mea, echipa a încăput pe m\na lor. Nu ştiu exact legătura lui Zacchini cu Zambon, dar acest Zacchini era susţinut în afacerea Poli de un italian care era impresar. Zacchini pusese mâna încă de pe atunci pe Politehnica Timişoara, din Italia. Sosirea lui Zambon la Timişoara nu putea fi făcută decât prin Zacchini.
- De ce aţi plecat?
- Am fost „săpat“ de aceşti membri fondatori. Oricum, c\t timp am fost la club, nu era niciun document care să ateste proprietatea imnului, a steagului şi a culorilor Politehnicii Timişoara. Nu exista pur şi simplu. Cred că aceste documente au fost recompuse. Boiţ şi Anghel au v\ndut tot ce avea Timişoara mai bun. C\nd am venit eu la club, vistieria era goală! Le-am cerut documentele, să îmi arate că banii pe jucătorii v\nduţi au intrat în club. Nu au vrut, au venit apoi la şedinţa finală „cu cei trei P“ (n.r. - Primărie, Prefectură, Politehnică) şi au spus că ei s\nt patronii, că trebuie să fie altă conducere. Era haos total. Pe Boiţ, Anghel şi ceilalţi aşa-zişi membri fondatori i-am văzut ca pe nişte oameni de 102 dolari care ciubucăreau. Nu erau bogaţi, ca Mircea Sandu.
- Cum s-a ales Zambon cu palmaresul clubului Poli Timişoara?
- A făcut jongleria pe Legea 21 din 1924. Zambon i-a prins pe proştii de la Timişoara, care i-au v\ndut palmaresul pe 102 dolari, că erau at\t de naivi înc\t puteau să v\ndă şi aerul. Sunt convins sută la sută că asta s-a produs. Acei membri fondatori erau lule, nu erau vedete, n-aveau un chior în buzunare şi dădeau orice dacă era vorba de bani, indiferent de sumă. Zambon n-ar fi făcut însă nimic fără sprijinul Federaţiei, fiindcă documentele membrilor fondatori erau nule. Nu mai ţine vrăjeala lui Sandu. El a eliberat o h\rtie prin care recunoaşte dreptatea lui Zambon.
Timişoara să se adreseze şi la ONU, dacă trebuie. Suporterii trebuie să lupte toată viaţa pentru Poli Timişoara. Ca membru al UEFA, Sandu trebuia să apere palmaresul Timişoarei. Dar la ce să te mai aştepţi? Când eram preşedinte al FRF, l-am avut funcţionar pe Sandu. N-am văzut nicio pagină scrisă de el.
