FOTBAL  »  Superliga  »  WOTTE, DAT AFARĂ!

Motivul demiterii lui Wotte: a petrecut cu femei pînă dimineaţă!

Articol de GSP - Publicat luni, 03 mai 2010 00:00

Gazeta a aflat motivul pentru care conducerea l-a demis pe Mark Wotte! O sursă a GSP a dezvăluit cum s-au petrecut evenimentele în sînul echipei alb-albastre.

Vineri seară echipa a plecat la Severin. Conducerea oltenilor a aflat ulterior că Wotte, împreună cu unul dintre secunzi, ar fi plecat din hotel şi s-ar fi văzut în oraş cu un anume Voicu, un apropriat al lui Benone Lazăr, patronul celor de la Internaţional, însoţit de două femei. Cei doi membri ai staffului tehnic al oltenilor s-au întors la 3 dimineaţa la hotel, iar trezirea şi micul dejun erau programate la ora 8:30. Din cauza întîlnirii nocturne, programul echipei a fost decalat cu trei ore, iar Wotte a coborît în holul hotelului în jurul orei 12. După ce aceste informaţii au ajuns la urechile conducerii, Wotte a fost demis.

Antrenorul Mark Wotte a infirmat întîlnirea cu femeile şi spune că s-a întors devreme la hotel: "Nu e adevărat că m-am întîlnit cu femei, am ieşit din hotel pentru puţin din timp, asta e adevărat, dar m-am văzut cu nişte apropiaţi pentru a le da invitaţii la meci".

Iată comunicatul oficial emis azi de Universitatea Craiova:

1. Având în vedere mai multe referate privind fapte repetate şi grave de indisciplină, precum şi lipsă de profesionalism, Consiliul Director al SC Fotbal Club U Craiova SA a hotărât în şedinţa de astăzi, 3.05.2010, suspendarea pe o perioadă de 30 de zile a antrenorului Mark Wotte.

2. Totodată, s-a luat act de demisia antrenorului secund, Corneliu Papură.

3. Meciurile FC Universitatea Craiova cu Ceahlăul Piatra Neamţ şi CFR Cluj vor fi conduse de tandemul George Biţă şi Eugen Trică.

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Fotbalistul român de 26 de ani dat dispărut a fost găsit decedat. Omagiat de dinamoviști cu Chindia: „Poe n-a plecat, va fi mereu cu voi!”
Liga 4

Suspendat doi ani de FRF, a doua zi după ce a jucat în Corvinul - Rapid!
Superliga
Suspendat doi ani de FRF, a doua zi după ce a jucat în Corvinul - Rapid!
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (7)
 •  03 Mai 2010, 20:08

Si care e problema? Daca asta e motivul o sa fiti buni de despagubiri. Ce redusi mintal...

 •  03 Mai 2010, 19:27

NU EWOTTE DE VINA CA SUNT JUCATORII INDOLENTI SI NESIMTITI. MIHAI COSTEA E UN GUNOI LA FELUL CUM JOACA SI GESTURILE CARE LE FACE PE TEREN. SA LASE FITELE SI SA PUNA MANA PE TREABA!

 •  03 Mai 2010, 19:25

si meciul cu otelul ? cu astia antreneaza mititelu? o fi meciul salvarii ?

Vezi toate comentariile (7)
Comentează