Opinie Cătălin Țepelin » Dincolo de rasism: mai făceam glume dacă pe bancă era Bănel Nicoliță?

1. Ofsaidul din care a dat gol CFR la Berna acum câteva zile a fost milimetric, însă nu doar ofsaidurile de 2 metri se semnalizează. Dacă treci cu mașina pe lângă un om și îl „ștergi” cu oglinda tot accident se numește, chiar dacă nu l-ai spulberat să îl omori. Sigur, iei un avertisment sau poate o amendă mică și câteva puncte de penalizare, nu ești linșat în public și nici băgat la închisoare, dar nici nu primești un buchet de flori sau vreo diplomă de șofer model. 

O remarcă neinspirată cu tentă rasistă, chiar dacă e din prostie, din grabă sau din ignoranță și chiar dacă are intensitate de 1/100 pe scara incidentelor rasiste, rămâne penalizabilă. 

Putem găsi circumstanțe atenuante în tensiunea momentului, putem afla că turcii l-au provocat pe Colțescu făcându-l în fel și chip, putem să le batem obrazul pentru exagerări, putem fi siguri că Webo și ceilalți s-au aprins la maximum din cauza apropierii fonetice confuzante negru - negro - nigger. 

Colțescu a pronunțat în română, ei au auzit în engleză, dar un rasism mic, la limită, nu înseamnă că e un rasism inexistent sau ignorabil. 

2. „Hențul” lui Colțescu va rămâne, probabil, cea mai analizată fază din fotbalul lui 2020 în care nu e vorba despre fotbal. În sport, mergi până-n pânzele albe pentru a-ți apăra convingerile sau propria echipă, indiferent de contraargumente. Ne certăm uneori câte o săptămână pentru un penalty lipsit de importanță, cum să avem consens acum, când totul e atât de „la limită”? 

În ultimii ani, Gazeta a fost consecventă în a semnala diverse derapaje. Și va continua să o facă. Nu e întotdeauna comod, dar ne pansăm cu mândria de a fi o redacție liberă, unde ne permitem să nu fim aliniați în gânduri și-n simțiri, ci ne contrazicem deschis. Iată, voci importante din GSP - Ioanițoaia, Udrea, TRU ș.a. - s-au poziționat de partea lui Colțescu. Și continuăm dezbaterea. 

3. E vital să păstrăm relevanța argumentelor. Pentru că a duce toată povestea asta în derizoriu nu va face decât să adâncească hăul de logică. Deja s-a umplut netul de glumițe de genul „Mai avem voie să zicem Marea Neagră?”. 

La „ăla negru”, nu cuvântul în sine a fost problema. Problema e să identifici un om prin culoarea pielii lui, prin rasă sau prin alte elemente irelevante în context sau aduse în discuție doar pentru a provoca o reacție, o amintire dureroasă, un sentiment de inferioritate, o strângere de inimă. 

4. Românii nu sunt rasiști, s-a tot zis în ultimele zile. E adevărat, generalizarea e periculoasă și nedreaptă. Dar povestea de la Paris a rupt, o dată-n plus, barajele urii pe internet și ne-a arătat cât de otrăviți suntem. Sute de mii de comentarii, pe site-uri și aiurea prin social media, mustesc de un radicalism înfiorător. 

O oglindă multiplicată a stadioanele pe care am crescut și care erau adevărate leagăne ale discriminării. Pumnul strâns în aer, îmbrăcat în toate înjurăturile pământului zbierate spre galeria adversă, mame și rude luate de-a valma în rime scârboase, toate astea fac parte din „plăcerile” arenelor. Altfel, dacă te duci doar să vezi meciul și să te bucuri la vreun gol, ești „fătălău”, rușinea galeriei, prostul cartierului etc. 

5. Pe de altă parte, de ce ne-am mira? În Parlament tocmai a intrat, cu dublul pragului electoral, un partid ai cărui lideri sunt mândrii purtători ai steagului discriminării. Unul a răgușit în peluze zbierând „Afară cu ungurii din țară!”, celălalt face un adevărat turneu pentru a-și susține teza conform căreia femeile sunt cam proaste. Ar putea scrie oricând o teză despre cum sunt persecutați cei care văd în primul rând culori sau rase, nu oameni. Cum a văzut Colțescu. 

6. Dacă pe margine ar fi fost Bănel Nicoliță, ar fi fost OK pentru Emil Grădinescu să spună „Iată, antrenorul se pregătește să bage pe teren un jucător de etnie romă”? 

Sau dacă pe margine e Sinișa Mihajlovici, ar fi în regulă pentru un arbitru să-l arate ca fiind „ăla care a avut cancer”? Ori, poate, Pierre Webo să-l identifice pe Colțescu prin „ăla care a vrut să se sinucidă”?

Toate apelativele au în spate povești adevărate, dar le folosești doar dacă nu dai doi bani pe cel din fața ta. 

7. Discriminarea, în orice altă formă a ei, apare atunci când - din viteză, prostie, ignoranță sau voit - din două variante o alegi pe cea mai dureroasă, mai înjositoare sau mai provocatoare pentru cel căruia i te adresezi. 

„Ăla negru” sau „aia grasă” nu pot fi scuzabile dacă am vorbi mai mult despre umanitate, empatie, bun-simț și educație. Iar asta e o provocare cam grea. Și nu doar pentru oamenii stadioanelor.

Dacă ați privi o serie de pantofi și cineva v-ar întreba care este culoarea unui pantof asemănătoare cu pielea lui Webo, ați spune maro, maro închis, ciocolatiu. Exact așa descriu copiii culoarea altor copii înainte să fie expuși la conceptele de "alb" sau "negru" folosite în societate drept criterii de identificare rasială
- Radu Umbreș, antropolog, într-un articol din Libertatea