FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Pus pe liber de CFR Cluj, a și semnat cu noul club: „Vine în următoarele 24 de ore”

Marcus Coco, acord cu Hapoel Tel Aviv / foto: Imago Images
Marcus Coco, acord cu Hapoel Tel Aviv / foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 06 ianuarie 2026 23:28 / Actualizat miercuri, 07 ianuarie 2026 09:27

CFR Cluj a anunțat oficial, marți, despărțirea de Marcus Coco (29 de ani), fundașul dreapta adus în vara acestui sezon, care nu a reușit să se impună în Gruia. La doar câteva ore după comunicatul ardelenilor, presa din Israel a dezvăluit că fotbalistul a ajuns la un acord cu Hapoel Tel Aviv.

Potrivit presei israeliene, Marcus Coco va semna un contract pe un an și jumătate, urmând să ajungă în Israel în următoarele 24 de ore. Mutarea va fi oficializată după efectuarea vizitei medicale.

Marcus Coco, acord cu Hapoel Tel Aviv: „El va semna oficial un contract pe o perioadă de un an și jumătate”

Fundașul în vârstă de 29 de ani se alătură echipei Hapoel Tel Aviv, ocupanta locului 5 în primul eșalon fotbalistic din Israel:

Marcus Coco a ajuns la un acord cu Hapoel Tel Aviv pentru un contract pe un an și jumătate.

Fundașul lateral experimentat, care are un parcurs impresionant în fotbalul francez, urmează să se alăture echipei Hapoel Tel Aviv, sub rezerva efectuării cu succes a vizitelor medicale.

Fundașul Marcus Coco a ajuns la un acord cu clubul și este așteptat să sosească în Israel în următoarele 24 de ore. El va semna oficial un contract pe o perioadă de un an și jumătate, condiționat de trecerea testelor medicale.

Apărătorul în vârstă de 29 de ani vine la Hapoel Tel Aviv de la CFR Cluj, echipă pentru care a bifat nouă apariții în campionat în prima parte a sezonului curent. Anterior, Coco a evoluat timp de cinci sezoane la clubul francez FC Nantes, pentru care a adunat 131 de meciuri în toate competițiile.

Înainte de a se transfera la Nantes în 2019, într-o mutare evaluată la 3 milioane de euro, Coco a jucat pentru En Avant Guingamp. De-a lungul carierei sale, a strâns un total de 260 de apariții în prima ligă a Franței, inclusiv 20 de meciuri de campionat în sezonul 2024/2025.

La nivel internațional, Coco a reprezentat și naționala Franței U21, pentru care a adunat 17 selecții în perioada de juniorat.

- notează jurnaliștii israelieni de la htafc.co.il.

12milioane de euro este valoarea lotului Hapoel Tel Aviv, conform Transfermarkt

Aventura de la CFR Cluj, una scurtă

Sosit liber de contract în septembrie 2025, de la FC Nantes, Marcus Coco a evoluat în 10 partide pentru CFR Cluj, dintre care 9 în Superliga. Deși la un moment dat părea că și-a câștigat un loc de titular, fundașul a comis mai multe erori în debutul sezonului, iar încrederea staff-ului tehnic s-a pierdut rapid.

Înainte de venirea în România, Marcus Coco a evoluat timp de cinci sezoane la FC Nantes, unde a strâns 131 de meciuri în toate competițiile. Francezii l-au transferat în 2019 de la Guingamp, pentru aproximativ 3 milioane de euro. În total, fundașul a bifat 260 de apariții în Ligue 1 și a fost internațional francez de tineret, cu 17 selecții la U21. Despărțirea de Coco vine într-o perioadă de schimbări importante la CFR Cluj, după plecările lui Lindon Emerllahu (Polissya Zhytomyr) și Louis Munteanu (DC United).

Urmează alte plecări din Gruia

Pe lista jucătorilor care ar putea părăsi formația ardeleană se mai află Kurt Zouma, Mohamed Badamosi și Anton Kresic, iar o decizie oficială este așteptată în perioada următoare. De asemenea, situația lui Ciprian Deac și Djokovic, lăsați în afara cantonamentului din Spania, rămâne incertă.

Citește și:
Prinși în «ofsaid» » Internaţionalul n-a mai putut ascunde relația cu Valentina: „Ești în patul lui!”
Campionate
Prinși în «ofsaid» » Internaţionalul n-a mai putut ascunde relația cu Valentina: „Ești în patul lui!”
Se face transferul lui Daniel Bîrligea pe final de mercato? Anunț surprinzător de ultimă oră
Superliga
Se face transferul lui Daniel Bîrligea pe final de mercato? Anunț surprinzător de ultimă oră
Radu Naum, tiradă în direct: „Asistăm la lucruri din astea, la meciuri false! Poate m-am înfierbântat, dar an de an e aceeași șaradă”
Superliga
Radu Naum, tiradă în direct: „Asistăm la lucruri din astea, la meciuri false! Poate m-am înfierbântat, dar an de an e aceeași șaradă”
1,5 milioane de euro pentru readucerea lui Virgil Ghiță în Superliga!
Superliga
1,5 milioane de euro pentru readucerea lui Virgil Ghiță în Superliga!
FOTO Mitsubishi readuce la viață un nume legendar
Profit.ro
FOTO Mitsubishi readuce la viață un nume legendar
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close