FOTBAL  »  Superliga  »  OPINIE

Radu Oprișan despre cât de mult îi convin lui Burleanu aluziile că ar fi susținut de serviciile secrete » Sub plapuma SRI

foto: Cristi Preda, GSP
foto: Cristi Preda, GSP

Articol de GSP - Publicat duminica, 04 februarie 2018 19:27

Gazeta Sporturilor publica zilele trecute un interviu cu Gavrilă Vasilescu (link), fost notar al Capitalei pe vremea lui Ceaușescu și protector al lui Răzvan Burleanu. Ce mișcare face protectorul șefului FRF fix înainte de campania electorală? Găsește de cuviință să scoată în evidență, pasămite subtil, că Răzvan e un apropiat al SRI: "Sunt prieten cu Edi Helvig!"

De ce trage Vasilescu plapuma SRI peste capul lui Burleanu? Cu intenția de a-l transforma într un fel de James Bond? Să bage AJF-istii în fibrilații și să voteze de frică realesul? Pesemne să consolideze legenda "ați văzut ce a pățit Popescu dacă s-a pus cu Burleanu?!". În ideea că omul cu limbaj de lemn neșlefuit de la Minifotbal era un fel de Coldea și Kovesi la un loc și avea statul paralel în manșetă! Fugiți din calea lui!

Hai să povestim un episod neștiut care, foarte probabil, a dus la schimbarea deciziei la Popescu din "cu suspendare" în "cu executare". Episodul se petrece la Înalta Curte de Casație și Justiție, ultima instanță în Dosarul Transferurilor, cea care a decis condamnarile: Popescu a decis să mintă până la final, susținând că suma considerată neagră ar fi o restanță salarială pe care Galata o avea față de el. În acel moment, procurorul DNA și adversarul lui Gică în proces a depus la dosar un print al unui mail. Era corespondența dintre Galata și Rapid pentru afacerea Florin Bratu! "Aici se vorbește de acordul de transfer pe suma totală și nu e specificat faptul că o parte din bani ar reprezenta o restanță salarială a domnului Popescu", și-a expus procurorul atuul.

Eram în sală, în vecinătatea lui Gică, a lui Ioan Becali și a lui MM Stoica și, la auzul spusor DNA-ului, am scăpat o perlă: "Asta sună foarte nasol pentru voi!". În final, judecătorii au motivat decizia prin faptul că Popescu a încercat până în ultima clipă să  mintă și să inducă instanța de judecată în eroare!

Alte surse puternice din preajma cazului povestesc că, după deciziile uluitoare luate în prima instanță de Geanina Terceanu, care a dat achitare pe linie, dovedindu-se ulterior că judecătoarea a fost coruptă, au fost presiuni mari pe completul de judecată să decidă corect și să nu facă prostii!

Un alt episod important s-a derulat după începerea procesului în studioul televiziunii Dolce de atunci, actualul Telekom Sport: avocatul Doru Giugula, reprezentantul Tractorului Brașov, cel care a deschis cazul reclamând procentul corect din transferul lui Bratu, după ce fusese trimis la plimbare cu fraze violente de către George Copos, a anunțat ferm: "Acest proces se va termina cu condamnări! Dosarul este extrem de bine făcut, nu au avut nevoie de interceptări, de nici un alt sprijin logistic!". Aceasta previziune se petrecea la începutul procesului!

Așadar, poate e momentul ca Burleanu să fie tratat ca un om matur și să nu mai fie insinuat precum un mic spion periculos care te trimite la Jilava dacă i te opui! Să fim înțeleși: absolut toți oamenii din dosarul Transferurilor au fost condamnați pentru faptele pe care le-au comis și recunoscut, precum Gică în momentul în care a plătit prejudiciul.

Jocul lui Gavrilă Vasilescu a fost taxat imediat de către opoziția lui Burleanu de la LPF, Justin Ștefan, care, pe bună dreptate, sublinia că e periculos să folosim SRI în campania electorală (link).

LPF-istul a primit repede o dezmințire din partea SRI, care sublinia că Serviciul nu are nici o legătură cu lupta din fotbal. De parcă ne-am fi așteptat ca oficialul serviciului secret să admită elegant că "Dl. B este un tânăr de mare perspectivă, pe care nu îl prea înțelegem când vorbește, însă reușim după îndelungi exerciții să nu pufnim în râs când îl auzim cum frazează, și care promite să facă în curând pasul către "Mission impossible", unde să-i ia în mod firesc locul mai puțin talentatului Tom Cruise, caz fericit în care nu va mai zapaci, sperăm noi, toate accesoriile din departamentul agentului Q, deoarece, pare el timid, dar e tare neîndemanatic". În locul acestei spovedanii fictive a SRI, a venit o dezmințire care ne-a desumflat pe toți.

Așadar, Răzvan Burleanu nu e nicidecum un fel de personificare a binomului și bine ar fi pentru fotbalul românesc să învețe să se descurce și fără această legendă pe care o întâmpină zâmbind ștrengărește. Deocamdată, pare liniștit deoarece Jason Statham de la Nyon, Ionuț Lupescu, nu s-a decis la ce serviciu secret să se alipească. Deși la handbal s-a conturat silueta amenințătoare a lui Halle Berry de Bacău, Narcisa Lecușanu. Și cu divele astea cu ochi cu adevarat albaștri nu e de gluma!

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (1)
merace
merace  •  04 Februarie 2018, 21:21

e plin de fictiune in fotbalul romanesc. Cum e aia ca fostii puscariasi (pentru infractiuni in fotbalul) pot sa nu mai fure dupa ce revin in fotbal! :D hahaha

Vezi toate comentariile (1)
Comentează