FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

OFICIAL Rapid s-a grăbit și a anunțat transferul la ora 07:04

Rapid a anunțat primul transfer al verii. Mijlocașul Vladan Bubanja (27 de ani) a semnat pe un an/ FOTO Facebook @Rapid
Rapid a anunțat primul transfer al verii. Mijlocașul Vladan Bubanja (27 de ani) a semnat pe un an/ FOTO Facebook @Rapid

Articol de - Publicat luni, 15 iunie 2026 07:05 / Actualizat luni, 15 iunie 2026 08:07

Rapid a anunțat primul transfer al verii. Mijlocașul Vladan Bubanja (27 de ani) a semnat pe un an, fiind adus sub formă de împrumut.

Muntenegreanul a jucat ultima dată la Osijek, în prima ligă din Croația, sub formă de împrumut de la FC Orenburg, club din campionatul Rusiei.

A fost prezentat la prima oră luni dimineață, la 3 zile după ce GSP.ro a scris în exclusivitate despre transferul lui la Rapid.

Rapid a anunțat primul transfer al verii

„Bine ai venit, Vladan Bubanja! FC Rapid și FC Orenburg au ajuns la un acord pentru mijlocașul în vârstă de 27 de ani.

Acesta vine sub formă de împrumut pentru un sezon, cu opțiune de cumpărare. Mult succes în tricoul Rapidului!”, a transmis Rapid luni dimineață, la ora 7:04, pe rețelele de socializare.

Vladan Bubanja a jucat 17 meciuri în prima ligă din Croația în sezonul 2025-2026, reușind să înscrie un gol. La Rapid se va lupta pentru un post de titular cu Kader Keita, Jakub Hromada, Constantin Grameni și Cătălin Vulturar, ceilalți mijlocași defensivi prezenți în acest moment sub comanda lui Daniel Pancu.

Rapid s-a grăbit și a anunțat transferul la ora 07:04
Rapid l-a prezentat pe Vladan Bubanja

Mijlocaș de 1,93m înălțime, Bubanja vine la Rapid cu un CV bogat. El are 3 titluri în Muntenegru, alături de Sutjeska Niksic, în 2018, 2019 și 2022. A câștigat și o Cupă în Bosnia, cu FK Sarajevo, în 2025.

E cotat la 750.000 de euro pe transfermarkt și a jucat un meci în naționala Muntenegrului. Și-a început carierea la Sutjeska, în țara natală, iar în 2022 a plecat la Lokomotiva Zagreb.

În 2024 a ajuns la Sarajevo, iar după un an a semnat în Rusia, cu Orenburg. A fost împrumutat la Osijek din ianuarie 2026 și până la finalul sezonului.

Rapid urmează să-l prezinte și pe Kamara

După Bubanja, Rapid urmează să anunțe și transferul lui Mohammed Kamara, extremă stânga de la CFR Cluj.

Îl vom anunța pe Kamara în cel mai scurt timp, dacă totul va fi OK cu vizita medicală. Accidentarea lui e identică cu ce a avut Albion Rrahmani, l-am trimis la același doctor, l-a verificat, totul a decurs bine. El va face extra exerciții pentru tendon, dar Pancu îl va avea repede la dispoziție. Ne vom baza pe el în cantonament. Va putea să joace din debutul sezonului.

- Victor Angelescu, președinte Rapid

Citește și:
Gloria Bistrița - FCSB » Ultimul meci din etapa a 2-a a grupelor Cupei României Betano. Echipele de start: Reghecampf a schimbat 10 jucători
Cupa Romaniei
Gloria Bistrița - FCSB » Ultimul meci din etapa a 2-a a grupelor Cupei României Betano. Echipele de start: Reghecampf a schimbat 10 jucători
Cel mai ghinionist dintre olteni: cât riscă să lipsească
Cupa Romaniei
Cel mai ghinionist dintre olteni: cât riscă să lipsească
A bifat 91 de meciuri pentru Barcelona și acum lucrează în magazinul Intersport: „Mulți au scris că sunt ruinat”
Campionate
A bifat 91 de meciuri pentru Barcelona și acum lucrează în magazinul Intersport: „Mulți au scris că sunt ruinat”
Jignit și numit „bestie și canalie”, i-a dat replica lui Cornel Dinu: „Doar un singur lucru îi zic”
Superliga
Jignit și numit „bestie și canalie”, i-a dat replica lui Cornel Dinu: „Doar un singur lucru îi zic”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (2)
marian.pricop
marian.pricop  •  15 Iunie 2026, 12:46

Se face ra-hatu' praf și anul ăsta...

unurtr
unurtr  •  15 Iunie 2026, 12:39

Specialiștii în loturile de jucători rup tăcerea și trag un semnal de alarmă că este un transfer necesar, având în vedere că situația lui Kader Keita este în continuare incertă, Jakub Hromada nu mai intră în vederile antrenorului, Constantin Grameni nu este chiar defensiv, rămânând doar în Cătălin Vulturar în acest moment, care și el revine după o accidentare.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează