FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - U CLUJ

Cel mai vechi meci din Liga 1. Prima partidă s-a jucat în urmă cu fix 90 de ani, pe vremea lui Carol al II-lea!

Prințul Mihai și tatăl său, Carol al II-lea
Prințul Mihai și tatăl său, Carol al II-lea

Articol de - Publicat luni, 27 noiembrie 2023 15:00 / Actualizat luni, 27 noiembrie 2023 15:07

Primul duel dintre U Cluj și Rapid s-a disputat pe 26 noiembrie 1933, la doar un an de când prima ligă din România a fost reformată și desfășurată în sistem divizionar. Meciul a fost câștigat de gazde cu 2-1

Universitatea Cluj și Rapid sunt printre cele mai vechi formații din Liga 1. Clujenii s-au înființat pe 23 noiembrie 1919, iar giuleștenii pe 25 iunie 1923. Doar CFR Cluj a apărut în fotbalul românesc mai devreme, pe 10 noiembrie 1907.

Preferații lui Cristi Dulca de la Rapid: „A venit, s-a adaptat repede. Dar el rămâne liderul”. Ce părere are despre U Cluj
RAPID - U CLUJ
Preferații lui Cristi Dulca de la Rapid: „A venit, s-a adaptat repede. Dar el rămâne liderul”. Ce părere are despre U Cluj

Iar cele două echipe au luat parte la primul sezon din Liga 1 desfășurat în sistem divizionar, 1932-1933. Doar că în acea stagiune, U Cluj și CFR București, așa cum se numea Rapid atunci, au făcut parte din grupe diferite și nu s-au întâlnit. 

Așa că primul duel a avut loc în sezonul următor, cele două formații făcând parte din Grupa 1. 

Succes la limită pentru U Cluj

Meciul s-a disputat pe 26 noiembrie 1933 și a fost câștigat de clujeni cu 2-1. Marcatorii au fost Grațian Sepi II și Silviu Ploeșteanu, respectiv Ștefan Boblea, din penalty. 

Partida a fost urmărită de 2.500 de oameni, un număr impresionant pentru acea perioadă, așa cum nota Gazeta Sporturilor după meci. Iar cronica ei cuprinde multe fraze haioase: 

„În repriza doua egalitatea dintre echipe a sporit și fizionomia jocului pasiona mai mult”, „În general, "U" a făcut o performanță interesantă, pentrucă formația pestriță a CFR-ului a însemnat un adversar destul de redutabil”. Am păstrat scrierea din vremea respectivă.

Cel mai vechi meci din Liga 1. Prima partidă s-a jucat în urmă cu fix 90 de ani, pe vremea lui Carol al II-lea!
Cronica meciului U Cluj - CFR București din 1933, apărută în Gazeta Sporturilor

Un meci acasă, 6 afară în tur!

Meciurile se desfășurau într-un sistem haotic atunci, fără să fie o programare fixă pe etape. De exemplu, Venus București, campioana din acel an, a jucat primul meci pe 10 septembrie, iar CFR București a debutat în campionat peste o săptămână, pe 17 septembrie. Iar Chinezul Timișoara a bifat prima etapă pe 1 octombrie! 

Un exemplu în acest sens este și o știre din Gazeta din acea perioadă: "Din Cluj se enunță că CFR joacă astăzi un al doilea match. Bucureștenii vor întâlni echipa clujeană, CFR. La București nu se știe nimic de acest match"! 

Mai mult, CFR București a jucat în turul campionatului 6 meciuri în deplasare și doar unul acasă! 

În acel campionat, U Cluj a terminat pe locul 3 în Grupa 1, iar CFR pe 4. Grupa a fost câștigată de Venus București, care avea să devină campioană, după "dubla" cu Ripensia din finala sezonului, 3-2 și 5-3. 

Ce se întâmpla în România în 1933

  • țara era condusă de Regele Carol al II-lea
  • pe 28 ianuarie a început greva angajaților de la Grivița, iar pe 16 februarie armata a pus capăt grevei prin arestarea liderilor comuniști, printre care și viitorul prim secretar comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej
  • România a câștigat Cupa Balcanică la fotbal, terminând prima în grupa cu Iugoslavia, Bulgaria și Grecia
  • pe 31 martie se năștea poetul Nichita Stănescu
  • pe 10 decembrie, prim-ministrul Ion Gheorghe Duca a scos Garda de Fier în afara legii
  • pe 29 decembrie, membrii Gărzii l-au ucis pe premierul Duca în gara din Sinaia

VIDEO Superliga - Etapa XVII » Match Preview Rapid - U Cluj

Citește și:

Ioan Ovidiu Sabău revine ca adversar în Giulești: „Nu sunt jucători care să se intimideze, au strâns bătălii”
RAPID - U CLUJ
Ioan Ovidiu Sabău revine ca adversar în Giulești: „Nu sunt jucători care să se intimideze, au strâns bătălii”
Antrenorul lui Dinamo Zagreb spune că nici măcar nu a auzit de Horațiu Moldovan: „Nimeni nu m-a întrebat dacă îl vreau sau nu”
RAPID
Antrenorul lui Dinamo Zagreb spune că nici măcar nu a auzit de Horațiu Moldovan: „Nimeni nu m-a întrebat dacă îl vreau sau nu”

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
badeadorian
badeadorian  •  27 Noiembrie 2023, 17:57
Postat de Razvan pe 27 Noiembrie 2023, 17:38

O fii aparut cfr in 1907,dar sub alt nume, cine mai stie ce a fost atunci, iei sau lipit de povestea cu 1907,cred ca pe vremea aia oamenii participau la rascoale nu le statea capu la fotbalu lui asa zis cfr

Calmeaza-te !!! Stalcesti biata limba romana fara vina .... Sezi bland si trage aer in piept .... Te agiti fara motiv !! .

Razvan
Razvan  •  27 Noiembrie 2023, 17:38

O fii aparut cfr in 1907,dar sub alt nume, cine mai stie ce a fost atunci, iei sau lipit de povestea cu 1907,cred ca pe vremea aia oamenii participau la rascoale nu le statea capu la fotbalu lui asa zis cfr

Razvan
Razvan  •  27 Noiembrie 2023, 17:36

O fii aparut cfr in 1907,dar sub alt nume, cine mai stie ce a fost atunci, iei sau lipit de povestea cu 1907,cred ca pe vremea aia oamenii participau la rascoale nu le statea capu la fotbalu lui asa zis cfr

Vezi toate comentariile (7)
Comentează