FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Steaua l-a ofertat pe fundaşul Mamadou Diallo de la Sivasspor. Vine la schimb cu Dayro?

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 iulie 2009 00:00

Clubul Steaua este interesat de fundaşul Mamadou Diallo de la vicecampioana Turciei, Sivasspor, al cărei director tehnic spune că roş-albaştrii au făcut deja o ofertă pentru fotbalist, informează presa turcă.

"Pentru Diallo suntem în discuţii cu 3 sau 4 echipe, iar de curând am primit o ofertă şi de la formaţia Steaua Bucureşti, iar acum o analizăm şi pe aceasta", a spus Bulent Uygun, directorul tehnic al celor de la Sivasspor, transmite NewsIn.

Antrenorul Stelei, Cristiano Bergodi, a declarat, marţi, că doreşte achiziţionarea unui fundaş stânga, iar Diallo este un fundaş de piciorul stâng, care poate juca atât în partea stângă a apărării, cât şi în centru.

În vîrstă de 24 de ani, Diallo joacă pe postul de fundaş, măsoară 1.86 metri, şi evoluează din 2007 la Sivasspor. În sezonul recent încheiat, apărătorul din Guineea a prins 8 meciuri ca integralist în tricoul surprizei din Superlig, Sivasspor. În cariera sa, acesta a mai jucat şi la Lokeren (între 2004 şi 2007).

Mutarea acestuia în Ghencea pare cu atît mai uşor de realizat, cu cît Steaua are o monedă de schimb solidă pentru jucătorul lui Sivas. Clubul turc s-a interesat recent de serviciile lui Dayro Moreno, astfel că trecerea columbianului la Sivasspor ar înlesni venirea lui Diallo la clubul "roş-albastru".

UPDATE 11:30 » Caracterizarea lui Mamadou Diallo: "Jucător puternic, care-şi face treaba"

Unul dintre finii cunoscători ai fotbalului turcesc, Gheorghe Mulţescu, a vorbit astăzi pentru gsp.ro despre fundaşul de la Sivasspor care este dorit de Steaua, Mamadou Diallo:

"Nu am apucat să-l văd foarte des la lucru, dar din ce am văzut, el a făcut cuplu în apărare cu fostul jucător de la Univeristatea Cluj, Bilica. Poate juca şi stoper, fiind un fotbalist solid, puternic. El şi-a făcut bine treaba la Sivas pînă acum, dar nu a avut realizări deosebite cu care să iasă în evidenţă", a spus Mulţescu pentru gsp.ro.

UPDATE 12:03 » Mulţescu despre posibila trecere a lui Dayro la Sivaspor: "Schimbi locul, schimbi norocul" :)

După ce presa turcă a scris despre transferul fundaşului Mamadou Diallo la Steaua, Mulţescu a vorbit despre un schimb între formaţia turcă şi echipa din Ghencea, care l-ar putea trimite pe columbianul Dayro Moreno la vicecampioana din Superlig.

"Dayro n-a prea confirmat şi toată lumea vede asta. Totuşi, ştiţi cum se spune, schimbi locul, schimbi norocul. S-au mai văzut cazuri de fotbalişti care odată transferaţi la alte echipe, au început să dea randament. Moreno este un jucător cu reale calităţi, dar nu cred că a fost folosit cum trebuie la Steaua. El este mai degrabă un al doilea vîrf decît mijlocaş ofensiv, deoarece are finalizare bună, dar are probleme la nivel tactic", a spus Mulţescu pentru gsp.ro.

Citește și:
Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”
Dani Coman laudă jucătorul rivalei din play-off: „Va ajunge mare!”
Superliga
Dani Coman laudă jucătorul rivalei din play-off: „Va ajunge mare!”
Nadia Comăneci s-a întâlnit cu cel mai bogat om al planetei! Cele 3 cuvinte adresate „Zeiței de la Montreal”
Gimnastica

Îl mai ții minte? „Regele loviturilor libere” este de nerecunoscut astăzi
Campionate
Îl mai ții minte? „Regele loviturilor libere” este de nerecunoscut astăzi
Șefii Dacia răbufnesc: România - singura piață unde nu creștem, în rest creștem peste tot în Europa!
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Comentarii (33)
aureltg
aureltg  •  01 Iulie 2009, 16:32
Postat de romanux pe 01 Iulie 2009, 11:10

Bai doamnule destept... aureltg... Oierul are nevoie de oameni la oi... du-teeeee...

il urasc pe oier mai mult decat crezi tu. nu eu, ci tu ii iei gunoiul de la usa!

aureltg
aureltg  •  01 Iulie 2009, 16:29
Postat de romanux pe 01 Iulie 2009, 11:55

Stirea de l-a pagina 5: Dinamo fugarita de hingheri!

de "l-a" pagina 5? esti gunoier sau ai 5 ani?

 •  01 Iulie 2009, 15:56

oare?

Vezi toate comentariile (33)
Comentează