FOTBAL  »  Superliga  »  STUDIU

ANALIZĂ Ligă bătrână și fără ochi pentru academiile de juniori » Studiul care arată problemele din Liga 1+ La ce capitol strălucește Farul

Ciprian Deac
(dreapta) versus
Junior Morais, duelul
jucătorilor de peste
36 de ani // foto: Imago
Ciprian Deac (dreapta) versus Junior Morais, duelul jucătorilor de peste 36 de ani // foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 12 noiembrie 2022 10:17 / Actualizat sambata, 12 noiembrie 2022 10:40

Liga 1 se bazează mai mult pe experiență și oferă tot mai puține șanse de afirmare jucătorilor crescuți în pepinierele cluburilor.

Liga 1 continuă să fie un campionat lipsit de omogenitate și în care prioritate au rezultatele pe termen scurt, fără a se merge pe investițiile cu bătaie lungă.

Ultimul studiu publicat de „CIES Football Observatory" (Institutul elvețian de cercetare) relevă tendința urmată în 2022 de cele 477 de cluburi din 31 de campionate luate sub observație și un total de 12.281 de jucători eligibili, conform criteriilor stabilite de statisticienii autori ai analizei.

Campionatul nostru este printre fruntașele Europei la numărul mediu de fotbaliști folosiți pe parcursul perioadei luate în calcul. Mai precis, Liga 1 se află pe locul al șaselea, cu o medie de 26,7 fotbaliști utilizați de antrenori pe parcursul sezonului, 427 în total, la cele 16 cluburi. Și nici tineri nu prea sunt, ba din contră! Liga 1 prinde locul 4 la media vârstei campionatului, cu 27,06 ani, fiind devansată doar de întrecerile din Grecia, Turcia și Cipru!

Saly, campionul care doarme pe jos » Povestea unui boxer supertalentat, părăsit de tată la 11 ani. El și sora lui au crescut într-o cocioabă, din salariul mizer al mamei, femeie de serviciu în mall
INIMA SPORTULUI
Saly, campionul care doarme pe jos » Povestea unui boxer supertalentat, părăsit de tată la 11 ani. El și sora lui au crescut într-o cocioabă, din salariul mizer al mamei, femeie de serviciu în mall

Liga 1, imediat peste LaLiga

Liga 1 se găsește într-o companie selectă, imediat în spatele acesteia poziționându-se LaLiga spaniolă, cu medie 26,6 de jucători, provenită din totalul de 531 rulați de cele 20 de echipe. Dar deasupra descoperim campionate mult mai puternice, Serie A italiană (27,3, locul 2), Primeira Liga din Portugalia (26,9, locul 4) și SuperLig din Turcia (272, locul 3). 

Cea mai nestatornică ligă din acest punct de vedere este cea croată, cu 286 de jucători trimiși în teren de cele 10 cluburi. Sub Liga 1 își găsesc locul celelalte trei competiții de rang major de pe continent, Premier League (25,9, locul 12), Bundesliga (25,7, 17) și Ligue 1 (25,1, locul 21). Și vecinii maghiari stau mai bine, pe 8, cu 26,3 media lotului folosit.

Academii neproductive

CIES Football Observatory a cercetat și cum ajută academiile cluburilor la completarea loturilor în 2022 și ne-a pus iar într-o lumină nefavorabilă. Suntem pe locul al șaselea din coadă, cu 11,7% jucători promovați din pepinieră, la egalitate cu campionatul Scoției.

Surprinzător sau nu, poziția de „lanternă roșie" este deținută de Serie A, cu doar 8,4 la sută, sub noi găsindu-se și întreceri naționale mult mai puternice, de genul Primeira Liga (Portugalia), cu 10,3%, sau SuperLig turcească, 9,1%. La această categorie, cel mai bine stau nordicii: Superliga daneză, cu 27,0%, și Eliteserien din Norvegia (26,6%). Dintre ligile de top, cel mai sus este clasată LaLiga, pe locul 8, cu 21,7% dintre jucători selecționați de la academie.

Farul este prima

Statisticienii din Elveția au furnizat și o ierarhie a cluburilor din punctul de vedere al celor care se bazează pe ceea ce lansează academia. Nu este nicio supriză că Farul, chiar și după fuziunea cu Viitorul, rămâne de departe cea care mizează pe tinerii școliți la pepiniera din Ovidiu.

 Echipa lui Gică Hagi e pe locul 23 dintre cele 477 de cluburi, mult departe de următoarea clasată din România, CSU Craiova, aflată pe locul 132! Ba oltenii au și cea mai în vârstă echipă din Liga 1, cu o medie de 28,99 ani, pe locurile 7-8 în Europa!

FCSB, locul 273

Avem și echipe fără niciun jucător lansat din pepinieră, la FC Argeș și la Hermannstadt, pe locul 3 din coada Ligii 1 prezentându-se CS Mioveni, cu 6,9%, nu departe de FCU Craiova (locul 316), cu 7,4%. Spre ultima treime a studiului se găsesc și FC Botoșani și FC Voluntari (locurile 302 și 303), cu 7,7%, la egalitate cu nume importante în Europa ca Napoli, Leverkusen, Wolfsburg, Everton și Torino.

Strategia lui Gigi Becali a provocat prăbușirea roș-albaștrilor, nu doar prin prisma coeficienților UEFA, dar și în evaluarea CIES, care o plasează pe locul 273. Mai sus, pe 184, o găsim pe Chindia în topul cluburilor din Europa care promovează tineri jucători de la academie, Sepsi OSK este pe 220, CFR Cluj pe 232, iar UTA abia pe 282. z

2,01 anieste perioada medie pe care un jucător o petrece la un club din Liga 1, conform cifrelor CIES în 2022. Puțin mai mare decât campionatul din Olanda și cel din Portugalia

36,5%este procentajul străinilor care evoluează în acest an în Liga 1. Cifră care ne plasează pe locul 20 din cele 31 de campionate incluse în analiza CIES Football Observatory

4echipe din Liga 1 se află între primele 40 în topul CIES ca medie a vârstei. Pe lângă CS Universitatea Craiova fiind FC Argeș, Petrolul și CFR Cluj, cu medii în jurul a 28 de ani

25,11este media de vârstă a lotului lui FCSB, doar Farul, liderul la zi din Liga 1, stând mai bine la acest capitol, cu 24,64 ani. Zilina are cea mai fragedă echipă, 21,09 ani, iar Anorthosis, 30,32 de ani cea mai bătrână

VIDEO Gheorghe Hagi, despre obiectivul Farului: „Trebuie să fim cei mai buni!”

Citește și: 

Unde s-a rupt totul la FCSB » Explicații pentru tensiunile dintre Dică, Pintilii și Neubert: „Are o aroganță care e supărătoare”

Florinel Coman i-a solicitat lui Becali să-l lase să plece: „O avea o ofertă de prin România, că îmi cere o hârtie. Cam bănuiesc eu ceva!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează