FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA

Șumudică face gura mică » Antrenorul Astrei nu s-a prezentat la Comisia de Disciplină: ”Nu am ce să comentez”

Șumudică ar putea fi suspendat doi ani în urma acestui scandal
Șumudică ar putea fi suspendat doi ani în urma acestui scandal

Articol de - Publicat joi, 11 februarie 2016 00:00

În pericol de a fi suspendat, după ce Comisia de Integritate a FRF a descoperit că paria pe meciuri de fotbal de pe un cont online, antrenorul liderului este susținut total de președintele Dani Coman: "Avem încredere în el și în comisii. Nu există motiv ca Șumi să fie suspendat pentru că nu e vinovat".

Ieri, Marius Șumudică ar fi trebuit să se prezinte la Comisia de Disciplină a FRF. Era citat în primul termen în legătură cu sesizarea Comisiei de Integritate, care deține dovezi că tehnicianul are un cont de pariuri la un operator online, pe care a mizat masiv în ultimele luni, mai ales pe meciuri de fotbal, inclusiv din Liga 1.

Antrenorul nu s-a prezentat. La ora la care începeau lucrările Comisiei de Disciplină, el conducea antrenamentul echipei sale. N-a venit nici juristul Astrei, Claudiu Popa, dar acesta a trimis un document la Comisie prin care cerea un nou termen, pentru pregătirea apărării. Următoare dată de judecată este pe 17 februarie.

"Pentru noi nu este un subiect"

Aflat în permanență alături de Șumudică, inclusiv la antrenament, președintele Dani Coman a intervenit telefonic la Dolce Sport, apărîndu-și antrenorul:

"Este un caz pe rolul Comisiei de Disciplină a FRF, avem încredere în judecata celor de acolo, să-i lăsăm să-și facă treaba! Noi avem încredere deplină în Marius Șumudică, îl sprijinim, sîntem convinși că nu este vinovat și chiar nu avem pentru ce să ne facem probleme! Nu are de ce să fie suspendat, nu a adus nici un fel de prejudicii clubului sau competiției. Am discutat la club, dar nu prea mult, noi nu-l considerăm un subiect. Discutăm alte lucruri mai importante, despre meciul de sîmbătă, cu CFR Cluj. Nu se pune problema să ne gîndim la un alt antrenor, pentru că Șumi nu va fi suspendat".

"Am trimis cazul la Disciplină imediat"

Gazeta a încercat să afle de ce dosarul lui Marius Șumudică, deși finalizat cu ceva timp în urmă, nu a ajuns pînă ieri pe masa de lucru a Comisiei de Disciplină. Mai ales că surse federale susțineau că ar fi existat interese și presiuni ca respectivul caz să nu se judece.

Ne-a răspuns chiar secreratrul general FRF, Radu Vișan: "Am primit, acum mai puțin de o lună, propunerea Departamentului de Integritate şi Antifraudă al FRF de a sesiza Comisia de Disciplină cu privire la cazul Șumudică. Am făcut respectiva sesizare imediat. Dar Comisia de Disciplină funcţionează în mod independent şi tot aşa își fixează și calendarul dosarelor. Nu am cunoștință de existența unor presiuni de orice natură asupra Comisiei, pentru ca acest caz să nu se judece. Iar presiuni din partea administrației FRF nu au existat în mod cert, dovadă că am sesizat Comisia imediat ce am primit propunerea".

Șumudică: "Nu am ce să spun!"

Aseară, după antrenamentul Astrei, Gazeta a reușit să vorbească două minute cu Marius Șumudică. Altă dată atît de volubil, tehnicianul a refuzat din start să ofere orice lămurire în cazul scandalului iscat în legătură cu el.

- Bună seara, domnule Șumudică!
- Bună seara! (un ton relaxat)

- V-am sunat în legătură cu dosarul de la FRF, cu contul pe care îl aveți la paruri online.
- Da, știu. Toată lume m-a sunat astăzi și n-am răspuns. Nu am ce să comentez, e un caz pe rolul Comisiei de Disciplină.

- Ați pariat?
- Nu comentez acum nimic. Peste două zile o să fac o conferință de presă în care o să vorbesc despre asta.

- Vă e teamă că veți fi suspendat?
- Degeaba încerci să-ți faci subiectul. Nu vreau să vorbesc prin telefon. O să spun tot la conferința de presă, am un avocat, vedem atunci. La revedere!

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (12)
cris4co
cris4co  •  11 Februarie 2016, 17:49

curand va face si steaua gura mica...

431516447010175
Nuta Radu  •  11 Februarie 2016, 13:17

Hei domnule coman,cred ca domnia voastra nare ce cauta la astra deoarece nu sunteti la zi cu cunoasterea regulamentului,cum puteti sa afirmati ca nu va faceti probleme cu situatia lui sumudica sumi a fost rasfatat de dul naom si morarucare ia cantat in struna continu,dar vedeti cum stau lucrurile bunul dumnezeu nu da cu paru da can trebue la fel si cu domni moraru si naom hi paste lucrul rau ca prea sea batut joc de anumite persoane,oare cat mai rabda dul nicolae cu acest sau acesti oameni care a facut numai rau acestui club.va multumesc.

444001919101397
Florean Andrei  •  11 Februarie 2016, 12:37

Tot ameninţa Şumudică că pleacă de la Astra dacă nu ştiu ce, dacă nu ştiu ce. Acum nu mai trebuie niciun motiv, te dau ăştia afară, oricât încearcă ăia de la comisie să pună batista pe ţambal. Avalanşa a pornit, atenţie !

Vezi toate comentariile (12)
Comentează