Articol de Remus Dinu, Andrei Furnigă (video) - Publicat vineri, 05 decembrie 2025, 11:43 / Actualizat vineri, 05 decembrie 2025 16:17
Cine își mai amintește de Dumitru Ene? Gazeta l-a găsit pe unul dintre titularii „thriller-ului” Dinamo - Foresta de acum un sfert de secol, meciul de răsunet câștigat de suceveni cu 5-4, pe 11 noiembrie 2000. La 53 de ani, mijlocașul din perioada romantică a Diviziei A a „rupt-o” cu fotbalul. Își câștigă pâinea din meseria de instalator, după ce a muncit o vreme și pe șantier. După ani de absență, fostul „decar” crescut de Steaua a acceptat să-și spună povestea nefiltrată a carierei.
„Faceți mișto de mine?”
De mult timp în afara fenomenului, pe care l-a abandonat într-un colțișor al memoriei, lui Dumitru Ene nici nu i-a venit să creadă atunci când Gazeta l-a sunat pentru a-i propune un tête-à-tête. Bănuia că e o farsă și că nimeni n-ar mai fi interesat să-i asculte poveștile unor vremuri care aproape că nu mai există azi.
L-am întâlnit pe Dumitru Ene la final de săptămână - job-ul de la firma de gaze unde e angajat nu-i permite altfel - în comuna 1 Decembrie, în complexul rezidențial unde locuiește de câțiva ani. Deși încărunțit în barbă, e încă fit, nu și-a schimbat aproape deloc constituția atletică, chiar dacă admite că nu mai face deloc mișcare. Ne-a vorbit despre viața lui actuală, apoi a virat cu pași calculați spre trecut: de la junioratul la Steaua până la capitolul Foresta și „nebunia” cu Dinamo.
Concluzia îi aparține, după 30 de minute de dialog fără scurtături: „Trebuie să te miști ca să trăiești, nu poți trăi din amintiri”.
Dumitru Ene s-a distanțat de fotbal după retragere: „M-am angajat instalator la o firmă de gaz”
- Domnule Ene, vă mulțumesc foarte mult că ne-ați primit. Ce mai faceți? Știu că nu ați rămas în fotbal după ce v-ați încheiat cariera, cu ce vă ocupați astăzi?
- Bine ați venit! Ca toată lumea, serviciu, casă, mai avem timp și de un pic de relaxare. Cam atât. N-am mai cochetat cu fotbalul după ce am terminat. Am venit acasă, am mai jucat pe aici, prin București, apoi, prin 2007, m-am întors în Fălticeni, m-am mutat acolo. Am muncit la o stație de betoane, după care, în 2013, am revenit în București. Neavând ce să fac, m-am angajat la o firmă de gaz, ca și instalator. Și acum tot asta fac. Tot ce înseamnă instalații de gaz, execuție... Și cam atât, vorbind de serviciu. În rest, am un grup de prieteni aici în zonă, mai ieșim și tot așa...
- Nu mai mergeți la „miuțe”, nimic?
- Nu. N-am mai făcut mișcare de vreo 10-12 ani, cred.
- Vă cuprinde nostalgia amintindu-vă de cariera de fotbalist profesionist?
- Câteodată, da. Dar nu poți trăi din amintiri. A fost o perioadă frumoasă din viața mea. Nu spun că acum nu e, dar viața de sportiv e foarte frumoasă.
- Nu mai jucați, dar cum vi se pare fotbalul de astăzi? Că bănuiesc că vă mai uitați. Cum vi se pare că s-a schimbat față de acea perioadă, final de ani 90, apoi începutul anilor 2000, când ați activat dumneavoastră.
- Fotbalul a evoluat un pic acum... De fapt, nu numai fotbalul. Am evoluat cu totul. Înainte, era mai pe tehnic, acum trebuie mai multă forță, e un pic mai greu, cred, acum. Parcă era mai plăcut înainte. Oricum, se muncea și atunci foarte mult, nu puteai să joci dacă nu te antrenai. Numai că acum e mai tacticizat, mai pe forță.
- Există anumiți observatori ai fenomenului care spun că s-a mai pierdut din acel parfum romantic.
- Din plăcere, da. S-a mai pierdut din plăcere... Dar ca să-mi dau eu cu părerea despre ce se întâmplă acum în fotbal... Nu pot s-o fac, fiindcă sunt departe de fenomen.
82 de meciuriși 5 goluri a adunat Dumitru Ene în prima ligă, conform statisticilor
Crescut în Ghencea: „Regret că n-am ajuns să joc la Steaua, dar bănuiesc că n-am avut valoare s-o fac”
- Ați fost crescut la juniorii Stelei. Ați rămas atașat de club?
- Am petrecut o perioadă frumoasă la Steaua ca junior. Am avut antrenori foarte buni, și acum ținem legătura.
- Respectabilul Radu Troi fiind unul dintre antrenorii dumneavoastră de atunci.
- Exact. Ne vedem și acum. Am avut o perioadă frumoasă și am și făcut performanță la Steaua, am câștigat câteva campionate de juniori, inclusiv juniori republicani, unde echipa nu mai câștigase de 10, 18 ani, nu mai știu. Am jucat finala de „republicani” cu FC Național, care avea o pepinieră bună, erau foarte buni. I-am bătut cu 5-0 în finală. Dar și înainte de a câștiga campionatul de juniori republicani, am mai luat vreo două campionate, tot cu nea Radu Troi. Eu am început la Steaua de pe la 8 ani, am avut mai mulți antrenori: Petre Mihai, Haidu Carol, apoi ne-a preluat Radu Troi, cu care am și terminat junioratul. Cred că m-a antrenat din '86 până la final, în '90.
- Pentru cei mai tineri, poți spune ce coechipieri cunoscuți aveai pe atunci la juniorii Stelei?
- Mai cunoscuți, care au jucat pe la „B” sau pe la „A”, cred că Jilavu, care a jucat pe la Reșița (n.r. Daniel Jilavu) și Grigoraș (n.r. Florin Grigoraș). Pe atunci, Steaua aducea și din provincie, am jucat Artimon, cu Săvoiu, ei erau la echipa mare. Noi eram la „tineretul” Stelei și am prins meciuri împreună. În rest, din echipa noastră de juniori am fost singurul care am ajuns să joc la Liga 1.
- N-a fost să fie să ajungi la prima echipă a Stelei...
- Am fost și pe la echipa mare câteva luni, pe urmă m-au împrumutat în armată pe la Alexandria, pe la ROVA (n.r. Roșiori), după care am ajuns la Chimia Râmnicu Vâlcea, unde am stat în jur de 3 ani, după care am plecat la Foresta Fălticeni, unde am stat până prin 2000, 2001.
- Cât de tare regreți că n-ai făcut pasul decisiv? Mai sunt și oameni care spun peste ani că nu au niciun fel de regret.
- Regret că n-am ajuns să joc la Steaua, normal, dar bănuiesc că n-am avut valoare s-o fac. Așa cred eu. Dacă aveam valoare de Steaua, jucam la Steaua.
- Ți-aduci aminte de o poveste specială din Ghencea, de la juniori? Un episod reprezentativ, memorabil care să-ți fi rămas în minte?
- Am povești speciale, pentru că noi eram copii de mingi la meciurile celor mari. În afară de faptul că noi participam la meciurile Stelei, am fost copil de mingi și cu Danemarca, la meciul naționalei din 1989. Gândește-te că noi eram copii de mingi și trăiam la maximum acele clipe.
- Cum era să stai la câțiva metri de acei eroi ai copilăriei voastre? Dănuț Lupu a făcut un meci mare atunci.
- Asta voiam să spun. Țin minte că, după meci, m-am rugat de Dănuț Lupu să-mi dea apărătorile. Apăruseră apărătorile acelea cu gleznieră, erau galben cu alb. Iar el nu juca la Steaua, eu eram stelist! Dar pe el l-am prins. Am stat după el și pe la cabine, mi le-a dat până la urmă. Îți dai seama ce însemna pentru mine o pereche de apărători de la Lupu. Trăiai intens, era atmosferă, aveai emoții. Te simțeai fotbalist lângă ei. Și îi copiai... Eu jucam extremă dreapta, iar Marius Lăcătuș era idolul meu, practic. Gândește-te că le și așezam mingea la corner. Depinde în ce zonă te puneau copil de mingi. De multe ori, prindeam în spatele porții. Era o plăcere să stai printre ei.
- Vorbeam de atașamentul tău față de Steaua, de faptul că-l idolatrizai pe Lăcătuș, cum vezi tu ceea ce s-a întâmplat peste ani cu acest război identitar?
- Încerc să fiu imparțial, dar, teoretic, continuitatea a dat-o FCSB-ul, nu? Acum, nu sunt în măsură să spun cine are dreptate, cu toate că gloriile care au jucat și câștigat Cupa Campionilor sunt la CSA. Acum, ei știu mai bine, ei pot să spună.
Dumitru Ene, despre celebrul Dinamo - Foresta 4-5: „Am dat cinci goluri din șase șuturi pe poartă!”
- Să vorbim un pic despre perioada de la Foresta, cel mai probabil cea mai importantă a carierei tale. Jucai în prima ligă, erai titular, cum erau vremurile atunci la Foresta, cu Marin Barbu antrenor?
- Și cu bune, și cu rele, dar în general a fost bine. Mai ales turul acela de campionat în care am câștigat în fața unor echipe importante din campionatul românesc. Am bătut-o pe Dinamo, am bătut-o și pe Rapid, dar și pe FC Național. A fost vârful echipei Foresta. Țin minte că eram pe locul 6 și aveam +9 la „adevăr”, ceva de genul. A venit Petrolul la Suceava, a pierdut cu 3-0. A venit Rocar, 4-0. Am avut un tur foarte bun. Iar afară chiar am făcut surprize, inclusiv cea cu Dinamo, la care nu se aștepta nimeni.
- Cea cu Dinamo, despre care se vorbește chiar și astăzi, un meci în care tu ai jucat. O să-ți citesc echipa de start: Nae - Șchiopu, Ciobanu, Munteanu, Beldiman - Botan, Dumitru Ene, Brujan, Semeghin - Păcurar, Niță, Marin Barbu antrenor.
- Iar pe bancă era și Dorin Goian, care era puștan atunci. Și fratele lui, Lucian, era atunci la echipa mare a Forestei.
- Era 4-0 pentru Dinamo, ce s-a întâmplat după aceea?
- Țin minte că jucasem înainte cu Steaua, în Cupă, miercuri, și nu am mai plecat la Suceava, am rămas în București. Nu prea ne-am antrenat, că n-aveam unde. Sau am făcut o mișcare pe Ghencea, nu mai țin minte... Și am mers la joc. Îți dai seama, după prima repriză, în care era 3-0 pentru Dinamo... Nici «Seme», nici Niță nu se mișcaseră, echipa nu se mișcase bine, scorul spune tot. După care au dat ei golul de 4-0... Prin minutul 60, a început «nebunia» aia... Din șase șuturi pe poartă, am dat cinci goluri!
- A fost un „cutremur” pentru Dinamo, antrenor era Cornel Dinu, plus jucătorii care erau atunci, Lupescu, Mihalcea, Niculae...
- Și gândește-te cine a intrat! A intrat Cernat, a intrat Răducioiu. La 4-0, și-a permis să facă toate schimbările. Conduci 4-0 acasă, e minutul 60. Și s-a întâmplat minunea. Pentru mine, e o minune.
- N-ai marcat în acel meci...
- N-am marcat, dar am contribuit la primele două goluri. Îmi amintesc că eu am dat pasa la primul gol. Am dat o pasă lungă din dreapta, Niță a preluat-o un pic pe exterior și a dat la colțul lung. La al doilea gol, am dat o pasă cu stângul spre poartă, iar de acolo s-a recentrat și s-a dat gol. Am contribuit și eu cu ce am putut.
„După meci, ne-au luat la antidrog. La hotel, șampanie, frapiere, nebunii”
- Ați avut prime? A fost un bonus mai serios?
- Am avut prime tot timpul. Îți dai seama, când jucam cu echipe mari, și primele erau mai mari. Dar niciodată nu ne gândeam că vom câștiga la Dinamo, în Ștefan cel Mare.
- Îți mai aduci aminte ce a fost în vestiar sau pe teren, imediat după meci? Cum ați celebrat victoria, ce v-a spus domnul Marin Barbu? Cum au reacționat dinamoviștii?
- Eu n-am avut timp să mă întâlnesc cu ei, am intrat la cabine și mi se pare că ne-au și făcut un test antidrog. (n.r. antidoping). Apoi, mi-au dat niște bere, dar nu-mi plăcea atunci berea. Noi stăteam la «Bulevard», la hotel, am plecat toți cu autocarul, mașini de poliție în față și în spate, iar pe «Elisabeta» ne așteptau cu șampanie, cu frapiere, cu nebunii la hotel. Mi se pare că a fost o masă, dar nu șpriț ca lumea, a doua zi dimineață trebuia să plecăm la Suceava. Pentru noi, a fost o mare realizare.
- Bănuiesc că rămâne cel mai important meci al carierei tale.
- Da. Păi, n-am avut ocazia să joc în cupe europene. Dar, având în vedere că am întors scorul și am bătut o echipă mare... Pentru noi, turul acela a fost vârful acelei echipei. După care, surprinzător, s-a și retrogradat în retur. Eu am plecat de la Suceava, nu se terminase campionatul, n-am mai prins «barajul». A fost o cădere...
- Ai o povestioară amuzantă cu Marin Barbu?
- Sunt multe cu nea Marin, multe, multe... Era euforic, caterincă. Dar când era treabă, treabă era!
6,5a fost nota pe care ziariștii Gazetei i-au acordat-o lui Ene, pentru prestația din meciul cu Dinamo
„Trebuie să te miști ca să trăiești, nu poți trăi din amintiri”
- A urmat Inter Gaz?!
- După Foresta, da. Am venit în București, am stat vreo opt luni fără să joc, am avut un litigiu cu clubul Foresta. În timpul ăsta, am cochetat cu Astra Ploiești. După opt luni, am devenit jucător liber și m-am dus la Inter Gaz vreo doi ani și jumătate. Apoi am mai jucat la Juventus București, era nea Marin... Mi-am dat seama că e cazul să mă las și am pus ghetele în cui, cum s-ar zice.
- 202 meciuri în primele două ligi, 32 de goluri.
- N-am stat să le număr. În 92, am plecat la Vâlcea, în B, și am terminat în 2001, la Liga 1. Am mai jucat doi ani și jumătate la Inter Gaz, la Liga 2. Erau 30 de meciuri pe sezon și, din câte îmi amintesc, am cam jucat peste tot pe unde am fost. Accidentat nu prea am fost. Am avut noroc, n-am avut accidentări.
- Tot pentru cei tineri întreb, ce fel de jucător erai?
- După talie, sunt mai pitic, așa. Eram altruist, un pic de travaliu, aveam și puțină viteză. Vedeam bine jocul și eram și tehnic. Și centram foarte bine, având în vedere postul pe care l-am jucat. La juniorii Stelei am jucat extremă dreapta, la seniori am jucat mijlocaș dreapta. Mai jucam și în stânga, eram polivalent.
- Cu cine mai ții legătura din perioada aceea? Dintre foștii tăi coechipieri, antrenori, colaboratori...
- În ultima perioadă, n-am mai ținut legătura cu niciunul dintre ei. Știți cum e în viață, fiecare se concentrează pe ce face în momentul actual. Cum v-am spus și mai devreme, nu poți să trăiești din amintiri, trebuie să te miști ca să trăiești!
- În folclorul fotbalului românesc, au rămas împământenite și acele înțelegeri, aranjamente între cluburi. Ai jucat într-un astfel de meci? Anumiți foști jucători mai recunosc... Vremurile erau de așa natură.
- Nu vorbesc din „bucătărie”. Și cred că înțelegi ce vreau să spun. Asta rămâne la aprecierea voastră, dacă au fost sau nu.
2 august 1997e data debutului lui Dumitru Ene pe prima scenă, într-un Foresta Fălticeni - FC Argeș 1-2
5 echipeare Ene în CV: Chimia Rm. Vâlcea, FC Râmnicu Vâlcea, Foresta Fălticeni, Inter Gaz, Juventus București
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
