FOTBAL  »  Superliga  »  SCANDAL

Valeriu Iftime face noi dezvăluiri despre fotbalistul suspectat că a luat intenționat cartonaș: „Băi, ești nebun?! A spus niște prostii... Nu sunt atât de naiv. Pentru mine, e un război atomic!”

Valeriu Iftime / foto: GSP
Valeriu Iftime / foto: GSP

Articol de - Publicat vineri, 27 octombrie 2023 17:53 / Actualizat vineri, 27 octombrie 2023 18:41

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a vorbit pe larg despre scandalul de amploare în care e implicat clubul său, după ce un fotbalist din echipa pe care o patronează e suspectat că ar fi încasat intenționat un cartonaș galben la ultimul meci.

  • CONTEXT: Fotbalistul e suspectat, inclusiv de către propriul club, că a luat în mod premediat un cartonaș galben, în meciul Sepsi - FC Botoșani de luni seară.
  • Acesta ar fi încasat intenționat un cartonaș galben, deoarece o persoană ar fi pariat o mie de lei pe un „galben” luat de către el.
  • Pinson a recunoscut că a luat intenționat cartonașul galben. Când a fost pus să argumenteze de ce, a susținut că el calculase că urma să stea în meciul de Cupă, după care a spus că, de fapt, nu mai știa exact evidența avertismentelor.

Iftime dezvăluie că a discutat cu fotbalistul în cauzp, dar că n-a fost mulțumit de explicațiile acestuia. „A spus niște prostii”, a mărturisit afaceristul, mâhnit peste măsură de scandalul în care clubul său e protagonist.

Iftime a discutat cu Pinson: „A spus niște prostii... Nu sunt atât de naiv”

„În orice caz, lucrurile sunt, pentru mine, o mare dezamăgire, o mare neliniște. Asta îmi trebuia mie, un mare scandal, ca să-mi detoneze complet gândul și filosofia de a rămâne în acest sport.

Nu am să dau multe amănunte (...) Cam asta e situația acum, nu mai acuz pe nimeni. Ce a fost acolo părea o greșeală, ceva neclar, de ce a luat copilul acesta cartonașul... Am vorbit cu el și a spus niște prostii.

Caz uluitor la Botoșani: acuzat că a luat „galben” intenționat cu Sepsi! „Cineva a mers cu 10.000 de lei la casa de pariuri” » Conducerea clubului va sesiza Comisia de integritate a FRF
FC BOTOȘANI
Caz uluitor la Botoșani: acuzat că a luat „galben” intenționat cu Sepsi! „Cineva a mers cu 10.000 de lei la casa de pariuri” » Conducerea clubului va sesiza Comisia de integritate a FRF

A spus niște lucruri de genul acesta, că stă în Cupă. Dar nu sunt atât de naiv și nu aș vrea să vorbesc, pentru că sunt comisii care vor analiza! Modul în care îmi spunea că vrea să ia un cartonaș... Păi cum să vrei să iei un cartonaș?”, a declarat Iftime, potrivit Fanatik.

GSP îl sunase pe Valeriu Iftime încă de luni, patronul moldovenilor confirmând că a existat o ședință pe această temă.

Vă pot spune că există o cercetare disciplinară privind cartonașul galben încasat de Pinson. Din moment ce chiar el ne-a spus că a luat în mod premeditat acel avertisment, atunci e normal să ne sesizăm. De ce să vrei să iei un cartonaș? Am fost avertizați că cineva a dorit să parieze 10.000 de lei la o casă de pariuri din Botoșani și că s-a acceptat o sumă mult mai mică. Eu i-am cerut președintelui nostru să sesizeze Comisia de integritate a FRF 

- Valeriu Iftime, patron FC Botoșani, pentru GSP.ro

Valeriu Iftime: „Pentru mine, e un război atomic, aș face orice să clarificăm situația!”

Iftime și-a continuat seria explicațiilor:

„Deja dislocă toate gândurile bune. Avea un cartonaș, celălalt (n.r. - coechipierul Drole) l-a chemat să-i spună să joace bine, altfel îl schimbă... Băi, ești nebun? L-a chemat repede să-i spună să joace bine, că îl schimbă la pauză. Ce să mai joci 3 minute, că oricum ieși la pauză?!

Valeriu Iftime face noi dezvăluiri despre fotbalistul suspectat că a luat intenționat cartonaș: „Băi, ești nebun?! A spus niște prostii... Nu sunt atât de naiv. Pentru mine, e un război atomic!”
Virgile Pinson, în stânga // foto: Instagram

De aici, Dan Alexa s-a supărat și a spus că ceva nu e în regulă. Pentru mine, e un război atomic, aș face orice să clarificăm situația! Eu țin la copiii aceștia, îi iubesc ca pe copiii mei, fac eforturi să se acomodeze, să învețe limba, să se poată relansa.

Când auzi (...), îți scade orice tip de curaj, de energie. Eu nu sunt obișnuit. Eu credeam că acolo e o luptă continuă, iar el se gândea să ia un cartonaș galben ca să stea meciul următor”, a mai spus boss-ul moldovenilor. 

Anunț-șoc al finanțatorului din Superligă: „Mă aliez cu Pițurcă! Investitor la Steaua? Sună interesant!”
CSA STEAUA
Anunț-șoc al finanțatorului din Superligă: „Mă aliez cu Pițurcă! Investitor la Steaua? Sună interesant!”

Ce ar fi spus Pinson în fața conducerii: s-a bâlbâit în explicații

Având această informație, dar și suspiciunile lui Alexa, șefii clubului i-au chemat pe cei doi jucători pentru a le cere explicații.

Surprinzător, Pinson a recunoscut că a luat intenționat cartonașul galben. Când a fost pus să argumenteze de ce, a susținut că el calculase că urma să stea în meciul de Cupă, după care a spus că, de fapt, nu mai știa exact evidența avertismentelor.

"Galbenul" e al 4-lea în acest campionat și va fi suspendat pentru meciul de campionat din runda următoare, FC Botoșani - U Cluj.

9 cartonașegalbene are Pinson în cele 33 de meciuri disputate în tricoul Botoșaniului

VIDEO Toate informațiile înaintea duelului FC Botoșani - Universitatea Cluj

Citește și alte știri de actualitate: 

Anunț-șoc al finanțatorului din Superligă: „Mă aliez cu Pițurcă! Investitor la Steaua? Sună interesant!”

OFICIAL Pas major spre organizarea unei noi finale de Europa League la București » Hotărârea de Guvern a fost adoptată!

EXCLUSIV FCSB se răzbună pe Rapid! Ce le-a pregătit fanilor rivali la derby

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (5)
legio.sud
legio.sud  •  28 Octombrie 2023, 12:42

Sunt aduși de peste mări și țări tot felul de indivizi ca să ne ia la mișto … așa merităm !

dan_petrescu_68
dan_petrescu_68  •  28 Octombrie 2023, 06:55

Numai finantatorul *** si sa castige bani?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

befree
befree  •  27 Octombrie 2023, 21:17
Postat de snacks07 pe 27 Octombrie 2023, 18:45

Ce figură de "telectual" are iftime. Debordează de "intelijenţă" !

Cand iei in deradere fizionomia cuiva, demonstrezi cat de prost esti. Iftime a facut milioane de euro, zeci de milioane, cu intelectul si aspectul pe care il are.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează