FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL CONSTANŢA

Viitorul - CFR Cluj se joacă de Paşte! Conducerea constănţenilor se revoltă: "Bătaie de joc!"

Articol de - Publicat luni, 22 aprilie 2013 00:00 / Actualizat luni, 22 aprilie 2013 14:18

Oficialii Viitorului au aflat surprinşi în această dimineaţă că meciul dintre gruparea de pe litoral şi CFR Cluj, din etapa a 29-a a Ligii I, a fost programat de Liga Profesionistă de Fotbal chiar în ziua de Paşte, pe 5 mai, de la ora 20.30.

“Mi se pare o programare incoerentă şi nu înţeleg de ce suntem noi cei sacrificaţi. Nu ni se oferă nici măcar ce a dat Dumnezeu, linişte de Ziua Învierii. Mai rău este că şi cei implicaţi în organizare, jandarmi, pompieri, oamenii de la firma de pază şi personalul din club nu vor beneficia de o zi liberă.

Am cerut şi un punct de vedere din partea Jandarmeriei, să vedem dacă au efectivele necesare, pentru că vor avea un program prelungit şi în noapte de Înviere. Vom face demersuri pentru ca meciul să fie devansat. Şi dacă jucăm sîmbătă seara este mai bine, pentru că mergem direct la biserică. Nu-i deloc plăcut să nu petrece cu familia o sărbătoare sfîntă la români. Am văzut programarea în această dimineaţă şi am încercat să vedem de ce s-a întîmplat asta. Televiziunea dă vina pe LPF, LPF dă vina pe televiziune şi tot aşa. Este puţină bătaie de joc la adresa noastră, a celor de la CFR Cluj, dar şi a spectatorilor, pentru că nimeni nu renunţă la o zi în familie pentru a veni la un meci, indiferent de spectacolul din teren”, a acuzat preşedintele Viitorului, Paul Peniu.

Iniţial, şi meciul dintre Steaua Bucureşti şi Pandurii Tg. Jiu ar fi trebuit să se dispute duminică, dar a fost mutat vineri, de la 19.45. “Pentru cei cu gura mare se găsesc merez soluţii”, a spus Peniu.

Citește și:
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Special

Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis

„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
Campionate

ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu

Comentarii (34)
pinteaviteazul
pinteaviteazul  •  23 Aprilie 2013, 12:12

Televiziunile platesc....vreti bani ? Jucati !LPF-ul in frunte cu Dragomir sint o ceata de manglitori !!

vladutz13
vladutz13  •  22 Aprilie 2013, 18:56

In Anglia joaca pe 2 ianuarie si de Craciun.... si nu mai face nimeni scandal!!! Cum pot fi mallurile deschise si nu se poate juca fotbal??? Toti oamenii astia din fotbal trebuie sa inteleaga ceva, ei lucreaza in industria show-bizului, trebuie sa joace atunci cand au chef oamenii sa se relaxeze, si au timp sa se uite la meciuri: adica IN ZILELE LIBERE!!!

teodor.muresan
teodor.muresan  •  22 Aprilie 2013, 18:19
Postat de ionionescu11 pe 22 Aprilie 2013, 17:47

in toata lumea sunt meciuri de sarbatori...in anglia se joaca si pe 1 ianuarie.....de aia sunt jucatori profesionisti, sa joace oricand si oriunde...

Anglia e exceptia nu regula/ Asa ca.... nu-i tot dati inainte cu Anglia.

Vezi toate comentariile (34)
Comentează