FOTBAL  »  LIGA 2  »  PETROLUL

Petrolul poate primi o amendă uriașă! Răzvan Burleanu, după apariția focarului de COVID-19 la club: „Asta spune regulamentul”

Articol de GSP - Publicat joi, 02 iulie 2020 20:29 / Actualizat joi, 02 iulie 2020 20:51

Răzvan Burleanu, președintele FRF, a dat detalii despre situația de la Petrolul, club care are 6 infectați cu COVID-19 (5 fotbaliști și magazinerul) și a explicat ce riscă echipa din Liga 2. 

„Meciul cu UTA (n.r. din play-off-ul Ligii 2) a fost deja amânat. Ne concentrăm pe discuțiile cu DSP Prahova și cu clubul. Ne dorim să avem informații certe. Putem spune, pentru proteja identitatea celor implicați, că sunt 6 persoane din club infectate. Au fost efectuate noi teste și rezultatele vor fi anunțate vineri dimineața. Echipa este deja în izolare, iar peste 5 zile va fi efectuată o nouă testare.

Dacă persoanele care au avut teste negative vor avea din nou rezultate negative, echipa va putea relua competiția. Noi efectuăm o anchetă și urmărim cazul. Cel mai important este să vedem când a fost momentul infectării. 

Regulamentul prevede o amendă de 100.000 de lei, amenda maximă, dacă se demonstrează că este culpa clubului. Am deschis o anchetă. Suntem în contact permanent cu Petrolul”, a declarat Răzvan Burleanu la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport. 

VIDEO Ai grijă să porți corect masca de protecție! Ce nu trebuie să faci atunci când o utilizezi

 Citește mai multe știri din Liga 2:

EXCLUSIV Focarul din Liga 2 transmis și în Liga 1? Angajatul de la Petrolul și arbitrul depistați pozitiv, implicați la meciuri din play-out

UTA mută înainte de play-off-ul pentru promovare! Antrenor nou pe bancă

Citește și:
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Superliga
Lovitură de teatru! Horațiu Moldovan, așteptat să semneze în Superliga
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Conference League
Acasă la Carles Puyol, în Andorra » Ce stil de viață are fostul lider al Barcelonei
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Noutati auto
Chinezii amenință Dacia: imaginile cu noul model „au scăpat” pe internet » Șeful Dacia a reacționat imediat
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (4)
rapidist57
rapidist57  •  03 Iulie 2020, 06:25

E o PACALEALA ca sa amane meciul pentru aranjamente dubioase.

821182167949927
Sorinel Alexandru  •  02 Iulie 2020, 22:24
Postat de univ_craiova1 pe 02 Iulie 2020, 20:58

Dacă primesc o asemenea amenda se desființează echipa:))

Lasa ca aveti voi bani in liga3a prazarilor

robotzel
robotzel  •  02 Iulie 2020, 22:00
Postat de univ_craiova1 pe 02 Iulie 2020, 20:58

Dacă primesc o asemenea amenda se desființează echipa:))

Foarte bine. Trebuia să fie ținuți în cantonament cel puțin 3 săpt. In schimb ei au stat prin cluburi și prin petreceri fara sa se protezeje.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează