FOTBAL  »  LIGA 2  »  STEAUA

Suporterii lui CSA Steaua nu dau înapoi: „FCSB, gazdă în Ghencea doar peste cadavrele noastre. Nu fuzionăm niciodată cu ei”

Suporterii CSA Steaua
Suporterii CSA Steaua

Articol de GSP - Publicat vineri, 19 noiembrie 2021 14:56 / Actualizat vineri, 19 noiembrie 2021 15:23

După ce liderul ultrașilor FCSB a anunțat că visează la o împăcare între echipa favorită și CSA Steaua în eventualitatea în care Gigi Becali ar vinde clubul, facțiunea dură a suporterilor steliști, Peluza Sud, a emis un comunicat aspru. 

Acesta este structurat în 4 puncte. Ultrașii neagă vehement posibilitatea unei fuziuni cu FCSB, spun că nu îi vor accepta pe fanii FCSB-ului alături de ei și că așteaptă o reacție oficială din partea clubului Armatei, care să dezmintă scenariul descris de Gheorghe Mustață, liderul suporterilor FCSB. În plus, fanii echipei roș-albastre au scris că FCSB va fi gazdă în Ghencea „doar peste cadavrele noastre”.

Miodrag Belodedici: „Mi-ar plăcea foarte mult să dispară FCSB și CSA Steaua”
FCSB
Miodrag Belodedici: „Mi-ar plăcea foarte mult să dispară FCSB și CSA Steaua”

Comunicatul Peluzei Sud Steaua: „FCSB, gazdă în Ghencea doar peste cadavrele noastre”

Dragi stelişti, 

1. Steaua Bucuresti nu va fuziona niciodată cu Fotbal Club Fcsb. 
2. Peluza SUD nu va accepta niciodată fanii Fcsb alături de orice înseamnă Steaua Bucureşti. 
3. Fcsb gazdă în Ghencea doar peste cadavrele noastre. 
4. Asteptăm o reacție a clubului nostru care să liniştească adevărații suporteri stelişti legat de afirmațiile de 2 bani din presa sportivă.

- Facebook @ SudSteaua.ro

Cu puțin timp în urmă, Miodrag Belodedici, fost jucător la Steaua timp de 10 ani, spusese că „eu încă sper că FCSB și CSA Steaua se vor împăca și va exista doar Steaua. Să pună numele, să vină în Ghencea și să joace pe acel stadion superb. Nu știu dacă mai e posibil. Mi-ar plăcea foarte mult să dispară și FCSB-ul și CSA Steaua și să revină Steaua București în Ghencea”.

Comunicatul Peluzei Sud pare să fie îndreptat și spre afirmațiile celui supranumit „Căprioara”. 

Stadionul din Ghencea, închis pentru FCSB

În ultimele luni, FCSB a făcut mai multe cereri pentru a evolua pe stadionul Steaua, din Ghencea, mai ales că Arena Națională a fost închisă fotbalului o perioadă, iar clubul lui Gigi Becali s-a văzut nevoit să joace în provincie. Totuși, vicecampioana României s-a lovit de refuzuri repetate din partea autorităților.

„Am făcut cerere peste tot, şi pe Ghencea, peste tot. Mie nu îmi dau voie. Că eu dau medicamente la oameni şi s-au supărat pe mine... Am primit răspunsuri cu «Să vedem» și «Că nu ştiu ce, că trebuie să facem nu ştiu cum...».

Ei nu zic nici da, nici nu. Nu e refuz. Dar nu spun nici că poţi. Să vedem că protocol, că Guvern... Şi, pe urmă, le-am mai făcut o cerere să îmi zică da sau nu. Mi-au răspuns că nu ştiu deocamdată”, a declarat recent Gigi Becali.

Fanii vor ca FCSB – Rapid să se joace în Ghencea

Roș-albaștrii ar dori să evolueze pe noua arenă de 100 de milioane de euro fiind derby-ul cu Rapid, programat la mijlocul lunii decembrie.

Anunțul a fost făcut de liderul de galerie al vicecampioanei României, Gheorghe Mustață, care este încrezător că FCSB nu va mai putea fi refuzată ca la precedenta cerere, înaintea meciului cu Academica Clinceni, mai ales că datele competiționale din Liga 1 și Liga 2 nu se vor mai suprapune.

Mai multe știri despre FCSB și CSA Steaua: 

Nepotul lui Gigi Becali explică de ce i-a făcut scăpați pe cei de la CSA Steaua: „Nu vreau să bag pe nimeni la pușcărie”

Un afacerist român din SUA susține că vrea să investească la Dinamo sau Steaua: „Aș putea aduce acum 10 milioane de euro”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (32)
ekneb
ekneb  •  20 Noiembrie 2021, 01:38
Postat de johhny_cage pe 19 Noiembrie 2021, 23:46

Fix asa si eu, aveam 4 ani in 86, deci nu prea multe amintiri. Insa incepand cu finala 89 deja tin minte cat de suparat eram pe Silviu Lung si ca pierdea Steaua si ma fascinase Milanul lui Gullit, Van Basten si Rijkaard. Dar eram Stelist 100% Fast forward multi ani, in 2006-2007 deja urlam pe Ghencea impotriva becaliotului alaturi de toata peluza. In 2011 a fost un mars de protest in fata palatului, vedeta era scandarea cu "***". SUD-ul si AISS-ul deja erau un opozant puternic vs. *** Steaua. Deja nu mai mergeam pe stadion decat foarte rar, ultima oara cu Chelsea pe Mall Arena. Numele Becali era in continuare prezent pe multe mesaje de protest la fiecare meci de genul "Steaua nu e a ta" sau "Un club curat mai presus de toate". Dupa deciziile instantelor am revenit la stadion, in complexul Ghencea, in liga a 4-a (2017) si acum din nou pe Stadionul Steaua, incepand cu inaugurarea din iunie + meciurile din L2. Vezi ce traiectorii diferite au stelistii fata de fcsb-isti? Succes in a-ti spriji echipa din Berceni crezand ca mai merge sa va mintiti singuri .

Presupunand prin absurd ca fcsb si csa participa in preliminariile UCL, coeficientul fifa ce zice??? Coeficientul spune ca fcsb are coeficientul castigat cu truda, iar csa, fiind o echipa nou infiintata, are coeficientul 0,0000000000000. Deci din nefericire talpan a facut dezbinarea istorica a stelistilor. Uitate la dinamo... dinamo a avut solutia cortazero, Steaua are solutia becali, parerea mea e ca solutia becali este incomparabil mai buna decat solutia cortazero, desi din nefericire, in nici un caz nu este o solutie ideala. Imi place ca am primit un raspuns coerent, si argumentat, si iti dau si un like, de la un fcsb ist pt un csa ist.

johhny_cage
johhny_cage  •  19 Noiembrie 2021, 23:46
Postat de ekneb pe 19 Noiembrie 2021, 17:39

Eu de exemplu tin de prin 90, pana inclusiv si azi cu AC MILAN ( culmea, totul se trage de la acel 4 - 0, daca stii despre ce vorbesc) dar pana in prezent nu mi a zis nimeni ca as fi berlusconist, sau actualmente... " ***" deci de ce zici ca sunt gigist??? Daca e doar o injuratura.. sunt bucuros sa accept inhuraturi de la talpanisti!!!! Eu sunt stelist, la fel ca in 89!!!!

Fix asa si eu, aveam 4 ani in 86, deci nu prea multe amintiri. Insa incepand cu finala 89 deja tin minte cat de suparat eram pe Silviu Lung si ca pierdea Steaua si ma fascinase Milanul lui Gullit, Van Basten si Rijkaard. Dar eram Stelist 100% Fast forward multi ani, in 2006-2007 deja urlam pe Ghencea impotriva becaliotului alaturi de toata peluza. In 2011 a fost un mars de protest in fata palatului, vedeta era scandarea cu "***". SUD-ul si AISS-ul deja erau un opozant puternic vs. *** Steaua. Deja nu mai mergeam pe stadion decat foarte rar, ultima oara cu Chelsea pe Mall Arena. Numele Becali era in continuare prezent pe multe mesaje de protest la fiecare meci de genul "Steaua nu e a ta" sau "Un club curat mai presus de toate". Dupa deciziile instantelor am revenit la stadion, in complexul Ghencea, in liga a 4-a (2017) si acum din nou pe Stadionul Steaua, incepand cu inaugurarea din iunie + meciurile din L2. Vezi ce traiectorii diferite au stelistii fata de fcsb-isti? Succes in a-ti spriji echipa din Berceni crezand ca mai merge sa va mintiti singuri .

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

johhny_cage
johhny_cage  •  19 Noiembrie 2021, 23:29

Exercitiu pentru fcsb-istii care inca sustin echipa unui ciobecalian Steaua Bucuresti - sediu in Ghencea, stadion in Ghencea dinamo bucuresti - sediu in Stefan cel Mare, stadion in Stefan cel Mare rapid bucuresti - sediu in Giulesti, stadion in Giulesti (vechiul si viitorul) FC Fcsb - sediu Berceni, stadion Buzau, Voluntari si pe unde se mai poate. Adica singurul club fara stadion propriu, avand "allegedly" cel mai bogat patron. Cat va mai mintiti singuri si sa sprijiniti moral o astfel de entitate?

Vezi toate comentariile (32)
Comentează