FOTBAL  »  NATIONALA  »  OPINIE

Comentariu de Dan Udrea: Naţionala a ajuns nimic! E cineva contra?

Articol de - Publicat luni, 14 octombrie 2019 09:28

Am câştigat doar cu cine nu contează, Feroe și Malta, și țopăielile jenante ale lui Contra de pe marginea terenului, din finalul meciului de la Torshavn, arată cât de jos a ajuns România cu el selecționer.

După victoria caraghioasă cu Insulele Feroe, mi-au venit în minte vorbele lui Liţă Dumitru. Fostul mare fotbalist, stabilit de ceva vreme în SUA, spunea acum vreo 3-4 ani, cu vocea lui puţin răguşită: „O să vedeţi că o să ajungem rău, o să ajungem să ne bucurăm că batem Liechtenstein, Luxemburg sau Insulele Feroe şi o să ni se pară că o victorie cu astfel de naţionale e mare lucru”.

Văzând ţopăielile indecente ale lui Contra pe margine, după ce Puşcaş a deschis scorul, şi explozia de satisfacţie de la final a jucătorilor, suntem nevoiţi să-l considerăm pe Liţă, din păcate, un mic profet.

Pe vremuri, prin anii '90, un astfel de meci şi o astfel de victorie nu produceau niciun sentiment. Era nimic fiindcă, de fapt, nu valorează nimic. Dar astăzi e ceva fiindcă naţionala României a ajuns nimic. Iar pentru a argumenta că suntem aproape zero barat în această grupă, să analizăm corect clasamentul actual şi să fim rezonabili când calculăm ce şanse avem la calificare.

Cum arată ierarhia celor 4 echipe, Spania, Suedia, România şi Norvegia, în disputele cu "nimeni", nimeni fiind Malta şi Feroe? Şi pentru o comparaţie corectă e nevoie de procentajul de puncte din totalul celor puse în jos fiindcă nu toate aceste grupări au același număr de meciuri:

  • Spania 100%
  • Suedia 100%
  • România 100%
  • Norvegia 100%

Adăugaţi aici şi faptul că naţionala noastră e singura dintre cele 4 care a jucat deja ambele duble cu nimeni în grupă.

Şi acum, realitatea care contează cu adevărat. Cum arată clasamentul, la fel, cel al procentajului de puncte, în meciurile dintre cele 4 echipe:

  • Spania 83%
  • Suedia 42%
  • Norvegia 27%
  • România 11%

Cele 11 procente amărâte sunt rezultate doar din noroc, golul lui Keșeru din minutul 90+2 al partidei cu Norvegia. Am câştigat doar cu nimeni, iar în jocurile cu miză noi am fost nimeni.

În plus, după meciul cu Feroe au mai apărut câteva concluzii care trebuie trase şi spuse cu voce tare:
 

- Decarul naţionalei se va întoarce pe banca de rezerve. Şi din cauza lui, fiindcă Ianis a jucat foarte slab, dar şi din cauza selecţionerului, care i-a făcut vânt din primul „11” la meciul cu Norvegia atunci când a decis să-l folosească mijlocaş dreapta cu Feroe.

- S-a dovedit că argumentul „fusul orar” e doar un alibi pe care Contra l-a folosit în războiul său personal cu Mitriţă. Bine că Zahavi nu e român, sigur nu l-am fi avut la lot, s-ar fi adaptat greu venind din China. Israel l-a chemat la fiecare acţiune şi e golgeterul preliminariilor, 10 goluri în 7 meciuri!

- Tot orgoliul şi stilul băţos al lui Contra l-au scos în decor şi pe Săpunaru. După accidentarea lui Chiricheş, oare ne-ar fi fost bun Săpunaru cu Norvegia? Sau ne simţim mai în siguranţă cu Rus, Cristea, Burcă şi Nedelcearu?

- Noi ne-am chinuit cu Feroe, Norvegia a chinuit teribil Spania. Rezumatul meciului, difuzat sâmbătă la miezul nopţii pe Pro X, a fost mesajul perfect de "România, du-te la culcare!", evident fotbalistic. Dacă şi Norvegia a ajuns să joace un fotbal mai ofertant decât noi şi să fie în stare să se bată de la egal la egal cu Spania, atunci e clar că suntem nimeni.

- Declaraţia lui Contra de după meci, "avem probleme cu astfel de echipe, care se închid şi refuză jocul", nu doar că e comică, dar a fost taxată cu un umor genial de Basarab Panduru, aflat în studioul Telekom Sport: „De aici încolo suntem norocoşi, jucăm cu Norvegia, Suedia şi Spania, scăpăm de singura problemă pe care înţeleg că o avem, echipele care nu se deschid.
Deci, la meciul de marţi, cu Norvegia, nu o să avem nicio problemă”.

În final, un mesaj pentru cei, în frunte cu Stoichiţă, care ne-au tot amintit că „şi alte echipe s-au chinuit cu echipele mici, Turcia a bătut Andorra şi Albania cu 1-0 în minutul 90”: spre deosebire de noi, echipele care mai câştigă câteodată greu cu piticii, reuşesc şi rezultate mari.

De exemplu, Turcia a predat o lecţie de fotbal Franţei, nimeni alta decât campioana mondială, a învins-o categoric, scor 2-0, iar acum naţionala de la Istanbul e pe primul loc în grupă.

În timp ce noi batem doar pe Feroe şi Malta şi continuăm să rămânem nimeni. Dar ne pricepem la țopăială și la propagandă! 

CITEȘTE ȘI:
ROMÂNIA - NORVEGIA // Cosmin Contra face selecția ca la „Casa de comenzi”, în funcție de solicitările oamenilor din fotbal și ale media!

Citește și:
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
Campionate
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Primele imagini de la stadion
Superliga
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Primele imagini de la stadion
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (45)
yo-yo
yo-yo  •  14 Octombrie 2019, 09:58

In sfarsit un articol decent care spune lucrurilor pe nume. E clar ca avem o national prost directionata si cu ajutorul careia se face propaganda. Acesti baieti au invatat sa vorbeasca, cred ca au discursul pregatit, dar au uitat sa joace fotbal. Daca ma gandesc bine nici nu cred ca au stiut vreodata.

anastasiu
anastasiu  •  14 Octombrie 2019, 10:12

Asta e adevarul, la noi e ca in povestea cu hainele imparatului, toata lumea vede ca e dezbracat dar toti lauda " hainele" lui. Asa si cu nationala, unde nu avem arie de selectie mare, Contra foloseste unii jucatori care nu joaca mai nimic si culmea alti fosti fotbalisti ii si lauda, mai spun si ca trebuie folositi mereu! In timp ce altii cu evolutii constant bune vinla nationala sa faca tusa! Excelent si la obiect comentariul lui Udrea. Speram ca si alti jurnalisti sa spuna adevarul despre jocul nationalei.

utilizator șters
utilizator șters  •  14 Octombrie 2019, 10:22

Felicitari pentru articol. Ma bucura (si ma surprinde) ca se mai scrie si despre fotbal, cu argumente si cifre, la ziarul asta. Ca uneori pare ca nu mai e loc de sport, intre atatea declaratii savuroase si geniale de la MM, Gigi, Ana, Mitica si alte personalitati.

Vezi toate comentariile (45)
Comentează