FOTBAL  »  NATIONALA  »  AMICAL ANULAT

E oficial: Argentina NU vine la Bucureşti

Articol de GSP - Publicat vineri, 29 iulie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 30 iulie 2011 02:09

Sud americanii au răspuns aseară, în jurul orei 22:00, scrisorii lui Mircea Sandu, anunţînd că nu vin la Bucureşti pentru a disputa amicalul cu România, care ar fi inaugurat stadionul Naţional Arena!

Deşi oficialii FRF erau foarte încrezători într-o răsturnare de situaţie prin care Messi şi compania ar fi ajuns în cele din urmă în ţara noastră, omologii de la Buenos Aires au spus "NU" cererii venite de la Bucureşti.

"Federaţia Română de Fotbal îşi manifestă indignarea faţă de această hotărâre unilaterală şi abuzivă, care reprezintă, pe lângă lipsă de respect faţă de suporterii români şi faţă de FRF, o încălcare flagrantă a contractului. Astfel, din păcate, nemaiavînd adversar, anunţăm anularea acestui meci de gală". Intră aici pentru a citi întregul comunicat dat de Federaţia Română de Fotbal.

 

Mircea Lucescu: "Trebuie să îi înţelegem pe argentinieni, au probleme mari"

Prunea: "Este prima dată cînd o echipă de calibrul Argentinei nu se ţine de promisiune"


Iată scrisoarea trimisă argentinienilor! Mircea Sandu se roagă de ei să respecte contractul: "Presiunea fanilor asupra FRF e uriaşă!"


Andrei Vochin despre anularea amicalului cu Argentina: "Să ne aşteptăm ca şi Uruguayul să ne trateze la fel?"


Julio Grondona: "Nu puteam aduce la Bucureşti fotbaliştii solicitaţi de FRF"

Presa din Argentina îşi aminteşte de World Cup '94 şi ne face ţigani!


Gică Popescu: "Argentina ar trebui să ne respecte! În '90 am făcut egal, iar în '94 i-am bătut"

Dorinel Munteanu: "Anularea amicalului cu Argentina e o dovadă a felului în care ne "apreciază" cei din fotbalul mare"

Dupont despre scandalul România-Argentina: "Mi-e teamă că veţi merge degeaba la FIFA şi la TAS!"

Citește și:
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
Superliga
De asta a ERUPT Cristiano Bergodi! Avem tot tabloul scandalului: „Puteam să-i fiu tată!”
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Jocurile Olimpice
A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți
Legendara Lindsey Vonn, accidentare terifiantă la Jocurile Olimpice » Imagini tulburătoare: a fost luată cu elicopterul
Jocurile Olimpice
Legendara Lindsey Vonn, accidentare terifiantă la Jocurile Olimpice » Imagini tulburătoare: a fost luată cu elicopterul
Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS
Jocurile Olimpice
Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS

A reprezentat România la Jocurile Olimpice, iar acum este comentatoare la Milano-Cortina » Câștigă bani și din platformele pentru adulți


Comentarii (57)
visarion
visarion  •  30 Iulie 2011, 18:25

Domnule Sandu,daca mai aveti usoare urme de onoare,dati-va demisia!Sunteti dator cu acest fata de multi oameni,de la suporterii din toata tara,pana la Sorin Oprescu si constructorii noului stadion!

andyschleck
andyschleck  •  30 Iulie 2011, 14:01

Demisia Mircea Sandu... nu ai fost in stare sa organizezi nici un meci pentru inaugurarea noului Stadio national... nu e vina noastra ca nu ai fost in stare sa redactezi un contract prin care Argentina sa nu poata anula unilateral acest amical.. daca puneai vreo clauza de vreo 5 milioane stai linistit ca veneau pe jos... daca nu acceptau puteai sa cauti alt adversar... Demisia !!! nu esti bun de nimic !!!

grglk
grglk  •  30 Iulie 2011, 12:53

si eu daca vreau sa merg la meciul cu Franta trebuie sa imi cumpar bilet de acum sau cum? ce tampenie.. niste dobitoci. trebuie returnate toate biletele si puse in vanzare din nou pentru meciul din 6 septembrie ca oricine sa aiba sansa sa vada acest meci

Vezi toate comentariile (57)
Comentează