FOTBAL  »  NATIONALA  »  SELECȚIONER

ANALIZĂ Alarmă: rezultate în restul campaniei sau Edi Iordănescu intră într-un alt top de coșmar!

Edi Iordănescu // foto: Raed Krishan
Edi Iordănescu // foto: Raed Krishan

Articol de , , - Publicat vineri, 10 iunie 2022 15:16 / Actualizat vineri, 10 iunie 2022 17:15

Edi Iordănescu (43 de ani) riscă să fie demis în curând și ar înregistra al treilea cel mai scurt mandat pe banca naționalei de când Federația angajează selecționeri. Gheorghe Hagi și Gheorghe Constantin au plecat mai rapid. 

  • Mai sunt situații asemănătoare în trecutul îndepărtat al fotbalului, în anii '60, când nu exista un contract clar cu un selecționer și Comisia Tehnică îi alterna la conducerea reprezentativei.
  • Edi Iordănescu este selecționerul cu cel mai slab start de mandat din istoria naționalei (un egal și 3 înfrângeri), „performanță” bifată după 0-1 cu Bosnia.

Edi Iordănescu a apărut entuziast în ianuarie la conferința de presă în care a fost prezentat ca nou selecționer, dar și-a consumat într-un timp foarte scurt optimismul și a pierdut și încrederea suporterilor, și pe a media.

El e în pericol să fie demis acum sau în septembrie, cel mai târziu, dacă parcursul din Liga Națiunilor va continua să fie la fel de rău cum a fost până în prezent. România e ultima în grupa ei, nu are niciun punct și nu a marcat niciun gol în primele două meciuri.

A revenit de la Survivor România și a fost ofertat de o echipă de tradiție din Liga 1: „De luni te aștept la antrenamente!”
OFERTĂ
A revenit de la Survivor România și a fost ofertat de o echipă de tradiție din Liga 1: „De luni te aștept la antrenamente!”

Edi Iordănescu, în pericol de demitere

Sâmbătă seară va avea loc al treilea joc, cu Finlanda, în Giulești. O să fie primul meci acasă și un nou eșec i-ar șubrezi și mai tare postul lui Iordănescu. Ultima partidă din iunie va fi disputată marți, tot în Giulești, împotriva Muntenegrului, a cărui națională ne-a învins la Podgorica cu 2-0. 

Alți ex-iugoslavi, bosniacii, ne-au bătut la Zenica cu 1-0. Vor mai fi apoi în septembrie meciurile cu Finlanda, în deplasare, și cu Bosnia, pe teren propriu.

În trecut antrenau pe rând

Dacă va fi demis în iunie sau în septembrie, Edi ar înregistra un mandat dintre cele mai scurte din istoria naționalei. Nu a fost luat în calcul trecutul îndepărtat al fotbalului, când Federația nu angaja un selecționer clar, iar Comisia Tehnică alterna tehnicieni diferiți la conducerea „tricolorilor”. 

Angelo Niculescu, Valentin Stănescu, Ștefan Kovacs au constituit excepții, ei au avut mandate îndelungate în anii '60 și '70. Spre finalul anilor '70, Kovacs și Cernăianu s-au înlocuit unul pe altul la câteva meciuri. Cernăianu a fost selecționer în trei meciuri, apoi a preluat Kovacs echipa pentru un joc, pe urmă a revenit Cernăianu la patru partide.

Din acel moment, Federația a desemnat sau măcar a încercat să desemneze un selecționer stabil, fără să-i mai permită Comisiei Tehnice să alterneze antrenorii pe banca echipei naționale. De atunci, de la începutul anilor '80, au mai existat doar doi selecționeri cu mandate mai scurte decât este acesta pe care Iordănescu riscă să-l încheie în curând.

„Regele” Hagi și „Profesorul” Constantin

Gheorghe Hagi a prins doar cinci prezențe pe banca tricoloră în 2001. Gică tocmai se retrăsese din cariera de fotbalist și fusese instalat direct ca selecționer. A debutat într-un amical cu Slovenia, a fost 2-2 la Ljubljana, un joc la care „Regele” nu a fost prezent fiindcă era bolnav. 

El a ales jucătorii și tactica, însă pe bancă a stat secundul Gabi Balint. Au urmat o victorie în Ungaria, 2-0, și un egal cu Georgia acasă, 1-1.

Și apoi, barajul deprimant cu Slovenia. A fost 1-2 în deplasare, unde România condusese cu 1-0, și 1-1 la București într-o partidă pe care „tricolorii” au dominat-o clar. 

Slovenii au condus cu 1-0, românii au egalat și apoi nu au fost capabili să mai marcheze o dată ca să ducă meciul în prelungiri. Hagi și-a dat demisia după criticile primite pentru ratarea calificării și în locul lui a revenit Anghel Iordănescu.

Alt fost stelist, Gheorghe Constantin, a rezistat și mai puțin în funcție. El a fost angajat ca selecționer în preliminariile pentru Campionatul European din 1992. A câștigat două amicale, 2-1 cu URSS și 2-1 cu Polonia. În preliminarii a pierdut două meciuri, 1-2 în Scoția și 0-3 acasă cu Bulgaria. 

Constantin a fost demis și schimbat cu Mircea Rădulescu. România avea să lupte pentru calificarea la Euro până spre finalul acelei campanii, dar a ratat-o în urma unui egal cu Bulgaria, 1-1 la Sofia.

Doar primele două locuri îl salvează pe Edi Iordănescu 

În ianuarie, când a semnat contractul cu Federația, Iordănescu a acceptat ca înainte de startul preliminariilor pentru Euro 2024 să fie evaluat în funcție de un obiectiv intermediar, Liga Națiunilor. Clasarea pe primul sau pe al doilea loc în grupă i-ar garanta că va continua pe banca naționalei. 

Câștigarea grupei i-ar aduce și o mărire a salariului de la 25.000 de euro lunar la 30.000 de euro. De pe al treilea sau al patrulea loc din grupă, Iordănescu poate să fie demis fără ca Federația să-i achite vreo despăgubire

El a transmis, în declarațiile publice, semnale că ar fi interesat să continue cu naționala indiferent de parcursul din Liga Națiunilor, din moment ce obiectivul major îl constituie calificarea la Campionatul European.

Mai multe știri despre echipa națională: 

Vicepreședintele Comisiei Tehnice i-a „disecat” pe finlandezi: „Să nu dea gol primii, că greu îi mai desfaci” + „Avem impresia că toți sunt desculți, numai noi încălțați”

Edi Iordănescu, acuzat că l-a dărâmat mental pe Olaru: „Tu cauți să reconstruiești. Ce faci, îl scoți din lot?”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
tikitakabarceloona
tikitakabarceloona  •  11 Iunie 2022, 20:19

Afara!!!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează