FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - BOSNIA

EXCLUSIV Bosniacul care a pus umărul la revenirea lui Dinamo în Superligă, pronostic pentru duelul de pe Arena Națională: „Acesta va fi scorul!”

Filip Dujmovic
Filip Dujmovic

Articol de - Publicat vineri, 21 martie 2025 17:27 / Actualizat vineri, 21 martie 2025 18:42

Filip Dujmovic, 26 de ani, portarul care a contribuit la revenirea „câinilor” în primul eșalon în 2023, pronostichează un 2-2 diseară pe Arena Națională, un meci cu multe goluri la debutul în grupa preliminară pentru CM 2026

Cresc emoțiile în preajma startului pentru campania ce va duce la Mondialul american de anul viitor. Diseară, de la ora 21:45, România se va duela cu Bosnia, un meci dificil, nu doar fiindcă este primul din grupă. Selecționata lui Edin Dzeko a pus probleme tricolorilor în ultimii ani.

Rivalul lui Mircea Lucescu, mesaj tranșant în ziua meciului cu Bosnia: „Eu la asta mă aștept”
ROMÂNIA - BOSNIA
Rivalul lui Mircea Lucescu, mesaj tranșant în ziua meciului cu Bosnia: „Eu la asta mă aștept”

Filip Dujmovic despre duelul România - Bosnia de diseară: "Va fi un fotbal ofensiv"

Bosniacul Filip Dujmovic, 26 de ani, este o veche cunoștință a fotbalului românesc. A jucat un sezon la Dinamo, în perioada în care "câinii" evolua în eșalonul secund. Goal-keeper-ul a contribuit la revenirea roș-albilor pe prima scenă, chiar dacă n-a apucat să joace în Liga 1, pierzând duelul, la acea vreme, cu Adnan Golubovic.

S-a despărțit de Dinamo, a avut cuvinte ce i-au atins la suflet pe suporterii "câinilor", a jucat pentru Zelejniciar (Bosnia) și Struga (Macedonia de Nord), de ultimii despărțindu-se la începutul anului 2025. Este liber de contract acum.

Filip se va uita diseară la România - Bosnia și întrevede un meci cu multe goluri: patru la număr!

„Aștept un meci mare, spectaculos, cu multe șanse de partea ambelor formații. Sunt sigur că atmosfera va fi fantastică, ca de fiecare dată când România joacă acasă. Naționala voastră joacă un fotbal foarte bun, a arătat-o de curând, inclusiv la Euro 2024.

Energia din jurul echipei naționale vine și de la suporterii pasionali, care chiar trăiesc pentru fotbal. Îi cunosc pe dinamoviști, care rămân în sufletul meu, știu ce pot face la stadion. Personal, am resimțit forța fotbalului românesc când am jucat pentru Dinamo, iar suporterii produc o forță incredibilă, ce-i face pe jucători să creadă mai mult în abilitățile lor.

Le urez succes celor două echipe, iar fotbaliștii să scape fără accidentări. Dacă ar fi să spun un rezultat... Aș spune 2-2, deoarece aștept un fotbal ofensiv de ambele părți", a comentat Filip Dujmovic pentru GSP.ro.

21de meciuri a adunat Dujmovic pentru Dinamo, în 9 partide n-a încasat gol

Filip Dujmovic, la sentiment, când s-a despărțit de Dinamo: "Tricoul sfânt"

În ianuarie 2024, Filip a ales să se despartă de "câini", fiind doar rezerva lui Golubovic. Ulterior, a jucat și în preliminariile Champions League.

Bosniacul care a pus umărul la revenirea lui Dinamo în Superligă, pronostic pentru duelul de pe Arena Națională: „Acesta va fi scorul!”
Filip Dujmovic

„Mulțumesc că ați fost alături de mine în orice situație și m-ați susținut, mi-ați dat putere să continui să lupt și să muncesc din greu.

Nu vă voi uita niciodată și nu voi uita nici seara în care am promovat în Superligă împreună, sărbătorind până târziu în noapte. Sunt trist că am ajuns la final. Am dat totul în fiecare moment, dar uneori pur și simplu nu a ieșit ce trebuia, asta e viața. Dar nu regret absolut nimic.

Când am venit, am avut un scop clar la Dinamo, n-am vrut nimic altceva decât promovarea și până la urmă am reușit-o, am devenit parte din istoria lui Dinamo și pentru mine nu există succes mai mare decât acesta.

Acum plec, dar cred și sper că voi îmbrăca din nou, într-o zi, tricoul sfânt al lui Dinamo! Vă mulțumesc încă o dată, vă doresc mult noroc și să fiți mereu lângă Dinamo, așa cum ați fost până acum. Hai Dinamo!", a scris Dujmovic pe rețelele de socializare, la acel moment.

Citește și:
Chinuiți în Antalya » Fotbaliștii de la FCSB, „storși” de Neubert la antrenament! Imagini tari din Turcia
Superliga
Chinuiți în Antalya » Fotbaliștii de la FCSB, „storși” de Neubert la antrenament! Imagini tari din Turcia
Românii au văzut prețul noului model Dacia și au reacționat dur: „Cum să coste atât? Iau Passat și mai rămân cu bani”
Noutati auto
Românii au văzut prețul noului model Dacia și au reacționat dur: „Cum să coste atât? Iau Passat și mai rămân cu bani”
Ruben Amorim, DAT AFARĂ de Manchester United!
Campionate
Ruben Amorim, DAT AFARĂ de Manchester United!
Fostul fotbalist de la UTA și Sportul a ajuns la 150 kg și are probleme de sănătate » A fost „Gheata de Argint a Europei”
Superliga
Fostul fotbalist de la UTA și Sportul a ajuns la 150 kg și are probleme de sănătate » A fost „Gheata de Argint a Europei”
SURPRIZĂ România va depăși la autostrăzi Elveția, Suedia, Ungaria, Polonia
Profit.ro
SURPRIZĂ România va depăși la autostrăzi Elveția, Suedia, Ungaria, Polonia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (2)
creeperno534
creeperno534  •  21 Martie 2025, 22:43

Se termina 0-1

concret.25
concret.25  •  21 Martie 2025, 18:58

Respect, Filip Dujmovic! Un caracter adevarat.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează