FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2021

FRF a ales cele 4 stadioane care vor găzdui EURO U19 din 2021

Articol de GSP - Publicat joi, 26 septembrie 2019 14:50

România va organiza Campionatul European U19 din 2021, iar FRF a anunțat astăzi că orașele care vor găzdui turneul final sunt București, Voluntari și Ploiești.

Cele 4 stadioane care au fost nominalizate de FRF pentru aceste meciuri sunt: 

  • Stadionul „Ilie Oană” – Ploiești (15.073 locuri) 
  • Stadionul „Giulești” – București (14.047 locuri) 
  • Stadionul „Arcul de Triumf” – București (8.155 locuri) 
  • Stadionul „Anghel Iordănescu” – Voluntari (4.518 locuri). 

Turneul va avea loc în luna iulie și va reuni 8 echipe, urmând ca reprezentativa tricoloră U19 să fie calificată direct, din postura de gazdă. 

Din 2002, de când s-a introdus categoria sub 19 ani la națională, România a mai organizat o singură dată turneul, în 2011. Atunci, „tricolorii” au terminat pe ultimul loc în grupă, cu un punct. 

Generație condusă de starul lui Juventus

În prezent, România U19 este antrenată de Laurențiu Roșu. Vedeta echipei este Radu Drăgușin, fundașul lui Juventus, iar printre cei mai importanți jucători se numără Markovici (Craiova), Mărginean (Sassuolo) și Dumitru (FCSB).

Citește și:

Regulamentul FRF e ambiguu în cazul FC Botoșani - CFR Cluj » Articolele din ROAF se contrazic + FRF trebuie să se autosesizeze

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Superliga
Daniel Pancu anunță venirea iminentă la Rapid » Ieșire dizgrațioasă la miezul nopții: „«Domnul Rahat» m-a sunat. O să am impresia că ajung la Real Madrid”
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
Superliga
Cu ce echipă din România ține Cristian Mungiu, proaspăt câștigător al marelui premiu Palme d'Or: „Dintotdeauna! Eu am jucat fotbal ca libero”
Lupta anului dintre Oleksandr Usyk și Rico Verhoeven s-a încheiat în runda cu numărul 11, după o decizie contestată a arbitrului
Box
Lupta anului dintre Oleksandr Usyk și Rico Verhoeven s-a încheiat în runda cu numărul 11, după o decizie contestată a arbitrului
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (4)
mario_rdfe
mario_rdfe  •  26 Septembrie 2019, 17:28
Postat de Adrian Suciu pe 26 Septembrie 2019, 15:10

Voluntari? De ce nu jucati si la Chiajna? România nu inseamna numai Bucuresti! Brasov, Sibiu, Craiova, Timisoara, Iasi, etc. *** ***!

Probabil ca echipele vor juca o data la 2-3 zile..nu convine nimanui sa se oboseasca, umbland prin tara, in conditii vitrege,probabil cu autocarul sau trenul..

chromophobia
chromophobia  •  26 Septembrie 2019, 16:10

Stadioanele lui Rapid si Petrolul sunt de inteles.Pe cel din Voluntari inseamna ca l-au bagat ca sa fie aproape unul de altul.Arcul de Triumf,Rapid,Voluntari si Petrolul.Mai bine il bagau pe cel din Ghencea in locul lui Voluntari

clujcampion
clujcampion  •  26 Septembrie 2019, 15:45
Postat de Adrian Suciu pe 26 Septembrie 2019, 15:10

Voluntari? De ce nu jucati si la Chiajna? România nu inseamna numai Bucuresti! Brasov, Sibiu, Craiova, Timisoara, Iasi, etc. *** ***!

Atata ii duce mintea pe *** astia de la frf...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează