Opinie de Daniel Nanu despre demiterea lui Pompiliu Popescu » A fost odată în America

Doctorul Pompiliu Popescu dădea cu un ciocănel, semăna cu ăla de frăgezești șnițele, în fluierul piciorului lui Mișa Klein. Era după un România - Elveția 1-0, în preliminariile ratate pentru Euro '92. Klein ieșise accidentat prin minutul 2 sau 3. Nea Pompi frăgezea glezna lui Klein, "cel mai bun fotbalist de bandă stânga pe care l-am avut", asta e definiția lui Lucescu, iar bravul Mișa povestea cum a plecat el de la Uerdingen să joace pentru echipa națională. "Ce cauți, tu, acolo?". "Păi, sunt român, nu neamț!".

Doctorul Pompiliu Popescu a intrat în viața echipei naționale dinainte de 1990, dar s-a așezat cu adevărat pe bancă după Coppa del Mondo. În Italia, medicul a fost Florin Brătilă. Nea Pompi a păstorit fotbaliștii din Generația de Aur. Le-a fost medic, prieten, confident, părinte, frate mai mare și ce mai vreți. Într-un film dumnezeiesc creat de Ionel Stoica despre zilele și nopțile World Cup 94, Pompiliu Popescu face și pe operatorul video, la concurență cu inegalabilul Costică Tufeanu.

"În fiecare dimineață, ne strângeam la Pompi în cameră, de fapt un laborator în toată regula, era un ritual, iar el ne făcea cafele după o rețetă proprie. Îl adoram pe Pompi pentru cafelele sale și pentru țigările subțiri și maronii", își amintește Ionel Stoica.

Nu am avut foarte mari contacte cu Pompiliu Popescu. Era când un personaj rece, când amabil, lăsând impresia că-și face meseria și atât. În clinica din Bucureștii Noi are câteva sute de tricouri de la echipele pe la care au trecut jucătorii oblojiți de el. Vorbește despre Hagi, Popescu, Petrescu, Dumitrescu, Adi Ilie și toți ceilalți și îi tremură vocea.

În locul lui Anghel Iordănescu, aș fi plecat în Franța cu Nea Pompi de braț, să-mi amintesc de America.