FOTBAL  »  NATIONALA  »  FRF

UPDATE 3 cazuri de coronavirus la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor » Trimișii FRF, inclusiv Mirel Rădoi și Răzvan Burleanu, au intrat în izolare

Mirel Rădoi și Răzvan Burleanu au fost la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor. Trei dintre participanți au fost infectați cu coronavirus.
Mirel Rădoi și Răzvan Burleanu au fost la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor. Trei dintre participanți au fost infectați cu coronavirus.

Articol de , , - Publicat luni, 16 martie 2020 09:48

FRF a avut trei delegați la Congresul UEFA, Răzvan Burleanu, Radu Vișan și Gabriel Bodescu. Apoi, Mirel Rădoi și Mihai Stoichiță și Gabriel Berceanu li s-au alăturat la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor. Trei cazuri de coronavirus au apărut între timp printre invitații UEFA.

În week-end, președintele și vicepreședintele federației sârbe, dar și liderul forului elvețian au fost depistați pozitiv la COVID-19. Toți au participat pe 3 martie la reuniunea din Olanda. 

UPDATE 13:30 // FRF anunță: „Delegația a intrat în autoizolare la domiciliu”

FRF a emis un comunicat prin care anunță că oficialii care au fost la tragerea pentru grupele Ligii Națiunilor au intrat începând de azi în izolare la domiciliu.

„Delegația FRF la Congresul UEFA și ulterior la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor a fost formată din Răzvan Burleanu (președinte), Radu Vișan (secretar general), Gabriel Bodescu (secretar general adjunct), Mirel Rădoi (selecționer), Mihai Stoichiță (director tehnic) și Gabriel Berceanu (ofițer de presă al echipei naționale). 

Reprezentanții FRF nu au avut contacte directe cu persoanele declarate infectate, ci doar contact ambiental, în sala de congres. De la acel moment se vor împlini mâine 14 zile, perioadă relevantă pentru apariția simptomelor, conform autorităților sanitare. Cei șase reprezentanți ai FRF la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor nu prezintă niciun fel de simptome care ar putea fi asociate cu COVID-19. Ei au intrat în izolare autoimpusă de la aflarea veștilor despre participanții depistați cu coronavirus.
 

Totodată, managementul FRF a avut contacte reduse cu angajații începând cu data de 11 martie.  Urmând recomandările autorităților române, de la acea dată angajații FRF își derulează activitatea profesională de acasă, online, și nu vin la sediul FRF decât pentru chestiuni absolut speciale.
 

Cei care au compus delegația FRF vor continua să rămână în izolare până la finalul acestei săptămâni.

Președintele Răzvan Burleanu va intra mâine, de la domiciliu, în teleconferință cu conducerea UEFA, urmând ca ulterior să comunice public deciziile forului continental”
comunicat FRF

UPDATE 12:30 // FRF: „Ne-am testat, suntem OK!”, Ministerul Sănătății: „Nu contează! 14 zile în izolare”

Potrivit unei surse de la Casa Fotbalului, „imediat cum s-a aflat de aceste probleme, toți cei care au fost la Amsterdam și-au făcut testul. Nu puteau continua să vină la federație dacă ar fi avut ceva”. Aceeași sursă susține că „Bodescu chiar a discutat la o cafea cu președintele forului elvețian, el a fost printre primii care au fost la control”.

De miercuri, s-a creat un program special la FRF. Doar conducerea vine în fiecare zi, plus un reprezentant al fiecărui departament, prin rotație. Restul lucrează de acasă. O singură întrebare: de ce nu au intrat în carantină oficialii FRF și nu au rămas în izolare la domiciliu știind că sunt deja cazuri de COVID-19 la Amsterdam și în Țara Lalelelor? Nelu Tătaru, secretar stat la Ministerul Sănătății, susține că cei 6 reprezentanți ai FRF care au fost la Amsterdam trebuie să intre în izolare voluntară, chiar dacă testele au fost negative:

"Olanda e printre țările cu peste 500 de cazuri confirmate, astfel încât toți cei care au fost prezenți la eveniment sunt obligați să intre în izolare la domiciliu. Fiind contacți și apoi prezenți în sală cu cei din Serbia și Elveția detectați cu COVID-19, indicația e clară: izolare voluntară timp de 14 zile și, dacă prezintă simptomatologie, anunță medicul de familie, DSP și sunt testați acasă. Nu are relevanță că evenimentul a fost pe 3 martie, iar cei din Serbia și Elveția au fost confirmați în week-end, ei trebuie să se supună acestei proceduri, pentru că se află în perioada de incubație"

România și-a aflat adversarele din a doua ediție a Ligii Națiunilor + dueluri-șoc în Liga A

ȘTIREA INIȚIALĂ

Pe 3 martie, UEFA a organizat două evenimente în aceeași zi și în același loc la Amsterdam. Beurs van Berlage Conference Centre. Dimineață, a fost al 44-lea Congres al forului european, la care au participat reprezenții celor 55 de federații continentale, iar după-amiază, tragerea la sorți a Ligii Națiunilor 2020-2021, selecționerii echipelor naționale fiind și ei acolo.

Toți sunt la izolare

Nici două săptămâni mai târziu, trei dintre invitații prezenți la ambele reuniuni au fost depistați pozitiv. Toți au aflat week-end-ul trecut că au coronavirus.

Primul a fost Slaviša Kokeza, 42 de ani, președintele federației sârbe (FSS). Sâmbătă. A intrat în carantină. "Este sub supraveghere medicală. Se simte bine", a anunțat FSS.

Duminică dimineață, elvețianul Dominique Blanc, 70 de ani, liderul forului elvețian (ASF), a fost al doilea. "Am doar simptome ușoare de gripă", a declarat acesta presei locale. Sediul ASF a fost închis și toți membrii staff-ului care au intrat în contact cu Blanc au fost testați.

Și tot duminică s-a descoperit că Marko Pantelici, 41 de ani, vicepreședintele lui Kokeza, are și el COVID-19! Este acasă, la izolare. "A fost examinat imediat după ce a apărut rezultatul testului lui Kokeza", a scris cotidianul belgrădean Telegraf.

UPDATE 3 cazuri de coronavirus la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor » Trimișii FRF, inclusiv Mirel Rădoi și Răzvan Burleanu, au intrat în izolare
Kokeza, centru, și Pantelic, stânga, președintele și vicepreședintele federației din Serbia au intrat în carantină

Elvețienii au stat chiar în spatele sârbilor

Într-o poză dată de Telegraf, Kokeza, Pantelici apar împreună în timpul Congresului, alături de secretarul general FSS, Jovan Šurbatovici. Chiar în spatele lor a stat delegația din Țara Cantoanelor, condusă de Dominique Blanc!

La acea ședință, au participat și trei români, din partea FRF: Răzvan Burleanu, Radu Vișan și Gabriel Bodescu. Ulterior, acestora li s-au alăturat la tragerea la sorți Mirel Rădoi și Mihai Stoichiță.

Selecționerul scoțian a refuzat tragerea la sorți

Unul dintre selecționerii europeni nu a fost prezent la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor. Este vorba de Steve Clarke. Potrivit site-ului batav voetbalprimeur.nl, tehnicianul scoțian a refuzat să participe tocmai de teama coronavirusului. 

În Elveția, stop fotbal la începutul lunii. În Serbia, de-abia acum

Cu o zi înainte ca Blanc să plece la Amsterdam, Elveția își suspendase competițiile interne. În Serbia, fotbalul s-a oprit ieri, după ce președintele țării, Aleksandar Vučici, a declarat stare de urgență. Campionatul sârb era printre ultimele care se mai disputau. 

Olanda are peste o mie de cazuri și 20 de decese

Duminică, premierul olandez Mark Rutte a hotărât să închidă școlile, restaurantele și cluburile sportive pentru o perioadă de trei săptămâni. Situația este tot mai dificilă. Duminică, erau 1.135 de cazuri și 20 de decese. 

Un fost internațional danez s-a infectat la Amsterdam

Thomas Kahlenberg, 36 de ani, ex-Auxerre, Wolfsburg și Brøndby, are 47 de selecții și 5 goluri la naționala daneză. Retras din fotbal în 2017, acesta a participat la sfârșitul lunii trecute la petrecerea dată la Amsterdam de fostul său coleg Christian Poulsen, care a împlinit 40 de ani pe 28 februarie. Ulterior, după ce s-a întors în țară, Kahlenberg a descoperit că e infectat cu coronavirus. Mai rău: a asistat la meciul Brøndby - Lyngby, pe 1 martie. Nu mai puțin de 19 jucători, membri ai staff-ului și oficiali ai celor două cluburi care luaseră contact cu el la stadion au intrat în carantină. Același lucru s-a întâmplat și cu Poulsen. 

VIDEO / Cum ne apărăm de coronavirus

Coronavirus a suspendat fotbalul românesc: ce e de știut:

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
1_0_1_0
1_0_1_0  •  16 Martie 2020, 15:28

Radoi si compania sa stea in carantina vreo 2 ani...

bodrin
bodrin  •  16 Martie 2020, 14:06

Toată lumea se protejează, se (auto)izolează, proștii care conduc fotbalul fac tragere la sorți!

davveire
davveire  •  16 Martie 2020, 14:00

pe Stoichita sigur nu l-a prins pentru ca dormea !

Vezi toate comentariile (7)
Comentează